Nicolae Manolescu: mă tem că societatea românească nu e înclinată spre confesiune

Arhiva Europei Libere: Mircea Iorgulescu în dialog cu Nicolae Manolescu

Mircea Iorgulescu: „Istoric și critic literar eminent, cu o vastă operă, eseist, publicist, profesor universitar, Nicolae Manolescu este unul din cei mai străluciți cărturari ai României de astăzi. Puțini știu însă că, de fapt, în istoria literaturii române ar fi trebuit să intre Nicolae Apolzan, nicidecum Nicolae Manolescu. Fiindcă la naștere acesta a fost numele de familie al viitorului critic, Apolzan. L-a purtat pînă la adolescență când, în anumite împrejurări, a trebuit să și-l schimbe. Cum, când, de ce? Acesta a fost punctul de pornire al convorbirii cu Nicolae Manolescu.

Nicolae Manolescu: „Cum port numele bunicului meu matern, ca și Ion Creangă, îmi vine să spun că nu sunt primul care am în spate genul acesta de povară. Sigur, e o diferență între Creangă și mine, din acest punct de vedere, și anume că pe el nu l-a silit nimeni să-și schimbe numele, pe când pe mine m-au silit anumite evenimente: când nu aveam nici paisprezece ani și trebuia să intru la liceu, iar numele pe care îl purtam devenise riscant, câtă vreme tatăl meu era în acel moment la Canal.

Și ca să nu risc cumva, ca să nu mi se întâmple cumva să nu pot să intru la liceu, bunicul meu matern, în grija căruia de altfel eram, mi-a dat numele lui și m-a adoptat. Am reușit să păcălesc administrația comunistă...”

[...]

(Textul integral al emisiunii a fost publicat în vol. M. Iorgulescu, Convorbiri la sfârșit de secol. Editura Fundației Culturale Române, 2006, pp. 375-394).