Linkuri accesibilitate

Violențele din SUA nu au influențat Bursele. Amprenta epocii Trump asupra economiei lumii


După protestele de la Washington, piețele bursiere arată încă o dată că au o gândire proprie și că nu întotdeauna reacționează în funcție de evenimentul punctual. În timp ce în capitala americană susținătorii lui Donald Trump luau cu asalt Congresul, indicele Dow Jones atingea un maxim istoric, iar randamentul tilturilor de stat cu scandență la zece ani depășea 1%.

Chiar dacă ce s-a întâmplat în Statele Unite este fără precedent în plan politic și democratic, investitorii se uită mai degrabă în viitor și își consolidează optimismul creat de apariția unor vaccinuri anti-Covid și de tranziția de putere de la Casa Albă.

Reacții similare s-au produs și după referendumul din Marea Britanie, când Bursele europene au depășit relativ rapid șocul. Nu înseamnă însă că piețele financiare nu sunt sub stres și riscuri de prăbușire, explică la Europa Liberă analistul economic Aurelian Dochia.

Nu protestele în sine pot răsturna Bursele, ci mai degrabă alți factori, mult mai profunzi. Aurelian Dochia atrage atenția că politicile economice impuse de administrația Trump vor produce în continuare consecințe, mai ales într-o lume tot mai volatilă și profund dezechilibrată de pandemie.

Aurelian Dochia: “Cred că legătura directă va trece foarte repede. Nu cred că protestele vor avea un impact pe termen lung, pentru că, totuși, lucrurile se vor stabiliza. Bursele au tendința să privească în perspectivă, dincolo de ziua imediată”.

Europa Liberă: Optimismul venirii lui Joe Biden la Casa Albă e mai puternic decât trumpismul?

Aurelian Dochia: „Exact. Până la urmă, mișcările de pe Burse sunt date de factorii fundamentali ai economiei. Politica Băncii Centrale Americane va continua să fie acomodativă în ceea ce privește piețele financiare. Acțiunile companiilor mari vor fi în continuare optimiste. Nu înseamnă însă că în cursul anului 2021 nu putem avea surpize. Ba chiar sunt mulți specialiști care spun că există riscuri foarte mari ca Bursele să cadă, dar în niciun caz din cauza tranziției de putere din Statele Unite”.

Europa Liberă: Concret, ce anume pune Bursele în pericol, în 2021?

Aurelian Dochia: „Nivelurile de preț pe care mulți specialiști le consideră nejustificate. Mai ales dacă ne uităm la raportul dintre câștiguri și prețul acțiunilor. Acest nivel a ajuns la un nivel istoric și de obicei apare o corecție. Pentru că în momentul de față un investitor care plătește un preț de 20-30 de ori mai mare decât dividendele pe care le poate obține anual este clar că riscă foarte mult. Prețul nu va fi recuperat. E o investiție în pierdere. E ca și cum ai cumpăra un apartament pentru închiriere și prețul chiriilor rămâne foarte scăzut. Nu-ți recuperezi niciodată banii pe care i-ai cheltuit pentru locuința respectivă”.

Europa Liberă: Sunt și economiști care îl apreciază pe Donald Trump pentru o serie de politici interne. Extern, Trump=Protecționsim. Cum îi evaluați mandatul?

Aurelian Dochia: „Mișcările pe care le-a făcut Donald Trump au fost privite cu simpatie și chiar entuziasm de foarte mulți, însă ele nu au dat cu adevărat rezultate. Mulți economiștii, printre care mă număr și eu, încă de la început, nu au fost convinși că există o bază reală în ideea că introducând bariere protecționiste, taxe vamale, de exemplu, vor fi plătite de către partea cu care faci comerțul, de China, să spunem. Evident că până la urmă aceste tarife se văd în prețurile pe care le plătesc consumatorii americani. În ultimă instanță, aceste măsuri și-au arătat lipsa de eficacitate când privim deficitul balanței comerciale. Ba chiar în 2020 deficitul a crescut peste nivelul de la momentul începerii mandatului de către administrația Trump. Au fost multe neînțelegeri legate de aceste politici cu tentă protecționistă pe care le-a adoptat și promovat Trump. După părerea mea nu a fost înțeleasă legătura dintre partea monetară și schimburile internaționale ale Statelor Unite, respectiv faptul că dolarul, o monedă de rezervă internațională cu rol-cheie, are o valoare în sine. Dolarul este cerut în lume nu ca să cumperi mărfuri americane cu el, ci ca să faci rezerve cu el sau achiziții de petrol etc. El determină deficitul comercial american. Rezerva Federală poate tipări dolari pentru că vor fi ceruți peste tot, fără a solicita produse americane în schimb. Și din această cazuă apare un deficit al balanței comerciale. Politicile protecționiste ale lui Trump nu puteau rezolva o asemenea problemă, în ultimă instanță monetară”.

Europa Liberă: Vă citesc un tiltu de știre al agenției Bloomberg: „Cererea de bunuri chinezești este atât de mare la nivel global, încât a apărut o penurie de containere, ale căror preț a crescut.” Ce vă spune acest titlu?

Aurelian Dochia: “Este o situație excepțională, provocată de dezechilibrul care s-a produs între marile economii în perioada de pandemie. China a reușit să-și revină mult mai repede și să repornească economia și este acum principalul furnizor al economiei mondiale. Alte economii încă suferă din cauza coronavirusului și nu reușesc să lucreze la întreaga capacitate. Dezechilibrul acesta pune o mare presiune pe schimburile comerciale, pe transporturile de mărfuri, până la containerele despre care vorbiți.”

VIDEO. Capitoliul luat cu asalt de susținători violenți ai președintelui Donald Trump
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00

Europa Liberă: Pe 30 decembrie, la final de mandat german la președinția rotativă a Uniunii, a fost semnat un acord comercial de principiu. Un prim pas între Uniunea Europeană și China. Germania și industria auto de acolo au forțat acest acord pentru deschiderea pieței asiatice, cu toate că Washingtonul, și chiar viitorul președinte Biden, au cerut ca demersul să nu fie grăbit. Ce consecințe s-ar putea produce în relațiile UE-SUA?

Aurelian Dochia:Venirea lui Joe Biden nu va schimba lucrurile peste noapte. Și în multe privințe nici măcar nu vor fi schimbări radicale. Trump a introdus, de exemplu, tarife pentru unele produse din Uniunea Europeană care nu cred că vor fi desființate imediat de administrația democrată. Poate că vor fi folosite ca pârghie de negociere. Pe undeva relațiile economice se vor îmbunătăți și se va trece probabil la un sistem mult mai predictibil, bazat pe tratate și instituții internaționale. Organizația Mondială a Comerțului poate va fi repusă într-o anumită măsură în drepturi. Dar lucrurile acestea se vor întâmpla în timp. Uniunea Europeană, după experiența Trump, cred că este convinsă că trebuie să-și definească propriile interese. Evident, să colaboreze cu administrația americană în măsura în care interesele coincid. Vor rămâne și interese divergente, inclusiv economice. Mai ales că americanii nu s-au sfiit să profite de lipsa unor acorduri europene cu China pentru a profita de poziții pe piața chineză. Cert e că administrația Trump a influențat atât de mult peisajul în lume, încât următorul deceniu va fi marcat de această schimbare pe care a provocat-o Trump”.

XS
SM
MD
LG