De ce nu s-a terminat (încă) Brexit. Problema cârnaților britanici de la granița irlandeză

Boris Johnson a semnat un acord de comerț între Irlanda de Nord (parte a Marii Britanii) și Republica Irlanda (parte a Uniunii Europene) acum un an și jumătate, care ar fi asigurat desfășurarea în continuare a schimbului de bunuri la graniță.

Protocolul previne crearea unei granițe dure pe insulă. Irlanda de Nord rămâne, practic, parte din piața unică și impune standardele europene pe importurile din restul Regatului Unit. Tirurile cu mărfuri pot trece astfel din Irlanda în Irlanda de Nord fără a fi controlate.

De ce este greu de respectat acest principiu? Pentru că în ceea ce privește Irlanda de Nord, politica este adesea un joc cu sumă zero.

Menținerea graniței din Irlanda cât mai stabilă, în forma din protocolul curent, înseamnă deteriorarea legăturii Irlandei de Nord cu restul Regatului Unit. Iar punerea graniței UE în Marea Irlandei ar însemna unirea de facto a insulei irlandeze, în ochii loialiștilor Regatului Unit.

Dacă se va decide păstrarea graniței deschise în Irlanda, singura alternativă ar fi ca bunurile care sosesc în UE din Republica Irlanda să fie controlate, scoțând statul membru din piața unică europeană. Un astfel de scenariu ar fi nefast pentru Irlanda, și nu este deloc dorit de Uniunea Europeană.

Impunerea graniței între Irlanda și Irlanda de Nord ar anula Acordul de la Belfast din 1998 și ar risca reaprinderea conflictului etnic.

Cearta pe cârnați

Problema din momentul de față este, la suprafață, despre interzicerea din 30 iunie a exportului de cârnați și alte produse de carne din Marea Britanie către Irlanda de Nord - ambele teritorii în același stat.

Înainte de Brexit, asta nu era o problemă, dar prin protocolul Brexit, pentru a ușura traficul la granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, ambele țări de pe insulă respectă standardele europene și controlează strict vânzarea produselor de carne. Însă standardele europene previn intrarea produselor de carne răcite (nu înghețate) precum cârnații în afara UE, iar conform Lordului Frost, negociatorul Brexit, țara sa dorea să facă orice dar să nu se alinieze automat la standardele UE.

Doar conformarea la standardele UE nu este suficientă pentru a asigura trecerea produselor dintr-o parte în alta fără să fie nevoie de controale. Uniunea Europeană nu s-ar putea asigura că aceste standarde sunt într-adevăr menținute și aplicate.

Irlanda de Nord

Marea Britanie acuză UE că nu este destul de flexibilă cu standardele, în timp ce UE acuză Marea Britanie că nu a implementat alte părți ale protocolului la care s-au angajat de bunăvoie (construirea vămilor, acces la bazele de date despre importuri).

Reprezentanții mediului de afaceri din Irlanda de Nord au cerut liderilor din UE și Marea Britanie să „nu mai dea vina unii pe alții” și să rezolve urgent problema controalelor de la graniță.

Înaintea summit-ului G7 de săptămâna trecută, au avut loc negocieri între Uniunea Europeană și Marea Britanie pe tema graniței, dar negocierile au eșuat. Se ajunsese în pragul în care se vehicula un conflict economic - Maros Sefcovic, negociatorul UE, a amenințat taxe de import și alte măsuri legale.

În martie, Lord Frost, responsabilul pentru Brexit din partea britanicilor, a încercat să suspende o bună parte din controalele ordonate prin noul protocol, ceea ce a făcut ca negocierile să se prăbușească. S-a hotărât atunci extinderea perioadei de grație pentru controalele vamale. Între timp, Marea Britanie s-a oferit să extindă unilateral perioada de grație și mai mult - ceea ce este ilegal conform protocolului.

Tensiuni internaționale

În preajma summit-ului G7, Dominic Raab, ministrul de externe britanic, a acuzat liderii europeni că nu consideră Irlanda de Nord parte din Regatul Unit.

În timpul discuțiilor de la Summit, sursele din interior au spus presei că a avut loc un incident între Boris Johnson și Emmanuel Macron. Johnson ar fi încercat să explice problema, întrebându-l pe Macron dacă el n-ar fi frustrat să nu poată muta bunuri de la Toulouse la Paris. Macron ar fi răspuns că nu este o comparație bună, pentru că Toulouse și Paris sunt în aceeași țară - sugerând că Irlanda de Nord nu este în aceeași țară ca restul Regatului.

Boris Johnson cu Emmanuel și Brigitte Macron la summit-ul G7 din Cornwall, 11 iunie 2021.

Președintele francez a declarat la sfârșitul summit-ului că Franța și Uniunea Europeană nu au pus niciodată la îndoială suveranitatea britanică.

Boris Johnson a încheiat summit-ul G7, la care au luat parte și reprezentanții Uniunii Europene, declarând că va face „orice este necesar pentru a asigura integritatea teritorială a Regatului Unit”.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: Acordul de la Belfast și pacea pe insula Irlanda sunt prioritare. Am negociat un protocol care păstrează acest lucru, semnat și ratificat de Marea Britanie și Uniunea Europeană. Vrem cele mai bune relații cu Marea Beritanie. Ambele părți trebuie să implementeze ce am căzut de acord că vom implementa. Există unitate europeană completă pe acest subiect.

Americanii au ridicat problema respectării Acordului de la Belfast la summit-ul G7. În Congresul american s-a format o comisie ad-hoc pe tema Acordului de la Belfast din 1998, care se află la baza păcii dintre Irlanda și Marea Britanie. Americanii se tem că Acordul de la Belfast se fărâmițează din cauza noului protocol și a disputelor între Regatul Unit și Uniunea Europeană. Și canadienii au deschis subiectul în timpul summit-ului.

Președintele american Joe Biden are origini irlandeze, iar în anii ‘80-’90 a împins politica externă americană înspre medierea Acordului de la Belfast și garantarea păcii.

Confruntări în Irlanda

Pe 10 iunie, 3.000 din loialiștii care doresc să rămână parte din Regatul Unit au protestat în Belfast, capitala Irlandei de Nord. Aceștia au ars un afiș al Irlandei unite.

Protestele de la Belfast din aprilie au devenit violente și distructive.

În aprilie, au avut loc mai multe confruntări violente în Irlanda de Nord între comunitățile de loialiști și cele de naționaliști (cei care doresc unirea Irlandei și Irlandei de Nord). Aceste confruntări au stârnit temeri că violențele oprite prin Acordul de la Belfast se vor reaprinde. Tensiunile au fost accelerate de controalele de la graniță care au intrat în vigoare din ianuarie, care i-au înfuriat pe loialiști.

Grupările paramilitare de ambele părți ale conflictului nu mai sunt la fel de puternice cum erau în timpul conflictului, însă rămân active și controlează diferite zone din Irlanda de Nord.

Necazurile din Irlanda de Nord

Problemele din Irlanda au o origine veche. În secolele XVII-XVIII, Marea Britanie a colonizat Irlanda, creând diferențe religioase (catolici în sud, protestanți în nord) și economice (zone diferite de prosperitate, catolicii nu puteau deține pământ sau merge la școală în unele locuri) care persistă până astăzi.

În 1920-21, Irlanda s-a separat și Republica Irlandeză a devenit un stat independent, în timp ce Irlanda de Nord a rămas sub control britanic. În această perioadă s-au format grupurile paramilitare care încercau să protejeze grupurile sociale și să se împotrivească statelor - de ambele părți. Catolicii erau tratați ca cetățeni de rang inferior în Irlanda de Nord, având acces doar la școli, case și slujbe de calitate mai joasă decât protestanții.

În Irlanda de Nord, între 1969 și 1998 a avut loc o perioadă de violență etnică supranumită „the Troubles” (necazurile/problemele) între protestanți și catolici. În anii ‘60, a început neliniștea - catolicii au început să ceară drepturi civile.

Armata britanică a intrat în acțiune pentru a opri protestele catolicilor, fiind doar unul dintre jucătorii din acest conflict complex, care includea mai multe guverne și o mână de grupări paramilitare.

30 ianuarie 1972: Duminica Însângerată. Soldații britanici au ucis 13 catolici care protestau în Derry.

Timp de 30 de ani, violențele s-au desfășurat constant dar fără intensitatea necesară pentru a fi considerate război civil. Oamenii se luptau pe stradă, au avut loc numeroase atacuri teroriste și bombardamente, atacuri cu lunetiști, blocări de drumuri, arestări politice. În jur de 3.600 de oameni au murit și peste 30.000 au fost răniți.

Pe 10 aprilie 1998, Republica Irlanda și Regatul Unit au semnat Acordul de la Belfast, din Vinerea Mare, care a încheiat majoritatea violențelor de pe insulă. Acordul a creat noi convenții privind relația dintre Irlanda și Marea Britanie, suveranitatea Irlandei de Nord, drepturi civile și culturale. Acordul a fost aprobat prin referendumuri în Irlanda și Irlanda de Nord.

Chiar și după încetarea focului, au avut loc atacuri teroriste. Bombardamentul de la Omagh a ucis 29 de oameni și a rănit alți 220, la câteva luni după semnarea Acordului de la Belfast.

Tensiunile pe seama controlului bunurilor care trec Marea Irlandei pun în pericol Acordul de la Belfast din Vinerea Mare, care în 1998 a pus capăt în mare parte violențelor de trei decenii dintre catolici și protestanți.

Nordul Belfastului: Pregătiți pentru pace, gata de război. Astfel de mesaje există în Belfast și în ziua de astăzi.

Granița a rămas deschisă după Acordul de la Belfast, care a fost mediat de americani. Înainte de el, granița era militarizată, păzită dar și adesea atacată. Toată infrastructura a dispărut în ultimii 20 de ani. Faptul că atât Irlanda, cât și Marea Britanie erau în Uniunea Europeană la momentul păcii a facilitat dezmembrarea graniței.

Astăzi, multe zone din Irlanda de Nord rămân divizate de așa-numitele „ziduri de pace”. Barierele de separare au fost construite în anii ‘70, pentru a preveni violențele dintre catolici și protestanți. Zidurile și gardurile trebuiau să fie temporare, dar încă separă comunitățile 50 de ani mai târziu. Mulți oameni se simt în siguranță datorită acestor bariere, deoarece violențele etnice continuă și în prezent, deși la scară mică.