În total, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii, la sfârșitul lunii iulie 2019 exista un număr total de 9.326 de beneficiari de pensii de serviciu. Aceștia sunt însă doar cei care țin de Casa Națională de Pensii. În total, numărul pensiilor speciale este mult mai mare. Pensiile speciale ale cultelor, avocaților, personalului MAI și MApN sau a serviciilor secrete nu țin de Casa Națională de Pensii, fiecare categorie de personal având propria casă de pensii.
Dintre pensionarii speciali care țin de Casa Națională de Pensii, cei mai mulți, cu un număr de 3.814, sunt beneficiari ai statulului procurorilor și judecătorilor. Pensia medie a magistraților este de 18.315 lei pe lună, din care peste 17.000 este suportat de la bugetul de stat, arată Mediafax.
În cazul pensionarilor proveniți din corpul diplomatic și consular, pensia medie era de 5.537 lei, din care 3.373 lei sunt suportaţi direct de la bugetul de stat. De această pensie, beneficiau la sfârșitul lui iulie 850 de persoane.
Parlamentarii și funcționarii parlamentari sunt o altă categorie cu pensie specială. Există 805 persoane care au pensie specială din această categorie, iar pensia medie este de 4.475 de lei pe lună.
Reprezentanți ai Casei Naționale de Pensii au precizat că pensiile de serviciu se stabilesc în baza unor legi cu caracter special. „Pentru partea din pensie aferentă sistemului contributiv (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din Bugetul asigurărilor sociale de stat, iar diferența dintre pensia de serviciu (stabilită în conformitate cu legea specială) și pensia aferentă din sistemul public de pensii se realizează din Bugetul de stat”, a explicat Casa Națională de Pensii, pentru Mediafax.
Îți mai recomandăm Teodorovici dă înapoi, impozitarea pensiilor speciale se amână puțin mai mult