Linkuri accesibilitate

Norman Manea: „Am fost pe contur și de multe ori în afara conturului”  


Norman Manea la primirea premiului FIL pwnru literatură în limbi romanice, Guadalajara, 2016. © Cortesía FIL Guadalajara/ Mattias Blomgren

Despre existența unui scriitor „de la Poșta redacției” în România și în exil.

„Oameni, destine, istorie”, 24 iulie 1999, o emisiune de Mircea Iorgulescu (1943-2011). Invitat: Norman Manea.

Mircea Iorgulescu: „(...) Norman Manea este probabil cel mai cunoscut în lume scriitor român de astăzi. Cărțile lui sînt traduse în Franța, în Germania, în Italia, în Spania, în Anglia, în Olanda, în Mexic, în Argentina, în Israel, în Norvegia și desigur în Statele Unite, unde trăiește și unde a fost distins cu foarte importante premii literare. Evident, cărțile lui Norman Manea pot fi citite și în limba română, în România, deși acolo pot fi găsite cu greu. Norman Manea s-a exilat în 1986, a stat un timp în Germania, apoi s-a stabilit în Statele Unite. În România numele i-a fost interzis, iar cărțile retrase din librării și din biblioteci. După 1989 i-a fost reeditat romanul „Plicul negru” la Editura Fundației Culturale Române în... 1996. Un an mai tîrziu, în 1997, la Editura Revistei Apostrof din Cluj i-au fost publicate un volum de eseuri și unul de povestiri și tot acolo, în acest an, un volum de nuvele, intitulat „Fericirea obligatorie”.

Dar în vreme ce despre cărțile lui Norman Manea apărute în alte limbi decît româna și în alte țări decît România s-a scris în cele mai importante publicații de acolo și deseori de către autori extrem de prestigioși, în România aproape că nu au fost observate. Dar nu e noutate pentru autor și pentru literatura lui. La jumătatea anilor ʼ80, când Norman Manea încă se afla în România, scriitorul german Heinrich Böll, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a fost entuziasmat de o proză a lui. Dar în România, Norman Manea avea doar câțiva, foarte puțini, admiratori și era departe de a fi socotit unul din scriitorii importanți, fie și ai momentului doar. Un destin? Norman Manea, fii binevenit în spațiul acestei emisiuni, reiau întrebarea: un destin?

Norman Manea: Da, probabil că e un destin, deși nu aș vrea să debutăm pe o notă de nemulțumire, și aș prefera să treceme cu relativă eleganță peste, știu eu, toate neînțelegerile care au fost și probabil care persistă. Am fost bucuros fiind în România, trebuie să spun, că cei pe care eu îi prețuiam mă prețuiau și ei. Era un cerc relativ limitat, mi-aduc minte că unul dintre criticii poate cei mai acuți ai momentului îmi spunea uneori la telefon „domnule, niciodată nu sînt într-o țară mai mult de șapte-opt, dumneata ai măcar patru dintre ei de partea dumitale”. Nu era problema unui electorat literar, ci era problema unei prietenii și a unei comunicări spirituale.

Trebuie să spun că a trecut mult de atunci, sînt departe, situația mea, în România măcar, nu prea s-a schimbat esențial, și nici nu văd șanse de a se modifica radical, și totuși păstrez acelei perioade, trebuie să spun, o amintire afectuoasă. Mă gândesc la prietenii mei scriitori, printre ei unii critici literari importanți de care îmi amintesc cu mare emoție și cu aceeași prețuire pe care o aveam față de ei, deși între timp, așa cum ai menționat, au scris nume relativ mari despre mine lucruri măgulitoare. Cele ce s-au scris atunci de către unii dintre cei la care mă gândesc trebuie să spun că rămân cu totul valabile.

Mircea Iorgulescu: Norman Manea, am amintit de episodul întâlnirii lui Böll cu literatura ta. Ce s-a întâmplat, de fapt? Cum a fost?

Norman Manea: Ar trebui să spun poate, și asta într-un fel completează introducerea pe care ai făcut-o, că eu sînt în esență un om, un scriitor de la Poșta Redației. Adică eu nu sînt un om care a trăit în lumea literară în mod frecvent și intens ca alții, am fost pe contur și de multe ori în afara conturului. Și debutul meu în România s-a făcut, prin, tot așa, de la Poșta Redacției, unde am scris, iar întâmplarea cu Heinrich Böll e de același tip.

Fără ca să am cunoștință de ceea ce se întâmpla, un scriitor german originar din România, căruia i-a căzut în mână un volum al meu care l-a tulburat și entuziasmat, a tradus o povestire și i-a trimis-o lui Böll. Böll a fost, din fericire pentru mine, și el entuziasmat, și de aici a venit toată povestea, a trimis imediat o scrisoare către o fundație germană cerând să fiu imediat publicat. Prietenii mei, cei la care m-am referit la început, din România m-au sfătuit imediat să-ncerc să plec în Germania să-l întâlnesc.

E-n mine întotdeauna o oarecare doză de timiditate și de reticență. N-am făcut-o, pe ideea că e mai bine să mă prezint la Böll în momentul când apare o carte, când am în mână o carte în germană și pot să mă refer în discuția cu el la ea. Ghinionul a fost că el a murit între timp, cartea nu a apărut, sînt, cum știm acum, în Vest tot felul de dileme financiare și de alt fel, așa că acest programat debut sub auspiciul lui Böll nu s-a produs.

Când am debutat în Gemania în anul când eram acolo deja, în 1987, firește, editorul a folosit scrisoarea lui Böll și a scos din ea citatul cel mai semnificativ - scrisoarea în întregime, aș zice, e o scrisoare destul de scurtă, dar extrem de elocventă, pentru că se referă la literatura dizidentă din Est și mă compară cu ea situîndu-mă pe mine într-o dizidență mai profundă, literară și doar după aceea politică.”

[...]

  • 16x9 Image

    Mircea Iorgulescu

    Mircea Iorgulescu (1943-2011), critic literar şi eseist, colaborator permanent al Biroului din Paris (1989-1992), redactor (1992-95) și director adjunct al Serviciului românesc al Europei Libere (1996-99. Colaborator permanent la Radio France Internationale între 1989 şi 1992, în 1995 şi din 2000 pînă în 2008 Între 2006-2008 a fost responsabilul redacției în limba română de la RFI.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG