PSD și ProRomânia au profitat de prezența în Parlament a premierului Ludovic Orban la „Ora prim-ministrului” pentru a-l amenința direct cu moțiunea de cenzură. De asemenea, prim-ministrul a fost acuzat de social-democrați că e responsabil de viitoarele îmbolnăviri cu coronavirus, deoarece a contribuit la vidul legislativ de la sfârșitul săptămânii trecute. UDMR s-a alăturat celor două partide pentru a critica activitatea Guvernului. În replică, premierul Orban a anunțat un plan de măsuri pentru relansarea economică. PMP și USR au cerut Guvernului să aibă în vedere și măsurile economice propuse de ei.
Ludovic Orban a venit în Parlament la solicitarea grupului ProEuropa, condus de fostul premier Victor Ponta. Aleșii PSD și ProRomânia au reproșat Guvernului că nu a respectat documentul care a prelungit starea de urgență, votat pe 16 aprilie, în care se prevedea că premierul va prezenta la fiecare șapte zile sau de câte ori este necesar un raport cuprinzând măsurile adoptate. Premierul nu a venit însă în forul legislativ în perioada stării de urgență.
În timpul dezbaterilor, care au durat aproximativ 100 de minute, premierul a luat cuvântul 20 de minute. Chiar dacă este obligatoriu ca în spații închise să fie purtată mască, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, liderul ProRomânia, Victor Ponta, și liderul grupului PSD din Cameră, Alfred Simonis, au renunțat la mască în timpul discursului rostit de la tribună. Probleme au fost și cu parlamentarii PNL, care la finalul dezbaterilor au venit în jurul premierului fără a mai respecta distanțarea fizică de 1.5 m.
„Domnule președinte Ciolacu, respectați regulile, cum ați vrea ca românii să respecte regulile dacă liderii din Parlament nu respectă aceste reguli!”, a fost mesajul adresat la finalul discuțiilor de premierul Orban către președintele Camerei Deputaților.
În momentul când a luat cuvântul, Marcel Ciolacu și-a scos masca.
„Domnule prim-ministru am voie să vorbesc fără mască? Am o singură problemă când port masca și vorbesc, îmi vine să strănut, sună Ponta la 112, vine Vela și mă arestează”, a încercat Ciolacu să își motive gestul.
Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, a sancționat comportamentul lui Marcel Ciolacu și a cerut Secretariatului general să dezinfecteze microfonul.
Victor Ponta: „Vă dați demisia sau vă dăm noi jos?”
Președintele ProRomânia, Victor Ponta, a lansat primul atacul în Parlament la adresa premierului Orban.
„Domnule Orban, îmi permit să vă adresez întrebarea vă dați dumneavoastră demisia sau trebuie să vă dăm jos, tot noi, Parlamentul?”, a spus Ponta la finalul discursului său de la tribuna Camerei Deputaților.
În discursul critic la adresa Guvernului, Victor Ponta a apelat la metafora unei înmormântări, slujba de pomenire având loc pentru anumite domenii din România afectate de criza de coronavirus.
„It’s about economy, stupid!”, a fost mesajul lui Victor Ponta, care a ținut să precizeze că formularea a fost folosită de fostul președinte american Bill Clinton într-o confruntare electorală.
Marcel Ciolacu (PSD): „Ar fi trebuit să vă dați demisia. Tot acest Parlament vă va da jos printr-o moțiune de cenzură”
Marcel Ciolacu l-a acuzat pe premierul Orban că a pus în pericol sănătatea românilor prin faptul că a întârziat trimiterea către Parlament a proiectului privind starea de alertă.
„Cele trei zile ale prostiei vor marca guvernul pe care îl conduceți. Pentru asta mă aștept să vă dați demisia, ați pus în pericol sănătatea românilor. Pentru toate aceste prostii și minciuni, astăzi ar fi trebuit să vă dați demisia. Tot acest Parlament vă va da jos printr-o moțiune de cenzură”, a fost amenințarea lui Marcel Ciolacu.
- Surse din PSD susțin că o astfel de moțiune de cenzură urmează să fie depusă în toamnă sau după expirarea stării de alertă.
În discursul său, președintele PSD a susținut că „economia este la pământ” și că Guvernul nu și-a respectat promisiunile făcute medicilor și firmelor.
„Domnule Orban, sunteți vestitorul austerității, nu știți decât să închideți și să amendați, ați transformat funcția de prim-ministru în vătaf, ați mutat focarul de la Suceava în vamă la Nădlac. V-a dus mintea să faceți comerț cu românii plecați”, a afirmat Ciolacu.
Ludovic Orban: „Nu a existat niciodată un plan așa de ambițios”
Chemat să prezinte măsurile luate în timpul epidemiei de coronavirus, premierul Ludovic Orban și-a concentrat prima intervenție pe ce urmează în zona economică. În timp ce liderii PSD și ProRomânia au vorbit despre criza economică, mesajul premierului a fost unul optimist.
„Datele arată că pe primul trimestru România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Europa. Și în trimestrul doi, situația economică din România e departe cum încearcă unii să o vadă. Nu am oprit nici un șantier, menținerea creșterii economice s-a datorat finanțării construcțiilor, în special cele de la buget”, a precizat premierul, care a ținut să sublinieze că se lucrează la un plan de „reconstrucție sănătoasă” care să pună în prim plan investițiile.
Prim-ministrul a vorbit despre o schemă de susținere a investițiilor, sume pentru infrastructura de transport și sanitară, o schemă de garantare pentru economii dar și apariția unui fond de investiții după model polonez.
„Ne gândim la scheme de ocupare a mâinii de lucru, aproape 800.000 de români sunt în căutarea unui loc de muncă”, a adăugat premierul Orban.
Dan Barna: „Să gândiți ca un userist și să împrumutați propunerile noastre”
Reprezentanții USR și cei ai PMP au făcut un apel la premierul Orban să folosească și propunerile lor în planul de relansare economică.
„Să gândiți ca un userist și să împrumutați o parte din măsurile propuse de USR.România are nevoie mai mult decât promisiuni grandioase”, i-a transmis Dan Barna premierului Orban.
Printre măsurile propuse de USR se numără reducerea taxării muncii, impozitarea pensiilor speciale și oprirea programului PNDL.
Tonul critic al reprezentanților PSD și ProRomânia a fost întărit de pozițiile deputaților de la UDMR și ALDE.
În intervenția sa de la finalul dezbaterii, Ludovic Orban s-a arătat nemulțumit că s-a discutat foarte puțin despre economie și au fost lansate foarte multe atacuri politice și la persoană.
„Se vede că nu înțelegeți nimic din UE, UE înseamnă libertate de circulație. Nu vă e rușine să vorbiți de românii care pleacă la muncă ca muncitori sezonieri după ce ați alungat milioanele de români. O asemenea obrăznicie îmi e greu să trec peste ea”, și-a exprimat revolta Ludovic Orban.
Premierul a subliniat însă că se va prezenta în Parlament de ori câte ori va fi chemat.
Îți mai recomandăm Reprezentanții industriei de turism: Terasele se deschid pe 1 iunie iar litoralul pe 15 iunie Îți mai recomandăm Ministerul Muncii: Aproape un milion de contracte de muncă suspendate sau încetate