Ministerul Finanțelor a publicat, marți dimineața, proiectul de buget pe anul 2020, în care veniturile sunt prevăzute a avea o pondere de 31,89% din PIB, iar cheltuielile sunt estimate la 35,4% din PIB. Creșterea economică prevăzută pentru anul 2020 este de 4,1%, deficitul bugetar de 3,59%, iar rata medie a inflaţiei este de 3,1%.
Creșterea economică este “semnificativ mai mare comparativ cu cea estimată a fi înregistrată la nivelul țărilor UE (1,2% la nivelul zonei euro și 1,4% pe total UE, estimată pentru anul 2020, conform prognozei de toamnă a UE)”, precizează Ministerul Finanțelor în Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2020 şi proiecţia acesteia pe anii 2021-2023.
Pentru anul 2020, investițiile sunt estimate la 4,5% din PIB, mai mari cu 6,3 miliarde lei ca în 2019.
Salariul de bază minim brut pe țară se majorează la 2.230 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2020, față de 2.080 lei în prezent. Câştigul salarial brut are o valoare de 5.429 lei în 2020, iar cel net de 3.324 lei. Plata drepturilor de pensie este garantată conform dispoziţiilor legale în vigoare, precizează Ministerul.
Ministerul Finanțelor se aşteaptă la o majorare cu 1,9% a numărului de salariaţi și scăderea ratei şomajului la 3,0% la sfârşitul anului 2020, ceea ce ar însemna 275.000 de șomeri.
În 2020 se va asigura 2% din PIB pentru apărare. Ministerul Muncii, Transporturile, Ministerul Educației și cel de Interne sunt printre ministerele care vor avea bugete majorate anul viitor. În scădere vor fi, de exemplu, bugetele de la Sănătate, Agricultură, Dezvoltare regională și cel al Ministerului de Externe.
Măsuri de limitare și îmbunătățire a cheltuielilor și evitarea risipei banului public prezentate de Ministerul Finanțelor:
- începând cu 1 ianuarie 2020, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2019.
- valoarea indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2019.
- începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menține la nivelul de 6.240 lei.
- Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate.
- consolidarea unui aparat de lucru eficient și motivat care să răspundă cerințelor optimizării aplicării Programului de guvernare acceptat de Parlament.
Prima analiză a proiectului de buget anunțată este în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care va avea o ședință, de la ora 11.00, pentru propunerile de buget ale instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării țării și securității naționale.
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că este dispus să accepte acele amendamente care vor fi ”în beneficiul cetățenilor” și că există câteva propuneri pentru restrângerea unor cheltuieli, precum înghețarea indemnizațiilor celor care ocupă funcții de demnitate publică și reducerea subvenției alocate către partidele politice.
Ludovic Orban a fost la ședința conducerii PNL și a obținut acordul să își angajeze răspunderea pe legea bugetului, cel mai probabil pe 23 decembrie.
”Cea mai bună dată este 23 decembrie. Mâine vom decide procedura. Până la 31 decembrie, România trebuie să aibă un buget din partea guvernului PNL", a precizat Orban la finalul Biroului Executiv al PNL de luni.
USR dorește ca bugetul să fie discutat în comisii și în plenul Parlamentului să fie respectat și că o angajare a răspunderii ar deschide un “precedent foarte periculos”.
Îți mai recomandăm USR insistă că bugetul trebuie dezbătut în Parlament, o angajare a răspunderii ar deschide un “precedent foarte periculos”