În timp ce redeschiderea restaurantelor s-a făcut cu o distanțare de 2 metri între mese, școlile vor începe cu una de doar 1 metru. Motivul este simplu: insuficiența clădirilor, lipsa spațiului, în special în București, unde majoritatea unităților de învățământ sunt supraaglomerate. Dacă ar fi fost doi metri, riscam să compromitem începerea anului școlar, pentru că efectiv nu există suficent spațiu, ne-au spus primarii sectoarelor din București contactați de Europa liberă. Soluția care se profilează este cea a sistemului hibrid- predare față în față și online. O decizie finală va fi însă luată de abia în 10 septembrie. Oficial, laitmotivul Ministerului Educației și al primarilor, aflați în campanie electorală pentru încă un mandat, este ”totul pentru siguranța copiilor”. În spatele cuvintelor se ascunde însă o mare debandadă.
Concluzia reieșită după consultarea directorilor de școli, a comitetelor de părinți și a consiliilor de administrație este că scenariul fezabil care se profilează e cel mixt- cursuri online și prezența fizică la școală, prin rotație, câte o săptămână. Soluțiile alternative ar mai fi băncile individuale și de despărțitoarele de plexiglas. Scenariul presupune însă, pe lângă măsurile sanitare de prevenție a răspândirii Covid 19, tabletele, pe care guvernul nu a reușit să le asigure în cantitatea promisă, și măștile obligatorii pentru toată suflarea care calcă pragul unei școli. Unele primării se laudă că le-au achiziționat deja din banii lor, altele spun că așteaptă ca guvenul să-și respecte promisiunile.
În România, în învățământul preuniversitar, inclusiv grădiniță, sunt aproximativ 2,8 milioane de elevi, iar în București peste 516.000. Diferențele de la un sector la altul nu sunt semnificative în ce privește numărul elevilor, fiecare sector având școli mai căutate sau aflate în zone cu populație mei densă, deci supraaglomerate. Acesta este motivul pentru care sunt școli cu peste 30 de elevi în clasă sau unde se învață în trei schimburi, cum ar fi: Liceul Teoretic Hristov Botev, Liceul Teoretic Ştefan Odobleja, Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez, Şcoala Gimnazială nr. 179, Şcoala Gimnazială nr. 97, Şcoala Gimnazială nr. 190 şi Şcoala Gimnazială nr. 280, Școala 179, Școala Tia Brătianu și Școala 12. Sunt doar câteva exemple dintr-o listă mult mai lungă.
Primarii sectoarelor din Capitală, toți de la PSD, sunt nemulțumiți de întârzierea cu care ministerul a elaborat ghidurile și spun că responsabilitatea a fost plasată pe umerii școlilor și ai administrației locale. Aflați în campanie, mai toți încearcă să profite electoral de bâlbele guvernului.
Sectorul 6: formula hibridă sau trei schimburi
Gabriel Mutu, primarul de la sectorul 6, susține că eforturile pentru a crea spații suplimentare au fost considerabile, dar chiar și așa singura variantă care permite începerea anului școlar în ”condiții optime” este cea mixtă. ”Am înființat multe clase noi în cancelarii, în sălile de sport, care au fost compartimentate în trei-patru săli de curs”, spune Gabriel Mutu pentru Europa liberă, dar atrage atenția că pot fi și situații în care părinții să aleagă varianta ca toți elevii să vină la școală. ”Atunci suntem obligați să mergem în trei schimburi, pentru că nu avem cum altfel. Nu e vorba numai de spații, ci și de personal didactic și nedidactic”.
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, se plânge că a trimis de două săptămâni la Parlament un proiect legislativ care permite organizarea de concursuri pentru personal didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar, dar că legea nu a intrat încă în dezbatere.
În Sectorul 6 sunt în acest an 45.000 de copii, cu tot cu cei de grădiniță. Primarul admite că există școli în sector care sunt foarte aglomerate și pentru care soluția este cea containerelor plasate în curte.
”Avem școli în care am făcut și clase modulare din containere speciale, sunt 5 școli- Sf. Andrei, Adrian Păunescu, Școala 59, Școala 197, Școala Sfinții Constantin și Elena. Se lucrează la ele și vor fi gata la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie”.
Cât privește măștile și tabletele, Gabriel Mutu, care își mai dorește un mandat pe listele PSD, se laudă că problema e rezolvată. Toate clasele vor avea laptopuri, camere video și internet, iar copiii din familiile defavorizate, 1250 la număr în urma achetelor sociale, vor primi tablete gratuit, din banii primăriei. La fel și cu măștile din bumbac, care se pot spăla și călca, fiecare copil și cadru didactic va primi câte două măști pe zi. Asta pentru că, nu pierde ocazia primarul, ministerul Educației nu a fost capabil să le asigure: ”Nu era treaba mea, ci a Ministerului educației”.
Sectorul 1: 90% sistemul mixt
În sectorul 1, sunt aproximativ 40.000 de elevi, 5000 de profesori și 80 de școli, multe fiind aglomerate, cu clase care au și câte 36 de elevi. Cu distanțarea de 1 metru impusă de ordinul comun al miniștrilor educației și sănătății, nu există posibiltatea ca toți copiii să vină la școală din lipsă de spațiu, spune pentru Europa liberă primarul Daniel Tudorache. Așa că ”în proporție de 90% directorii de școli și consiliile de administrație optează pentru formula mixtă, online și fizic la ore, prin rotație”. Este însă varianta discutată înainte de apariția normelor ministerului, iar decizia finală va fi luată săptămâna viitoare.
În sector există trei școli unde se învăța în trei schimburi, ne spune primarul Tudorache. ”Școala 179 am rezolvat-o, am creat un corp modular care va fi gata pe 14 septembrie, la Școala 12 am dat drumul la construcția modulară care va fi gata în noiembrie, mai avem o problemă la Școala ”Tia Brătianu”, unde consiliul local nu a fost de acord cu aprobarea închirierii unui spațiu în proximitatea școlii, o clădire în care a funcționat o bancă, dar asta era înainte de pandemie, așa că o să mai intrăm săptămâna viitoare în ședință cu aceeași clădire, să vedem poate acum sunt de acord”.
Și Daniel Tudorache, candidat pentru un alt mandat din partea PSD, își trage spuza elecorală pe turta lui- este încântat că a dat o lovitură guvernului care nu a reușit să asigure nici măștile, nici tabletele și spune că primăria este cea care le-a procurat din bugetul propriu. ”Noi am făcut socoteala ca și cum toți copiii se duc la școală și asigurăm 45.000 de măști pentru profesori și elevi, o mască pe zi, dacă se rupe le dăm alta. Săptămâna viitoare vom achiziționa 45 000 de tablete”.
Îți mai recomandăm COVID-19: Deschiderea școlilor în România se bazează pe medicina școlară subdimensionatăSectorul 2 merge pe ”băncuțe idividuale”
În schimb, la sectorul 2, unde primar este Mugur Mihai Toader, lucrurile par mai încurcate, poate și pentru că primarul nu mai candidează, în locul lui PSD susținându-l pe viceprimarul Dan Cristian Popescu. Toader are altă soluție și spune că problema distanțării de 1 metru va fi rezolvată în 90% din școli cu ”băncuțele individuale”.
”Din punctul acesta de vedere nu ar fi o problemă de distanțare între elevi nici măcar în clasele aglomerate, între băncuțele individuale este o distanță ușor mai mare de 1 metru. Așteptăm și noi cu nerăbdare ultimele dispoziții și reglementări de la guvern”, spune Mihai Toader pentru Europa liberă.
Primarul este de părere că nu e nevoie să se apeleze la sistemul hibrid de învățare, toți elevii pot să vină la școală, fiind în deplină siguranță. Soluția ”băncuțelor individuale” este fezabilă pentru că ”nu toate școlile sunt ocupate la capacitate maximă, doar 10-15% sunt supraaglomerate. Am câteva unități de învățământ care sunt cu un număr mare de elevi și acolo s-ar putea merge pe varianta sistemului mixt. Dar nu ar fi normal să implementăm acest sistem mixt peste tot, în situația în care avem suprafețe destul de generoase încât elevii să fie prezenți fizic la școală”, ne declară Mihai Toader.
Băncile individuale nu vor fi despărțite de plexiglas și asta pentru că părerile sunt împărțite: ”o opinie este că le-ar putea afecta vederea elevilor, să privească câteva ore la tablă și la profesor prin plexiglas, nu știu, înclin să-i dau dreptate”.
Primul tuna și fulgeră la adresa ministerului Educației, care ar fi trebuit să rezolve problemele încă de la începutul vacanței de vară, nu să ”arunce toată responsabilitatea în cârca administrațiilor locale și a unităților de învățământ. Toată vara ministerul a spus că va pune la dispoziția elevilor și a profesorilor măști și tablete. Acum câteva zile am aflat că nu le vor mai da. Nu mă încălzește cu nimic că va fi demis nu știu cine din administrație”, declară Toader.
Așa se face că sectorul 2 este descoperit în acest moment la capitolul măști și tablete, din care nu a achiziționat nimic pentru că le-a așteptat pe cele promise de guvern. Acum, spune primarul Toader, a cerut ajutorul societăților din sector care au promis că vor face donatii până pe 14 septembrie pentru cei peste 50.000 de elevi, 5550 cadre didactice si personal auxiliar. ”Vom face rost și de măști, și de tablete, cel puțin pentru prima perioadă”, dă asigurări primarul.
Sectorul 4, adeptul separatoarelor din prexiglas
În sectorul 4 nu se învață în 3 schimburi, sunt 59 de unități de învățământ, 74 de clădiri de școli, licee și grădinițe și circa 40.000 de elevi.
Primarul Daniel Băluță susține că pentru a respecta normele de distanțare de 1 metru ar trebui dublat numărul școlilor, ceea ce, evident, nu este posibil. Soluția găsită de primărie ar fi cea separatoarelor de plexiglas, în situația în care toți copiii vin la școală, sau a sistemului hibrid. Ar mai fi și varianta scurtării orelor la 30 de minute, dar ea trebuie aprobată de ministerul Educației, ne-a spus o sursă din primăria sectorului 4, primarul fiind de negăsit. Deocamdată nu s-a luat o decizie finală fiind așteptat raportul epidemiologic din 7 septembrie al Comitetului Național pentru situații de urgență.
Îți mai recomandăm Monica Anisie afirmă că a aflat din presă de eșecul achiziției de tableteCe urmează
Conform actului normativ, direcțiile de sănătate publică vor informa până la data de 7 septembrie Inspectoratul Școlar Județean/al Municipiului București, Comitetul Județean / al Municipiului București pentru Situații de Urgență (CJSU/CMBSU) cu privire la situația epidemiologică din fiecare localitate.
Până la data de 10 septembrie, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ.
Cele 3 scenarii pentru începerea noului an școlar
- Scenariul 1: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
- Scenariul 2: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și eevenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
- Scenariul 3: Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online.
-
Îți mai recomandăm Dilemele revenirii la școală. Cum se pregătesc statele pentru începerea anului școlar