Iranul a anunţat că renunţă la limitarea numărului de centrifuge, aceasta fiind ultima restricţie din Acordul nuclear internaţional încheiat în 2015 pe care o mai respecta.
Iranul îşi va continua programul nuclear fără nicio limitare, inclusiv fără o limitare a îmbogăţirii uraniului sau pentru cercetările şi dezvoltarea în domeniul nuclear, a precizat guvernul de la Teheran într-o declaraţie de presă, citată de agențiile internaționale de știri.
"Programul nuclear iranian nu se mai confruntă cu nicio limitare în domeniul operațional", se arată în comunicat.
Decizia a fost luată la o ședință a Guvernului de la Teheran în contextul uciderii generalului Qassem Soleimani de către trupele americane în Bagdad.
Iranul a declarat că va continua să coopereze „ca înainte” cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică și ar putea reveni la respectarea angajamentelor asumate în cadrul acordului nuclear dacă SUA vor ridica sancţiunile împotriva Teheranului.
Germania, Franța și Marea Britanie au cerut deja Iranului să își regândească decizia și să rămână în Acordul internațional nuclear.
"Solicităm Iranului să retragă toate măsurile care nu sunt în conformitate cu acordul nuclear", au transmis cancelarul Angela Merkel, președintele Emmanuel Macron și premierul Boris Johnson într-o declarație comună.
Liderii europeni au cerut, de asemenea, Iranului să se abțină de la „alte acțiuni violente” sau sprijinirea acestora.
O decizie a Iranului privind noua etapă a planului de reducere a angajamentelor internaţionale pe care și le-a asumat în domeniul nuclear era așteptată în noaptea de duminică spre luni, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Moussavi, citat de Reuters.
O decizie fusese luată anterior, potrivit lui Moussavi. Dar "ţinând cont de situaţia" creată prin moartea vineri în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani, în urma atacului ordonat de președintele american, "anumite schimbări vor fi aduse deciziei luate" privind a "cincea etapă" a acestui plan de reducere a angajamentelor nucleare, a adăugat el.
Teheranul a început în luna mai să-şi reducă angajamentele nucleare ca ripostă a ieşirea unilaterală cu un an în urmă a SUA din acordul internaţional cu privire la programul nuclear iranian încheiat în 2015.
Acordul de la Viena cu privire la programul nuclear iranian, încheiat în 2015, riscă să eşueze după retragerea SUA în 2018 şi reintroducerea sancţiunilor americane care au aruncat economia iraniană într-o recesiune severă, menționează Reuters.
Acest acord, negociat între Iran şi Grupul '5+1' (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate: SUA, Franţa, Marea Britanie, China şi Rusia plus Germania) oferea o relaxare a sancţiunilor ONU împotriva Teheranului, care s-a angajat în schimb să garanteze natura exclusiv civilă a programului său nuclear.