Temerile guvernelor din Turkmenistan, Uzbekistan și Tadjikistan privind o extindere a frământărilor sociale au început să se materializeze în ultimele săptămâni, după ce guvernul afgan a fost detronat de către militanții talibani.
Cu toate că guvernele statelor din Asia Centrală au avut ani la dispoziție pentru a se pregăti pentru o astfel de situație, șocul inițial de la granițele afgane pare să fi luat prin surprindere țări precum Tadjikistan și Uzbekistan.
Tadjikistan a început pregătirile pentru primirea refugiaților, de la începuturile lunii iunie în caz că situația din regiunea de nord a Afganistanului se va deteriora. La scurt timp, refugiații au început să treacă granițele între cele două țări.
Majoritatea dintre cei care au trecut frontiera, 150 la număr, erau soldați și personal militar, nu refugiați. Aceștia treceau frontiera nordică în căutare de hrană și muniție. Nu au avut alte opțiuni rămase decât părăsirea Afganistanului.
Până pe 6 iulie, alte sute de oameni trecuseră granița - 2.300 potrivit guvernului afgan. Toți au fost trimiși cu avionul înapoi către Kabul, potrivit acelorași surse.
Uzbekistanul s-a confruntat cu o problemă similară în iunie când zeci de soldați afgani au încercat să treacă granița, dar au fost trimiși înapoi de unde au venit.
La începutul lui iulie, în jur de 1.000 de cetățeni afgani au traversat granița de est către Tadjikistan.
Îți mai recomandăm CRIZA DIN AFGANISTAN | MAE nu reușește extragerea cetățenilor români. CSAT se întrunește abia pe 25 augustÎnsă, începând de la 14 august, când talibanii au cucerit cel mai mare oraș din nordul țării, Mazar-e Sharif, exodul oamenilor care încercau să fugă din Afganistan a crescut. Mii de oameni au încercat în ultimele zile să părăsească țara cu ajutorul elicopterelor sau a avioanelor, lucru care le-a luat prin surprindere pe autoritățile din Tadjikistan și Uzbekistan.
Cum stau lucrurile în realitate?
Nu este clar câte aeronave au trecut granița între statele Asiei Centrale, însă există o mulțime de cifre.
Potrivit unui raport între 14-15 august cel puțin 22 de aeronave militare și 24 de elicoptere au trecut granița din Afganistan în Uzbekistan iar acestea au fost „forțate să aterizeze pe aeroportul internațional din Termez (oraș de frontieră), potrivit surselor.
Alți 158 de soldați și cetățeni au trecut râul Amu Darya de la granița dintre Afganistan și Uzbekistan pe 15 august.
Procurorul general al Uzbekistanului a declarat, pe 17 august, că 46 de aeronave afgane au aterizat pe teritoriul țării între 14 și 15 august – 22 de avioane și 24 de elicoptere. Acestea au aterizat în Uzbekistan „ilegal” și au fost obligate să aterizeze la Termez.
Însă acea declarație a fost retrasă mai târziu, potrivit biroului procurorului general, ca urmare a unor informații eronate.
Compania de securitate Janes, specializată în operațiuni militare, a declarat pe 18 august că imaginele sateliților au imortalizat 21 de aeronave mici și 26 de elicoptere ale Forțelor Aeriene Afgane la aeroportul Termez, la data de 16 august.
Există informații și despre un avion militar despre care s-a crezut inițial că s-a prăbușit la data de 15 august în regiunea Surhandarya a Uzbekistanului, la granița cu Afganistan. Gazeta.uz a raportat că doi militari afgani au fost spitalizați. S-a presupus că cei doi au fost răniți în timp ce încercau să scape din aeronavă. Însă mai târziu a fost transmisă informația că avionul a fost doborât de serviciile aeriene ale Uzbekistanului când acesta a încercat să tranziteze ilegal spațiul aerian dintre cele două țări.
În plus, au existat transmisiuni la data de 16 august potrivit cărora trei aeronave militare ceruseră permisiunea să aterizeze pe teritoriul uzbec la data de 15 august. Dar, controlul traficului aerian a redirecționat aeronavele către Termez.
Se crede că unul dintre avioanele afgane s-a ciocnit de o altă aeronavă uzbecă și s-a prăbușit în regiunea Sherabad sau Surhandarya. Potrivit surselor, piloții au evacuat aeronava înainte ca aceasta să se prăbușească.
Pe 14 august, autoritățile uzbece au permis intrarea în țară a 84 de soldați răniți pentru ca aceștia să primească ajutor medical și adăpost temporar. Potrivit altor rapoarte, sute de afgani s-au îngrămădit pe podul Dustlik (Podul Prieteniei) care conectează cele două țări.
Îți mai recomandăm SPECIAL |Refugiat afgan: „Au tras în mine fiindcă tatăl meu lucra în poliție”Ministerul de Externe al Uzbekistanului a spus că negocierile sunt în desfășurare pentru returnarea afganilor.
Biroul procurorului general a spus că îi va acuza pe afgani de trecerea ilegală a frontierei. Pentru mulți dintre acești soldați, închisorile din Uzbekistan sunt de preferat față de ce i-ar aștepta în Afganistanul controlat de talibani.
Televiziunea Tolo TV din Afganistan a transmis că, pe 15 și 16 august, au existat 45 de zboruri din Afganistan către Tadjikistan și către orașul uzbec Termez.
Serviciul Europei Libere din Tadijikistan, cunoscut drept Ozodi, a transmis pe 16 august că, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență, trei avioane și două elicoptere din Afganistan au aterizat în orașul Bokhtar din sudul Tadjikistanului transportând 143 de soldați afgani.
Potrivit publicației independente Asia-Plus din Tadjikistan, ministerul de externe tadjik a declarat că au primit un semnal SOS iar, în conformitate, cu obligațiile internaționale ale țării au luat decizia de a le permite militarilor afgani să aterizeze în Bokhtar.
Ministrul de Externe din Tadjikistan a mai adăugat că a fost vorba despre doar două avioane care au zburat înapoi către Afganistan după ce pasagerii au aterizat în siguranță.
Îți mai recomandăm Primul mesaj pentru afgani al fostului președinte Ghani VIDEOSoldații afgani au fost primiți într-un cămin al unei facultăți din zonă. Asia-Plus a raportat, de asemenea, că o sursă a ambasadei afgane din Tadjikistan a declarat că 18 avioane afgane au aterizat în țară dintre care două cu pasageri și 16 care transportau personal militar.
Informații similare nu sunt disponibile pentru Turkmenistan. Presa de acolo nu a transmis nimic despre criza din Afganistan din ultimele zile. Însă serviciul Europei Libere din Turkmenistan, cunoscut drept Azatlyk în țară, a transmis că autoritățile din Turkmenistan i-au împiedicat pe cetățenii afgani să traverseze granițele.
Personaje notorii ale căror locație exactă nu este cunoscută
După ce președintele afgan Ashraf Ghani a părăsit țara pe 15 august au existat surse care speculau că acesta se va îndrepta către Tadjikistan. Însă autoritățile din Tadjikistan au negat prezența lui Ghani pe teritoriul țării. Există o ipoteză potrivit căreia Ghani a avut o înțelegere oficială cu guvernul tadjik pentru a putea ateriza în țară însă la ultimul moment, autoritățile au refuzat să îl găzduiască „din motive necunoscute”. Emiratele Arabe Unite au confirmat pe 18 august că Ghani și familia acestuia se aflau în Dubai deși nu au comunicat când a ajuns președintele acolo.
Pe 14 august, fostul vicepreședinte și cunoscutul comandant militar Abdul Rashid Dostum care a fost făcut responsabil de conducerea forțelor guvernului din nordul Afganistanului a încercat să treacă granița în Uzbekistan împreună cu fostul guvernator al provinciei Balkh, Ata Muhammad Nur. Cei doi au părăsit orașul Mazar-e Sharif și au fost văzuți îndreptându-se către granița cu Uzbekistan.
Nu este clar unde se află acum cei doi. Potrivit unor surse Dostum și Nur sunt în Uzbekistan însă Ministerul de Externe al Uzbekistanului a negat acest lucru.
Ce urmează acum?
Tadjikistan nu a dat nici un semn că va trimite afganii de pe teritoriul țării înapoi de unde au venit, dar autoritățile din Uzbekistan încearcă să nu își înrăutățească relația cu talibanul, motiv pentru care refuză să primească refugiați.
Ministerul de Extern al Uzbekistanului a declarat, pe 17 august, că se află în legătură cu talibanii și că orice încercări de a încălca granițele statului vor fi pedepsite.
Autoritățile din Turkmenistan nu au făcut declarații publice despre situația din Afganistan în afară de apelurile făcute în prealabil la echilibru și cooperare regională. Ashgabat comentează foarte rar asupra situației de la granița Turkmenistanului cu Afganistan.
Oficialii din Turkmenistan s-au întâlnit cu reprezentanții talibani de cel puțin trei ori în 2021 însă președintele Gurbanguly Berdymukhammedov pare sceptic în ceea ce privește siguranța țării sale.
Pe lângă investițiile în personal și echipaj militar la granița cu Afganistan, Berdymukhammedov a acceptat, de asemenea, o invitație ca și oaspete în Tadjikistan la mijlocul lui septembrie pentru un summit al Organizației Shanghai Cooperation, summit la care președintele turkmen a încercat să participe și în 2007 și 2016.
El va participa, de asemenea, la o întâlnire în Dushanbe a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară regională pentru Eurasia condusă de Rusia. Berdymukhammedov nu a mai participat în trecut la această întâlnire.
Situația din Afganistan din ultimele zile aduce aminte țărilor din Asia Centrală că sorțile lor sunt strâns legate una de cealaltă.