Linkuri accesibilitate

Volodimir Zelenski cere Congresului american să fie pragmatic, într-un interviu la Fox News: Veți plăti mai mult în viitor


Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski în timpul unei călătorii pe front în regiunea Zaporijia, 4 februarie 2024.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski în timpul unei călătorii pe front în regiunea Zaporijia, 4 februarie 2024.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Congresului SUA, care amână de patru luni aprobarea unui pachet de 60 de miliarde de dolari, să fie pragmatic. Altfel, costurile vor fi mai mari în viitor, spune el, într-un interviu pentru Fox, difuzat cu două zile înainte de marcarea a doi ani de la invazia rusă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Congresului american să adopte pachetul de ajutor, în valoare de 60 de miliarde de dolari, argumentând că aceasta va fi o alternativă mai ieftină decât consecințele unei victorii rusești în țara sa.

Declarația a fost făcută într-un interviu acordat canalului conservator Fox News, difuzat pe 22 februarie - cu două zile înainte de împlinirea a doi ani de la invazia pe scară largă lansată de Rusia.

Interviul a avut loc în apropiere de linia frontului, într-o clădire bombardată din orașul Harkov din estul Ucrainei. Pe fundal, în timpul discuției, se auzeau explozii sporadice.

„Este foarte important pentru mine, așa cum am spus înainte de a începe... Statele Unite [trebuie] să vadă un război diferit de capitală, aici, mai aproape de linia frontului”, a spus el.

Volodimir Zelenski a avertizat că președintele rus Vladimir Putin va înainta și mai departe în Europa de Est dacă va cuceri Ucraina.

„Dacă ei [Congresul] vor să fie foarte pragmatici, prețul pe care îl cerem acum este mai mic decât va fi în viitor, dacă [Rusia] va intra în țările NATO”, a declarat Zelenski.

Un grup de republicani din Camera Reprezentanților a blocat acest proiect de lege, încercând să îl lege de reformele în ceea ce privește imigrația din SUA.

Aproape jumătate dintre cetățenii americani care se identifică drept republicani sau cu înclinații republicane spun că Statele Unite acordă prea mult sprijin Ucrainei, potrivit unui sondaj recent realizat de Pew Research Center. Doar una din șase persoane care se identifică drept democrat sau cu înclinații democrate are aceeași opinie.

Această întârziere de furnizare a ajutorului militar - care durează de patru luni deja - are consecințe semnificative pe câmpul de luptă din Ucraina, deoarece forțele ucrainene sunt lipsite de muniție și de apărare aeriană.

Trupele rusești au capturat săptămâna trecută orașul Avdiivka din estul țării, prima victorie majoră pentru Kremlin din mai 2023. Experții militari au declarat că lipsa muniției a forțat forțele ucrainene să se retragă din oraș.

„Vor plăti mult mai mult, mult mai mult. Noi vrem doar să trăim, să supraviețuim. Nu avem alternativă. (...) Și cred că [membrii Congresului] înțeleg că noi încercăm doar să ne salvăm casele, copiii. Dacă credeți că luptăm pentru valorile comune, atunci lăsați asta să ne ajute și haideți să ne susținem, să fim uniți”, a adăugat președintele ucrainean.

Potrivit Fox News, Zelenski și-a exprimat frustrarea față de „birocrația” care reprezintă un obstacol în calea obținerii sprijinului necesar. „Timpul înseamnă bani”, a spus Zelenski.

Zelenski: Lumea nu e pregătită pentru ca Putin să-și piardă puterea

Volodimir Zelenski a dezvăluit că au existat cel puțin cinci tentative de asasinat împotriva sa, iar după cea de-a cincea a început să nu mai acorde importanță.

El i-a invitat pe candidații aflați în cursa pentru Casa Albă să viziteze Ucraina ca „să vadă oamenii, doar pentru a-i vedea pe stradă” și să fie martorii tragediei din țara sa. „Va supraviețui Ucraina fără sprijinul Congresului? Bineînțeles că da. Dar nu cu toții”, a adăugat el.

Președintele Ucrainei a repetat că în continuare „nu poate înțelege” cum ar putea Donald Trump să pună capăt războiului într-un interval de 24 de ore.

Zelenski a adăugat că îl va conduce pe Trump pe linia frontului și unde fostul președinte american ar putea „explica totul și va explica care sunt gândurile lui, poate are niște idei. Nu știu.”

Președintele ucrainean a mai spus că poporul rus ar putea crea o schimbare în interiorul țării lor și să-l înlăture pe Putin, doar dacă Ucraina va fi puternică pe front: „Putin se teme doar de cei puternici și nu acceptă nicio slăbiciune.”

De aceea, a continuat el, Kievul are nevoie de „arme puternice, arme de mare distanță, rachete de mare distanță și artilerie”.

Zelenski a adăugat însă că „lumea nu este cu adevărat pregătită pentru ca Putin să-și poată pierde puterea. Lumea se teme de schimbările din Federația Rusă. Statele Unite și țările europene și sudul global pot alege.”

„Putin a încălcat toate liniile roșii. Este o persoană inadecvată, a fost o amenințare pentru întreaga lume”, a avertizat el, adăugând că Putin va încerca să distrugă NATO: „Atunci când lumea va înțelege asta războiul se va încheia.”

Interviul Fox News a fost difuzat la două săptămâni după ce comentatorul conservator Tucker Carlson - cândva unul dintre cei mai populari prezentatori de la Fox - a difuzat interviul său cu președintele rus Vladimir Putin.

Liderul autoritar de la Kremlin a afirmat în acel interviu că Ucraina reprezintă o amenințare pentru Rusia, deoarece încearcă să adere la NATO. Dar experții occidentali spun că Putin se folosește de argumentul NATO pentru a-și camufla ambițiile imperiale.

Știre scrisă cu sprijinul relatării RFE/RL.
  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG