Linkuri accesibilitate

Când mesajele politice pun vieți în pericol. Cazul violenței politice în SUA


Potrivit lui Nanci Pelosi (stânga), soțul ei, Paul (dreapta), va avea nevoie de o recuperare de lungă durată după atacul de săptămâna trecută, în urma căruia acesta a suferit o fractură de craniu.
Potrivit lui Nanci Pelosi (stânga), soțul ei, Paul (dreapta), va avea nevoie de o recuperare de lungă durată după atacul de săptămâna trecută, în urma căruia acesta a suferit o fractură de craniu.

Un agresor în vârstă de 42 de ani a pătruns pe 28 octombrie în locuința lui Nanci Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților din SUA, și l-a agresat pe soțul acesteia, Paul Pelosi, lovindu-l cu un ciocan în cap.

În urma atacului de vinerea trecută, Paul Pelosi s-a prăbușit inconștient la podea, după ce agresorul, pe nume David DePape, i-a fracturat craniul.

Detaliile asaltului au fost făcute publice de procurorii federali, care au deschis un dosar penal împotriva lui DePape, acuzat de tentativă de răpire a doamnei Pelosi și de agresarea unei rude a unui oficial federal al SUA. Potrivit procurorilor americani, atacatorul a strigat înainte de atac „Unde e Nancy? Unde e Nancy?”.

Paul Pelosi a fost preluat de echipajul de ambulanță deplasat la locuința cuplului american și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Luni, Nanci Pelosi le-a mulțumit celor care i-au urat soțului ei însănătoșire grabnică și a transmis că starea de sănătate a lui Paul Pelosi „se îmbunătățește constant”, însă el va avea nevoie de un proces lung de recuperare.

Procurorul din San Francisco a adăugat ulterior alte șase capete de acuzare împotriva agresorului american.

Atacul de săptămâna trecută vine în contextul în care violențele motivate politic s-au intensificat în preajma alegerilor intermediare din SUA, care vor avea loc pe data de 8 noiembrie. Departamentul de Justiție a formulat rapid capetele de acuzare împotriva lui DePape, semnalând nevoia de pedepse mai aspre împotriva unor astfel de atacuri, care au devenit o amenințare reală la adresa politicienilor în perioada mandatului de președinte al lui Joe Biden.

Profilul atacatorului scoate la iveală o lume polarizată de opinii politice și teorii ale conspirației care nu fac nimic altceva decât să sporească rata incidentelor violente îndreptate împotriva politicienilor americani.

Pe contul său de Twitter, DePape, a postat o serie de comentarii paranoice, printre care unele de natură antisemită și preocupări ale atacatorului legate de pedofilie, așa-zisul „rasism împotriva albilor” și controlul „elitei” asupra internetului.

În loc să condamne atacul împotriva soțului lui Nanci Pelosi, politicienii din Partidul Republican, aflat în opoziție, au ales să răspândească mai multe zvonuri și minciuni cu privire la eveniment, susținând în schimb că presa americană ar ascunde faptele reale ale cazului.

Radicalizarea politicienilor republicani s-a amplificat în ultimii ani, în condițiile în care miza campaniei pentru alegerile din acest an și cele prezidențiale din 2024 se restrâng la promovarea de informații false în rândul electoratului său, speriat de ideea că Guvernul încearcă să le restrângă libertățile, inclusiv pe cele religioase.

Potrivit unui articol din Politico, violența politică a devenit realitate în Statele Unite, unde un grup de bărbați înarmați cu echipament militar tactic a fost zărit în preajma unei secții de vot din Arizona. Politicieni din Congresul SUA au amenințat, la rândul lor, că vor intra cu arme în plenul Camerei, unii dintre ei încercând să facă asta.

Mai mulți membri ai Partidului Republican, susținuți de presa afiliată dreptei din SUA (precum Fox News), au răspândit teorii ale conspirației ce alimentează ura împotriva adversarilor lor politici, acuzându-i că sunt pedofili, teroriști și că aleg să conspire cu „globaliștii” pentru a „înlocui populația albă cu imigranți”.

Ascensiunea naționalismului și a mișcărilor de extremă dreapta îi îngrijorează pe oamenii de rând și pe experți. În urma alegerilor prezidențiale din Franța din 2022, Marine Le Pen, oponentul lui Emmanuel Macron din partea partidului de extremă-dreapta Frontul Național, a pierdut la o distanță mult mai mică de acesta (41,45%) față de alegerile din 2017, când Le Pen obținea doar 33,90% din voturile electoratului.

În septembrie 2021, un protestatar a aruncat cu un ou înspre Macron, strigând „Vive la revolution” (Trăiască revoluția). Cu doar câteva luni în urmă, un alt protestatar l-a plesnit pe Macron în timpul unei vizite a liderului de la Elysee în sudul Franței.

Nemulțumirea electoratului față de politicile partidelor mainstream sau de centru e vizibilă inclusiv la nivelul celor mai recente alegeri prezidențiale, care au avut loc în Brazilia. Politicianul de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, a câștigat alegerile cu o majoritate de doar 50,9% în fața contracandidatului său populist, Jair Bolsonaro.

Bolsonaro încă nu și-a recunoscut înfrângerea, în condițiile în care, de-a lungul timpului acesta s-a plâns de nereguli la nivelul sistemului electoral. Oamenii se tem că Bolsonaro va instiga la violență în rândul alegătorilor săi, nemulțumiți de rezultatele alegerilor.

Jair Bolsonaro, fostul președinte al Braziliei și contracandidatul lui Lula da Silva, s-a plâns anterior de nereguli la nivelul sistemului electoral din Brazilia, dând de înțeles că nu își va recunoaște înfrângerea.
Jair Bolsonaro, fostul președinte al Braziliei și contracandidatul lui Lula da Silva, s-a plâns anterior de nereguli la nivelul sistemului electoral din Brazilia, dând de înțeles că nu își va recunoaște înfrângerea.

În luna septembrie, un susținător al fostului președinte brazilian l-a înjunghiat mortal pe un altul din tabăra lui da Silva în statul federal Mato Grosso.

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG