Imaginea României în străinătate.
Editorial săptămânal de Vlad Georgescu.
Vlad Georgescu, director al Europei Libere între 1983-1998, face o istorie a imaginii românilor ăn străinătate și observă că pînă la terminarea secolului al 17-lea România era bine văzută de călătorii care o vizitau, și care, chiar dacă descriau peisaje sărăcăcioase, cponsiderau că Moldova și Țara Românească sînt două Principate europene. Apoi, lucrurile se schimbă, iar cei care trec prin cele două țări vorbesc despre corupție, iar Principatele sînt cumva mutate într-o lume mai complicată. Vlad Georgescu face în editorialul său din 18 ianuarie 1986 o analiză a felului cum s-a schimbat imaginea României în străinătate. Vă invităm să-l ascultați.
„Imaginea unei țări în ochii și conștiința străinilor nu se alcătuiește peste noapte. Ea se formează cu încetul, greu, anevoios, dar odată ce conturul s-a definitivat, imaginea prinde pentru generații și nu se mai poate șterge sau schimba decît cu greu, decît atunci cînd se schimbă și realitatea pe care o reflectă. Întotdeuna rămîne însă în conștiința străinătății un anume număr de clișee care nu mai dispar probabil niciodată.
Să ne luăm de pildă pe noi, românii. Imaginea străinilor despre noi este ușor de judecat încă din Evul Mediu, deoasrece s-au păstrat numeroase jurnale de călătorie scrise de europeni care au trecut prin țările noastre. Eu aș socoti că scrierile acestea, aceste scrieri mai vechi, cele de pînă în veacul al 18-ea, au în general un ton pozitiv. Mai mult chiar. Polonezii sau austriecii, francezii sau italienii care au călătorit pe la noi se refereau la societatea de la Tîrgoviște sau Suceava mai întîi, de la Iași și București mai apoi ca la o societate europeană în care se simțeau la ei acasă, chiar dacă subliniau deseori păcatele și inegalitățile sociale.
În ochii lor însă, Moldova și Țara Românească erau țări europene. nimeni nu s-ar fi gândit să le socotească altfel. Iar tonul călătorilor este în imensa lor majoritate prietenos, favorabil.
În veacul al 18-lea, mai ales din pricina Fanarioților, această imagine s-a schimbat. Călătorii insistă de obicei pe părțile negative. Pe corupție, pe mizerie, pe orientalism. Principatele nu mai sînt socotite țări europene, ci o lume exotică, mai apropiată de Istanbul decît de Viena. Noua imagine nu era gratuită, Principatele se orientalizaseră într-adevăr, domnii și clasa conducătoare, în ișlic și giubea, nu mai semănau cu ceea ce fuseseră pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, Miron Costin sau Cantemir. De altfel și Dinicu Golescu, când a trecut Carpații în drumul său spre Apus a scris că a trecut „dincolo”, în Europa. Nici pentru români, nici pentru europeni, Principatele nu mai erau 1800 țări europene, așa cum fuseseră la 1400 sau la 1600.
Apoi, imaginea s-a schimbat din nou. În tot cursul veacului al 19-lea, românii, intrați pe un nou curs al istoriei lor, de modernizare, de europenizare, de progres, au avut parte de constantul sprijin al opiniei publice și al presei occidentale. Această presă a avut un important rol în modelarea imaginii occidentale despre români, la 1848, la 1859, la 1877, la 1918, și, în acest fel, și la realizarea marilor acte ale istoriei noastre naționale. Generație de generație, vreme de peste un veac, apusenii citau în ziarele lor, în revistele sau în cărțile de căătorie referitoare la români despre strădaniile, dorințele și luptele unui poper tînăr, dinamic, și dornic de progres și împlinire națională. Fără acest mare capital de simpatie, probabil că și Unirea, și Independența, și Unirea cea Mare ar fi fost mai greu de cîștigat.
Spun toate acestea pentru că astăzi lectura presei apusene despre România este, pentru un român, o operaței deprimantă. De la marile ziare centrale, la micile foițe de provincie, nu este vorba decît de mizerie, corupție, dîrămarea de biserici și monumente, frig în case, lipsuri alimentare, cult al personalității, nepotism, persecutarea minorităților,persecuții religioase, încîlcarea drepturilor omului, fugă peste graniță, psihoza emigrării șamd, șamd. Niciodată în istoria lor nu au avut parte românii de o presă mai proastă. Desigur, se subliniază întotdeauna că este vorba despre clasa stăpînitoare, despre clica din fruntea bucatelor, dar imaginea se revarsă și asupra poporului. Imaginile pe care le arată televiziunile austriece, franceze, germane, americane, prezintă un peisaj dezolant, oameni cenușii, sovietizați, murdărie. Iar comentariile, atunci când trec de la conducător la popor, îl descriu ca pe o masă pasivă, imbecilizată, incapabilă de orice reacție, incapabilă de a se scutura de coșmar, așa cum se scugtură vecinii, și ei, totuși, sub comunism.
Și cu încetul, imaginea pe care și-o fac apusenii despre neamul nostru este aceea a unui popor care nu-și mai merită locul în istorie, sau care, mai bine spus, își are locul pe care îl merită. În acest fel, clanul Ceaușescu a făcut țării un nou și ultim deserviciu: a scos-o din Europa. Atunci când se fac comparații nu mai sîntem puși alături de Ungaria sau Polonia, ca altă dată, ci alături de Albania, Coreea de Nord, Uganda, lumea a treia.
Românii nu merită această imagine. Românii nu vor să se dărâme bisericile și orașele. EI nu vor ca baptiștii și ungurii să fie persecutați. Ei nu vor ca sașii să plece. EI ar vrea să nu mai trăiască în frig și foame, ei nu ar vrea să intre în lumea a treia, ci ar dori să rămână în Europa, acolo unde de altfel le este și locul. Probabil că și acest ciclu regresiv se va încheia cândva, iar cursul progresului va fi reluat. Păcat însă că, datorită dlui Ceaușescu, va trebui s-o luăm din nou de la capăt.”
Editorial publicat în volumul „Vlad Georgescu, România anilor '80”, Texte antologate de Gelu Ionescu. Editura Jon Dumitru, München - București, 1995, pp. 156-58.
(O arhivă sonoră din colecția și prin bunăvoința dnei Mary Georgescu).
Facebook Forum