Pentru început, amintim cum arăta România la finele anului 2014, când Klaus Werner Iohannis – profesor de fizică, fost primar al Sibiului – devenea președintele României.

Economia țării își revenise după șocul crizei financiare din 2009-2010 și înregistra, pentru al doilea an consecutiv, o creștere de peste 3% a produsului intern brut (PIB) – 660 de miliarde de lei.

Salariul mediu brut era de aproximativ 2.500 de lei, iar rata șomajului era de 6,8%. Deficitul bugetar – 1,85% din PIB.

Lucrurile începeau să se miște economic, dar mulți români continuau să plece din țară.

Aproape 200.000 au emigrat doar în acel an, 2014, cei mai mulți în Marea Britanie. Londra tocmai ridicase restricțiile de muncă pentru români, devenind o nouă destinație importantă pe harta diasporei românești.

Premier era Victor Ponta, șeful Senatului – Călin Popescu Tăriceanu, iar la șefia Direcției Naționale Anticorupție – o instituție cu o popularitate în creștere la acea vreme – se afla Laura Codruța Kovesi.

Anchetele instrumentate de DNA acaparau zilnic programul televiziunilor și al site-urilor de știri. A fost anul în care 35 de magistrați erau trimiși în judecată pentru corupție; DNA ceruse Parlamentului încuviințarea arestării a nouă parlamentari și permisiunea învestigării a 12 miniștri sau foști miniștri.

TikTok nu apăruse încă în România, însă în jur de 7,5 milioane de români aveau cont de Facebook. În jur de 670.000 de români se uitau în fiecare zi la ProTV și 260.000 la Antena 3. Cel mai vândut ziar era Click!, care încă scotea zilnic pe tarabe peste 100.000 de bucăți.

Cei mai mulți români aveau acces la internet – peste 16 milioane de conexiuni, cele mai multe prin intermediul telefoanelor mobile. Era anul în care abia apăruse iPhone 6, cu un preț care pleca de la 3.500 de lei.

Inna și Alex Velea erau, în online, cei mai populari artiști din România. Simona Halep era noua stea a tenisului mondial și ajungea, în premieră, într-o finală de Grand Slem – la Roland Garros, pierdută în fața Mariei Sharapova.

Analizate la rece – fără context – cifrele României de azi arată un PIB aproape triplu decât în 2014, un salariu mediu dublu și semne că românii plecați în străinătate încep să se întoarcă în țară.

Cu toate acestea, milioane de români au ajuns să-i disprețuiască pe politicieni, începând chiar cu fostul președinte Klaus Iohannis – dovadă fiind și rezultatele-șoc din primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 (anulate între timp), când un candidat filorus și anti-european a fost votat de peste două milione de oameni.

Ce s-a întâmplat între timp și care a fost rolul lui Klaus Iohannis în tot acest parcurs?

Europa Liberă vă prezintă zece dintre temele care au marcat cei zece ani de Președinție a lui Klaus Werner Iohannis.

1. Drumul către Vest. România în UE & NATO în timpul Președinției Klaus Iohannis

În cei zece ani și două luni cât România a fost condusă de Klaus Iohannis, politica externă a țării a fost ghidată în primul rând de apartenența României la Uniunea Europeană (UE) și Alianța Nord Atlantică (NATO), iar deciziile autorităților de la București au concretizat prioritar această direcție.

Politica externă a României a urmat și a dezvoltat însă și relații bilaterale importante: în mandatele lui Klaus Iohannis, parteneriatul strategic cu Statele Unite a dus la creșterea investițiilor economice ale SUA în România, iar relația cu Japonia a devenit, în 2023, parteneriat strategic.

În același timp, parteneriatul strategic cu Coreea de Sud, inițiat în 2008, s-a dezvoltat în ultimii ani, mai ales în domeniul militar.

În ultimul deceniu, România, ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene și NATO, a trecut prin multe situații grele.

Principala schimbare, care a afectat și afectează în continuare inclusiv România, a fost generată de anexarea ilegală a Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în februarie 2014, și apoi de invadarea pe scară largă a Ucrainei de către trupele Federației Ruse – în februarie 2022.

A fost momentul în care NATO - implicit și România – a hotărât să-și refacă toată strategia de apărare.

La summitul din 2014, din Țara Galilor, președintele de atunci al României, Traian Băsescu, anunțase, pentru prima dată, că România avea un plan de contingență (plan de pregătire militară și ajutor din partea aliaților în caz de atac). El le-a cerut explicit aliaților să aloce trupe și echipamente de apărare în România, ca prim pas în consolidarea apărării la Marea Neagră.

Din toamna aceluiași an, când a devenit președinte al României, Klaus Iohannis a preluat și dezvoltat ideea consolidării apărării la Marea Neagră. Din 2015, Iohannis a gestionat implementarea reorganizării planurilor de descurajare și apărare ale NATO.

Mai puțin vocal decât precedesorul său, Klaus Iohannis a insistat pe lângă aliați pentru dislocarea de militari NATO în România. La fel cum s-a întâmplat și în nordul Alianței Nord Atlantice, adică în statele baltice și în Polonia.

La summitul NATO de la Varșovia din iulie 2016, primul la care a participat, Klaus Iohannis anunța bilanțul României: mai multe structuri de comandă și control regionale ale NATO în România, promisiunea prezenței unei brigăzi NATO în România (care s-a și operaționalizat între timp), promisiuni pentru alte structuri de pregătire militară în România ale aliaților, inclusiv ale SUA.

Tot la summitul NATO de la Varșovia, Klaus Iohannis anunța operaţionalizarea scutului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu, județul Olt.

La evenimentul de inaugurare, din mai 2016, surprinzător și fără o explicație publică, președintele Klaus Iohannis nu participase, deși la Deveselu venise inclusiv secretarul general al NATO de la acel moment, Jens Stoltenberg.

În afară de evoluțiile din NATO, pe plan extern, președintele Klaus Iohannis a fost un susținător fervent al apartenenței României la Uniunea Europeană.

A participat la zeci de reuniuni ale UE: consilii europene, întâlniri informale, summituri, iar în 2019, Administrația Prezidențială și Ministerul de Externe au organizat, la Sibiu, o întâlnire informală a șefilor de stat și de guvern din UE.

Alături de aliații din Uniune, România condusă de Klaus Iohannis a trecut prin multe crize: cea a refugiaților, din 2015, cu efecte minime asupra României, pandemia de Covid-19, între 2020 și 2022, în timpul căreia Comisia Europeană a negociat contracte de achiziții de vaccin pentru toate statele membre, creșterea prețurilor energiei, amenințări hibride, schimbări climatice, tensiuni și conflicte deschise în Orientul Mijlociu.

În urma pandemiei de Covid-19, România a beneficiat de unul dintre cele mai mari programe de finanțare externă: Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 28 de miliarde de euro, de la UE – al cincilea beneficiar din Uniunea Europeană ca sumă alocată. Planul este în curs de implementare de către Guvern, cu rezultate modeste.

România a reușit să obțină doar două tranșe de bani din opt posibile, cu un an înainte de încheierea programului, adică a accesat mai puțin de zece miliarde de euro din 28 disponibile.

Tot ca urmare a deciziilor adoptate de Comisia Europeană și Consiliul European, România a intrat pe deplin în spațiul de liberă circulație Schengen, în ianuarie 2025.

În același timp, ca urmare a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, numărul militarilor americani prezenți în România a crescut, iar Congresul American a decis eliminarea obligativității vizelor turistice și de afaceri pentru români din luna martie.

Tot în cele două mandate de președinte ale lui Klaus Iohannis, dar mai ales în cel de-al doilea (2019-2025), România și-a amplificat sprijinul pentru Republica Moldova. Chișinăul a beneficiat de asistență economică, militară și expertiză din partea României. Sprijinul a culminat cu exporturi de gaze și electricitate peste Prut, precum și cu invitarea Republicii Moldovei, inclusiv la insistențele României, de a deveni membră a Uniunii Europene.

2. Iohannis și bugetul Apărării

Una dintre cele mai importante decizii ale președintelui Klaus Iohannis, printre primele din mandat, a fost cea de creștere a bugetului Armatei, printr-un plan multianual.

În anii 2000, Armata se confrunta cu situații dramatice; aveau loc inclusiv accidente soldate cu răniți din cauza a folosirii unor mașini vechi. Dotările elementare lipseau, la fel și a resurselor pentru antrenamente.

Chiar în primele săptămâni de mandat de președinte – și implicit de comandant suprem al Forțelor Armate, în ianuarie 2015, Klaus Iohannis a propus partidelor parlamentare un pact, prin care Armata să primească anual cel puțin câte 2% din produsul intern brut.

Până acum, pactul politic a fost respectat.

Mai mult, la summitul NATO de la Vilnius, din 2023, Klaus Iohannis a declarat că este posibil ca bugetul Armatei să fie crescut la 3% din PIB, însă acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată.

Tot la capitolul Apărare: Klaus Iohannis este al treilea președinte al României – după Emil Constantinescu și Traian Băsescu – în mandatele căruia Parlamentul nu a adoptat noi Legi ale securității naționale. Orice încercare de schimbare în profunzime a fost în scurt timp blocată. MApN și serviciile secrete încă funcționează după legi emise în anii ‘90 sau 2000.

O tentativă de modificare a legilor – căre oferea însă puteri sporite serviciilor secrete – a eșuat în 2021 după ce presa și societatea civilă a dezvăluit drafturile de lege înainte ca acestea să intre pe circuitul legislativ.

3. Eșecul proiectului „România Educată”

Conform statisticilor oficiale, în anul 2024, aproximativ 50% dintre elevii de gimanziu erau analfabeți funcționali. La testele PISA, România se află pe penultimul loc din UE.

În 2024, autoritățile au înregistrat cei mai mulți elevi cu note sub 5 la Evaluarea Națională; 40% dintre cei care nu au promovat sunt din mediul rural, falia dintre mediul rural și urban adâncindu-se de la an la an. În oglindă, sub 42% din profesorii înscriși la examenul de titularizare au luat note peste 7.

Abandonul școlar din România deține recordul în Uniunea Europenă – aproape un sfert dintre copiii și tinerii care ar fi trebui să meargă la școală sunt în afara sistemului educațional.

Acesta este rezultatul proiectului „România Educată” la aproape zece ani de la lansare.

Proiectul „de suflet” al președintelui Klaus Iohannis a fost un eșec. Educația se confruntă, ba chiar s-a afundat în aceleași probleme cronice: analfabetism funcțional, finanțare scăzută, scăderea numărului de elevi și studenți, infrastructură mediocră mai ales în mediul rural.

Este vorba de o realitate în fața căreia autoritățile române au capotat, deși ani la rând Educația a fost declarată „prioritate națională”.

Legile educației, lansate cu pompă de președintele Klaus Iohannis în vara lui 2024, nu au schimbat mare lucru. Aceasta pentru că nu au avut curajul unei reale reforme, așa cum au reclamat experții în educație. Președintele părea însă încântat, în pofida numeroaselor critici care au fost aduse respectivelor legi.

Una dintre aceste critici se referă la modificări care îngreunează sancționarea lucrărilor de doctorat suspectate de plagiat. Dacă înainte tezele de doctorat erau verificate de o instituție specializată în plagiat, acum ele sunt verificate de comisiile de etică ale universităților, unde neutralitatea necesară unor decizii severe este mai dificil de asigurat.

Surprinzătoare evoluție din partea unui fost profesor – cum a fost președintele Iohannis – această schimbarea de atitudine în privința plagiatului.

Conceptul de „toleranță zero” față de plagiat a fost abandonat de președinte atunci când vizați de sancțiuni și de rușinea „copiatului” la nivel înalt au fost premierul Nicolae Ciucă, ministrul de interne Lucian Bode sau însuși ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.

În fața acestor cazuri președintele fie a tăcut, fie le-a edulcorat.

4. Comunicarea. Tăcerea. Cât și cum a vorbit Klaus Iohannis cu românii în zece ani

În primul mandat de președinte (2014-2019) președintele Klaus Iohannis a comunicat aproape normal cu poporul.

A organizat conferințe de presă, a făcut declarații, a participat la evenimente sociale la care a fost invitat.

Între anii 2016 și 2019, a avut și purtător de cuvânt, pe jurnalista Mădălina Dobrovolschi.

În cel de-al doilea mandat, Klaus Iohannis a devenit mult mai rezervat în comunicarea publică.

Conferințele de presă s-au rărit, iar jurnaliștii au reușit să-i adreseze întrebări mai degrabă în timpul deplasărilor externe decât acasă.

Klaus Iohannis a mers în deplasări externe cu avioane de stat doar în prima parte a primului mandat.

Ulterior, Administrația Prezidențială nu a mai avut la dispoziție un avion deținut de stat pe care să-l folosească președintele și echipa sa pentru deplasări. Klaus Iohannis a mers în vizite externe cu avioane private închiriate.

Jurnaliștii nu au avut acces în aceste avioane private, nici măcar contra cost. Explicația neoficială a fost că avioanele închiriate sunt prea mici pentru ca presa să aibă loc în aparatele de zbor.

5. Călătoriile și misterul avioanelor de lux

Klaus Iohannis a cheltuit 127 de milioane de lei (peste 25 de milioane de euro) pentru deplasările în străinătate în ultimii nouă ani de mandat (pentru 2015 nu există date publice), conform informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Anul cu cele mai multe cheltuieli a fost 2023, cu peste 41 de milioane de lei (8 milioane de euro), iar cel cu cele mai puține 2020 – anul pandemiei – când Administrația Prezidențială a cheltuit trei milioane de lei (800 de mii de euro).

În multe dintre deplasări, Klaus Iohannis a mers cu avioane private de lux și a refuzat constant să furnizeze informații opiniei publice despre costurile detaliate ale călătoriilor.

De exemplu, la începutul lui 2023, Președinția a refuzat să detalieze costurile călătoriilor președintelui în Japonia și Singapore.

Avionul închiriat făcuse escală la Sibiu – cel mai probabil pentru a o prelua pe soția președintelui, Carmen Iohannis. Administrația Prezidențială a susținut că nu poate furniza date pentru că ar fi fost secret de serviciu.

2023, penultimul de mandat și cel fără scrutinuri electorale, a fost anul în care Klaus Iohannis a făcut cele mai multe călătorii. Președintele a ajuns pe trei continene în vizite oficiale sau de lucru.

În noiembrie, a plecat zece zile în Africa, unde a avut vizite de stat în Kenya, Tanzania și Republica Cabo Verde şi o vizită oficială în Republica Senegal.

„Vizitele Președintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african”, a explicat președintele, ulterior, scopul vizitelor.

În iulie 2023, Administrația Prezidențială înregistrase o premieră: în mai puțin de jumătate de an, aproape toți banii alocați pentru deplasările externe ale președintelui au fost cheltuiți.

Președintele Iohannis a închiriat majoritatea avioanelor de la compania Global Jet Luxembourg, cele mai des fiind folosite modelele Gulfstream și Dassault.

Un calcul efectuat în 2023 de Europa Liberă arată că deplasările președintelui Iohannis au costat, în medie, 100.000 de euro pe zi.

În total, președintele Klaus Iohannis a mers în 46 de țări în cei zece ani de mandat, în multe dintre ele, în special cele europene, de mai multe ori.

6. Momentul Colectiv

Pe 30 octombrie 2015, în primul an de mandat al lui Klaus Iohannis, avea loc una dintre cele mai mari tragedii din istoria post-decembristă.

Incendiul de la Colectiv. 64 de morți, peste 150 de răniți și o furie socială care avea să declanșeze cele mai ample proteste de stradă de după Revoluția Română din decembrie 1989.

Românii au ieșit în stradă, în primă fază, în memoria celor care pieriseră în clubul Colectiv. Câteva mii în primele zile. Zeci, apoi sute de mii în zilele următoare. Mișcarea s-a transformat într-un protest masiv anti-sistem.

Înfuriați de dezvăluirile referitoare la funcționarea clubului Colectiv, multe aducând dovezi ale unei corupții sistemice, zeci de mii de români s-au adunat seară de seară în piețele marilor orașe – dar și în străinătate – pentru a transmite sistemului politic mesajul: „Corupția ucide”.

Furia străzii se îndrepta mai degrabă înspre guvern, condus în 2015 de Victor Ponta – exponentul unui partid, PSD, cu care mulți asociau problemele de sistem și corupția care au putut face ca o tragedie precum cea de la Colectiv să aibă loc.

De altfel, Victor Ponta a demisionat, pe fondul protestelor de stradă, la patru zile de la incediu, iar la Palatul Victoria a venit un guvern de tehnocrați în frunte cu fostul comisar european pe agricultură, Dacian Cioloș.

Iohannis a capitalizat acea furie a societății. A mers de mai multe ori la locul tragediei de la Colectiv și, la 40 de zile de la incendiu, le promitea românilor: „Vreau ca, în anii ce vin, în paralel cu comemorarea victimelor și cu grija pentru supraviețuitori și familiile lor, să îndreptăm împreună ceea ce nu funcționează corect în societatea noastră, pentru a nu se mai repeta o asemenea tragedie.”

Opt ani mai târziu, în august 2023, după ce a vizitat victimele exploziei de la Crevedia, Iohannis recunoaștea că lucrurile nu au mers cum se aștepta în 2015:

„Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care trebuiau să miște lucrurile a fost prea mic”.

7. Forța străzii: marșurile pro-Justiție din 2017

Furia anti-corupție a românilor părea să se fi stins relativ repede.

La finele anului 2016, partidul pe care mulți dintre cei care ieșiseră în stradă în momentul Colectiv îl asociau cu corupția, câștiga categoric alegerile parlamentare. După o guvernare tehnocrată de puțin peste un an, Partidul Social Democrat (PSD) se întoarce la putere, sub conducerea președintelui Liviu Dragnea.

Problemele cu legea ale lui Dragnea au influențat primele decizii ale guvernului impus de acesta – condus inițial de Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor.

În seara zilei de 31 ianuarie 2017, fără ca proiectul să se fi aflat pe ordinea de zi, Guvernul adopta o ordonanță de urgență care grația unele fapte de corupție. „Unele” din aceste fapte îl priveau pe șeful de facto al guvernării, Liviu Dragnea.

Ordonanța avea să fie explicată, într-o conferință de presă, pe un ton arogant, de ministrul Justiției de atunci, Florin Iordache. De 24 de ori a răspuns acesta cu replica „altă întrebare” jurnaliștilor care îl întrebau dacă Ordonanța 13 fusese adoptată cu dedicație pentru Liviu Dragnea.

Acela a fost momentul T 0 (zero) al unui val de proteste fără precedent în democrația românescă: nu împotriva a ceva, ci de susținere a ceva. Acel ceva era Justiția. Justiția și independența Justiției.

Klaus Iohannis, la fel ca la protestele post-Colectiv, era privit de sutele de mii de oameni care au ieșit în stradă în acel februarie geros din 2015 ca unul de-al lor. Lumea observase că președintele susține la rândul său independența Justiției și este împotriva practicilor de tipul „noaptea ca hoții”.

Prima dată când președintele prezidase o ședință de guvern se întâmplase chiar înainte ca Ordonanța 13 să fie adoptată. Părea că președintele uzează de prerogativele sale constituționale ca să frâneze ingerințele în Justiție ale Executivului. Apoi, după ce Guvernul i-a ignorat solicitările, îmbrăcat într-o geacă roșie, Iohannis s-a alăturat protestatarilor din București.

Pentru cei mai mulți, Iohannis era cel mai important inamic al PSD, cerberul de la Cotroceni care putea ține sub control ofensiva anti-Justiție declanșată de partidul condus de Liviu Dragnea. Sau „acest infractor, Dragnea”, cum îl numea Iohannis pe șeful PSD în 2018.

Acela va fi și anul în care guvernul, condus de Viorica Dăncilă, însă controlat de Liviu Dragnea – prin brațul Jandarmeriei – reprima violent un protest anti-guvernamental organizat pe 10 august 2018.

„10 august este una dintre marile tragedii postdecembriste. Guvernul PSD și-a atacat propriii cetățeni. Trebuie elucidat”, spunea Iohannis, în 2019, despre evenimentele de un an mai devreme.

Dar tonul său anti-PSD se va dilua în anii următori.

8. Gestionarea pandemiei de Covid-19

„Staţi acasă! Altfel, după Sărbători vom avea înmormântări”.

A fost una dintre cele mai dure declarații pe care președintele Klaus Iohannis le-a făcut în timpul pandemiei de Covid-19.

România se afla în stare de urgență de o lună, iar conducerea țării se afla sub presiunea Bisericii și a unei părți a societății pentru a permite oficierea de slujbelor religioase dedicate sărbătorilor pascale care se apropiau.

Klaus Iohannis a fost foarte activ la începutul pandemiei.

În martie 2020, pe atunci misteriosul virus SARS-COV-2 sădise teamă în rândul multor români.

Președintele a devenit atunci vocea statului în relația cu cetățeanul. România urma punct cu punct ghidajul Comisiei Europene, iar măsurile luate au urmat îndeaproape rețeta europeană.

Doar în perioada martie – mai 2020, Iohannis a avut 34 de intervenții publice legate de situația sanitară. Nu premierul, nu ministrul Sănătății anunțau ce e de făcut – ci președintele.

În total, din martie 2020 și până pe 20 octombrie 2021, președintele Klaus Iohannis a ținut nu mai puțin de 117 discursuri publice despre legate de pandemie, conform unei analize făcute de Europa Liberă, „Toate discursurile președintelui Klaus Iohannis. Câte vieți (nu) a salvat Klaus Iohannis în pandemie”.

Din 2021, însă, discursurile și și intensitatea mesajelor transmise de președinte au scăzut.

România a fost statul european cu cel mai mare număr de morți înregistrat evitabile, în intervalul 2020-2021, mai precis 20%, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Potrivit INS, în 2020 și 2021, au murit cu 100.000 de români mai mulți decât media din anii de dinainte de pandemie.

Pandemia a scos la iveală, încă o dată, cât de șubred este sistemul medical din România.

Unsprezece spitale din România au luat foc în acei ani. 45 de persoane au murit. Suprasolicitarea sistemului sanitar făcea ca românilor să le fie frică să mai pună piciorul într-un spital, de teamă că acesta ar putea lua foc.

Pe 29 august 2023, când vizita pompierii care au fost răniți în urma exploziei de la Crevedia, Iohannis vorbea și despre problemele din sistemul sanitar, în special lipsa centrelor pentru arși – despre care se vorbește încă de la Colectiv.

„Întrebarea pe care cred că ne-o punem toți este de ce s-a ajuns până aici?”

Întrebarea rămâne valabilă și astăzi.

9. Iohannis a readus PSD la guvernare după ce promisese că-l va trimite în istorie

Atunci când în 2017, președintele Klaus Iohannis vedea „doi elefanți” în sala de ședinte a guvernului – unul fiind OUG 13 și celălalt modificarea legilor penale – și, îmbrăcat cu geaca roșie de schi, se ducea în Piața Universității pentru a vorbi demonstraților despre „gașca cu probleme penale care vrea să slăbească statul de drept”, electoratul său a crezut că PSD, văzut drept succesor partidului comunist din vremea dictaturii, va fi „trimis în istorie”.

Ani de-a rândul, când vorbea despre PSD, președintele folosea cuvinte aspre: dezastru, antidemocratic, antiromân, antieuropean, corupt, incompetent.

În decembrie 2020, după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare (PSD - 28,9%; PNL - 25%; USR PLUS - 15%), Klaus Iohannis anunța satisfăcut: „îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă!”.

Avea motive să fie bucuros, fusese nevoit să accepte un regim de coabitare în timpul primului mandat cu PSD (cu doar un scurt intermezzo după incendiul de la Colectiv, prin guvernul Cioloș). Majoritatea parlamentară îl obliga să numească premieri de la acest partid.

Supărarea împotriva „Pe-Se-De”, cum îl numea cu năduf, i-a trecut surprinzător în cel de-al doilea mandat.

Coaliția de centru-dreapta PNL-USR-UDMR, care reușise să formeze o majoritate, s-a rupt. Președintele Iohannis nu a făcut însă niciun efort s-o mențină și a sprijinit refacerea alianței PSD-PNL, o reproducere a celei din perioada 2012- 2014, USL.

Revenirea PSD la guvernare în detrimentul alianței reformiste a fost lucrul cel mai rău pe care l-a făcut președintele Iohannis, consideră analiștii consultați de Europa Liberă. Rău, pentru că a însemnat o ruptură între mesajul cu care președintele a câștigat alegerile și ceea ce făcea ajuns la Cotroceni.

Președintele a încetat să mai fie „unul de-al nostru”, omul în geaca roșie. Milioanele de oameni care l-au votat pe Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat s-au simțit mințiți și trădați.

Consecințele guvernării PSD-PNL nu au fost dintre cele mai bune, reformele au fost puse în stand-by ori s-au dovedit un eșec, finanțele țării s-au dezechilibrat în așa măsură încât acum deficitul bugetar ajunge la aproape 9% din PIB în 2024, iar România este în pericol să piardă cel puțin 10 miliarde de euro din PNRR din cauza neîndeplinirii jaloanelor.

Însuși președintele Iohannis a admis că România este „un stat eșuat”. A făcut însă prea puțin pentru a împiedica eșecul. Iar la adăpostul acestui eșec au înflorit curentele naționaliste și extremiste.

Aceasta este oare explicația pentru care, în cel de-al doilea mandat, Klaus Iohannis nu a dat interviuri, nu a ținut conferințe de presă și nu a avut nici măcar un singur discurs despre Starea Națiunii în Parlament?

„Statul eșuat” este cauza tăcerii președintelui? Sau tăcerea președintelui este cea care a dus la eșec?

10. Îngroparea propriului partid

În dreptul președintelui Iohannis figurează două cifre – 14,28% și 8,78%.

Sunt scorurile obținute de Partidul Național Liberal (PNL) și de candidatul acestuia, Nicolae Ciucă, la alegerile din 2024.

Sunt unele dintre cele mai mici scoruri obținute de partid și prăbușirea au fost cauzate nu doar de modul în care PNL a gestionat crizele ultimilor cinci ani – pandemia de Covid și războiul din Ucraina – ci mai ales leadership-ului, felului în care a fost condus de la Cotroceni.

În pofida prevederilor Constituției care spune că președintele nu trebuie să fie membru al vreunui partid politic și, implicit, să renunțe să se mai ocupe de treburile partidului care l-a adus la putere, niciun președinte postdecembrist nu a respectat de facto interdicția.

Klaus Iohannis a avut un cuvânt greu de spus în alegerile pe care Partidul Național Liberal le-a făcut, începând cu Alina Gorghiu, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă. Toți acești lideri succesivi ai PNL au fost oamenii președintelui.

Excepția, Ludovic Orban, a fost înlăturat din funcția de premier printr-o criză politică provocată artificial în septembrie 2021. Între timp, a părăsit partidul.

Problema de esență a fost aceea că nici unul dintre liderii care gravitau în sfera de influență a președintelui Iohannis nu aveau anvergura necesară unui șef de partid și nici apetit pentru a reforma PNL. Cu atât mai puțin, forța politică necesară ca să înceapă reformele structurale de care avea nevoie România. De fapt, nici nu au încercat.

Cercul din ce în ce mai restrâns al conducerii PNL a fost populat cu personaje obediente președintelui, susțin analiștii consultați de Europa Liberă. Partidul Național Liberal a devenit „un partid de casă”, așa cum fusese și PDL în vremea fostului președinte Traian Băsescu.

Probabil că această obediență s-a văzut cel mai bine în cazul lui Nicolae Ciucă, generalul în rezervă adus peste noapte în fruntea PNL, apoi în fruntea Guvernului. Ulterior, Nicolae Ciucă a fost propulsat în postura de candidat la prezidențiale.

Episodul în care PNL, cu Nicolae Ciucă pe post de lance, a vrut să modifice legea electorală în așa fel încât președintele Iohannis să poată candida ca independent pe listele partidului, rămâne emblematic.

Plasarea Partidului Național Liberal la remorca PSD, o trădare a așteptărilor celor care l-au votat pe Klaus Iohannis, au avut ca rezultat scorul stânjenitor din alegerile de toamna trecută. Faptul a fost admis de noua conducere a partidului. Nu și de președintele Iohannis.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.