Afacerea „​​​​​cazarea refugiaților”. Haosul decontărilor: statul elimină privații din joc pentru control și bani

O sală de sport din Voluntari, lângă București, a fost transformată într-un centru pentru cazare persoane din Ucraina. Statul a organizat spații de cazare în săli de sport, cămine culturale, internate, iar pentru aceste servicii urmează să primească 50 de lei pe zi/persoană.

Acțiunile statului român dovedesc că dorește să obțină controlul, dar și fondurile puse la dispoziție de UE pentru ajutarea persoanele care vin din Ucraina, susțin reprezentanți ai societății civile și mediului de afaceri. Din joc ar putea să fie eliminate ONG-urile, dar și pensiunile și hotelurile.

Posibila naționalizare a solidarității, fenomen semnalat de societatea civilă, începe să se manifeste și în partea economică. Statul român are tendința să elimine privații care administrează hoteluri și pensiuni din felia financiară de la Uniunea Europeană pentru cazarea persoanelor venite din Ucraina, spun hotelierii.

La o lună după invazia Rusiei, statul român nu a găsit, însă, o formulă clară pentru decontarea cazării persoanelor venite din Ucraina. Prin România au trecut peste 550.000 de persoane care au fugit din calea războiului, dar cele mai multe s-au îndreptat spre granița de vest. Perioada de staționare în România a fost de doar câteva zile, potrivit oficialilor.

Niciun hotel sau pensiune nu a primit, până pe 25 martie, vreun leu pentru cazarea oferită în, pofida promisiunilor făcute de premierul Ciucă. Suma anunțată de Guvern pentru acest program este de este 200 de milioane de lei, bani europeni.

Programul nu este încă funcțional din cauza unei legislații imposibil de aplicat, spun cei din domeniul hotelier.

Îți mai recomandăm Reguli noi pentru cazarea ucrainenilor | Guvernul îi vrea în săli de sport, cămine culturale, nu la hoteluri private

Cadru legislativ haotic, greu de aplicat

Guvernul a adoptat pe 27 februarie Ordonanță de Urgență nr. 15 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor străini aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Tot statul român decide, la 5 martie, prin Hotărârea de Guvern 315, care este valoarea maximă pentru cazarea cetățenilor din Ucraina: 100 de lei/ persoană, iar dacă sunt cazate în aceeași cameră două sau mai multe persoane valoarea maximă a cazării pentru o cameră nu poate depăși 230 de lei/zi.

Sistemul prin care sunt decontați banii reprezintă însă un mister și nu a fost explicat de autorități. De fapt, spun hotelierii, el nu există.

Proprietarii de pensiuni și hoteluri au fost îndrumați de statul român să se înscrie pe platforma guvernamentală unacoperis.ro pentru a spune câte camere pot pune la dispoziție pentru ajutarea ucrainenilor. Platforma a fost realizată de Guvern cu Code for Romania și Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat.

Înscrierea pe platformă nu echivalează cu decontarea, așa cum au crezut mai mulți hotelieri. De altfel, platforma nu înregistrează sosirile și plecările din fiecare unitate de cazare, ci prezintă doar situația de la un moment dat cu locurile oferite.

Astfel, ce apare pe platforma nu are legătură cu realitatea din teren în mod real. În mod concret: dacă o unitate de cazare a anunțat că are 30 de camere disponibile, nu înseamnă că ele mai sunt libere la trei zile după înscrierea pe platformă. Noile informații nu sunt actualizate.

„Înscrierea pe platforma unacoperis.ro este un prim pas, dar nu este suficient. Dacă ești înscris pe platformă și ai cazat persoane refugiate, nu înseamnă că primești și decontare. Platforma nu este un filtru pentru decontare”, a declarat Mădălina Turza, consilier de stat la Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile, pentru Europa Liberă.

Platforma a avut astfel un rol de sprijin voluntar pentru cazare și nu unul cu implicații financiare pentru decontare.

Îți mai recomandăm Naționalizarea solidarității | Statul român intră în competiție cu ONG-urile pentru donațiile dedicate refugiaților

Experiențele unor hotelieri de pe litoral

Hotelierii spun că statul român s-a folosit de resursele pe care le-au pus la dispoziție și i-au amăgit când au dat Ordonanța de Urgență care prevedea decontarea cazării pentru persoanele sosite din Ucraina. Normele de aplicare nu există nici până în prezent, potrivit celor din industria hotelieră.

Pe 24 februarie, prima zi în care persoanele din Ucraina au venit în România, statul român nu instalase nici măcar taberele mobile. De asemenea, nu existau pregătite foarte multe locuri de cazare.

Proprietara unui hotel din județul Constanța povestește pentru Europa Liberă cum a început să primească persoane din Ucraina, deși hotelul pe care îl deține era închis la sfârșitul lunii februarie.

„Am decis să ajutăm câteva mămici cu copii. A plecat ca o idee spontană, nu m-am gândit la costuri, ne-am gândit la două – trei mămici”, ne relatează sursa citată.

A sunat la ISU să ceară detalii despre persoanele care vin, dar instituția nu i-a oferit prea multe informații despre cum poate caza persoanele venite din Ucraina.

„Nu era nimeni organizat care să ne ajute să luăm persoane din vama Isaccea. Ne-a ajutat un voluntar de la ambasada Ucrainei”, susține proprietara hotelului.

Refugiați ucraineni trec granița în România prin vama Isaccea, Tulcea, 1 Martie 2022. Inquam Photos / Bogdan Buda

A înregistrat la Poliția din județul Constanța toate persoanele care au trecut prin hotel și care au beneficiat de sprijin. Primăria a fost și ea înștiințată. De asemenea, a depus raportări cu vârsta copiilor, genul, culoarea mașinilor sau marca lor.

Prima mare problemă întâmpinată a fost legată de partea medicală. Multe persoane erau în stare de șoc, unele aveau probleme cu tiroida sau astm. Nu aveau rețete pentru medicamente.

Statul român a elaborat ulterior Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern privind cazarea persoanelor din Ucraina. De asemenea, a apărut platforma unacoperis.ro.

„Am pus un număr de locuri în platformă pentru că noi aveam persoanele în hotel. Primăria, ISU și prefectura ne căutau crezând că noi avem locurile libere. Noi le explicam că platforma nu ne permite să completăm situația reală, în care să spunem care este capacitatea și câte locuri sunt ocupate. Noi scriam capacitatea, nu câte locuri libere am. E ca și cum stau mereu cu hotelul gol”, spune proprietara hotelului, arătând că organizarea nu a fost punctul forte al autorităților în primele săptămâni după izbucnirea războiului în Ucraina.

Singurele persoane incluse în platformă au fost cele din prima serie aflată în hotel. Pentru a realiza acest lucru, ucrainenii aflați deja în hotel au trebuit să informeze ISU că doresc să fie cazați acolo.

După apariția Ordonanței de Urgență, a încercat să aplice pentru decontarea cazării. Nu a reușit până în prezent.

Încă așteaptă să semneze protocolul cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. I s-a transmis că procedura durează din cauza „juridicului de la ISU". Fără protocol cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, s-ar putea să nu poată deconta sumele pentru cazare.

„Când la televizor ieși și te lauzi că decontezi, este jignitor pentru noi. Mă scoate din sărite. Dacă nu spuneau, puneam mână de la mână și rezolvam. De la prefectură mi s-a spus că de ce nu trimit ucrainenii la piață”, a afirmat proprietara hotelului.

Mai multe persoane din Ucraina au ajuns în România după ce au stat peste 24 de ore la graniță. Imagine din 1 martie 2022, vama Isaccea

Președinta organizației Horeca din județul Tulcea a declarat pentru Europa Liberă că nu crede că statul va deconta sumele pentru hotelieri. În hotelul Select din Tulcea, pe care îl conduce, primele cazări cu persoane din Ucraina au început pe 24 februarie.

„Mame și copii. Prima dată au venit trei persoane, după care au venit în jur de 20 de persoane. Am decis să ofer celor care vin din Ucraina și o masă caldă. Am ajuns în două zile la trei mese pe zi, în patru – cinci zile erau peste 100 de persoane care primeau trei mese pe zi”, povestește directoarea hotelului Select.

Tatăl său este de etnie ucraineană, iar hotelul a funcționat și ca un centru de informare.

După apariția legislației privind decontarea sumelor pentru cazare, a primit adrese din partea primăriei să se înscrie pe lista unităților care pot prelua persoane din Ucraina.

Hotelul a pus în continuare la dispoziție zece camere, care erau eliberate după două trei zile. Unele persoane care au plecat din hotel au fost trimise către persoane fizice care au oferit gratuit găzduire. Raționamentul era ca zece camere să rămână la dispoziție pentru a primi alți migranți care soseau noaptea.

De când s-a înscris pe platforma ISU, nu i-au fost trimise persoane pentru cazare. Cu toate acestea, ucraineni au fost în hotelul său, dar nu trimiși de ISU.

„Ne-au comunicat de la ISU că prima dată se ocupă locurile oferite de stat, după care se apelează la agenții economici. Nu știu pe nimeni care a primit decontare. Ne-au spus să urmăm procedura următoare: dacă am persoane din Ucraina cazate, să le spun să se îndrepte către ISU. Ei le duc către coșul mare de cazare, completează locurile gratuite și apoi trimit către hoteluri. Așa mi-au spus la Tulcea. Eu nu i-am dat afară să îi trimit la ISU”, susține Raluca Cacencu.

Din informațiile deținute de hotelul Select, persoanele care nu au fost trimise de ISU nu pot să fie trecute la decontare. Situația nu este însă clară nici pentru această unitate de cazare.

Îți mai recomandăm Voluntar la Isaccea: Sentimentul pe care îl am este de tristețe. Mi-aș fi dorit ca statul român să fie mai implicat

Dezvăluire din ISU: nu primești migranți fără să accepți 50 de lei pentru cazare și protocol cu ISU

Ordonanța de Urgență aflată în vigoare prevede o decontare de 100 de lei de persoană/zi și 230 de lei pe zi pentru o cameră unde pot să fie mai multe persoane. Pentru cazarea în unitățile de stat, săli de sport, internate, cămine culturale, statul ar urma să deconteze 50 de lei pe zi.

Situația din teren este diferită. Trei surse au precizat pentru Europa Liberă că statul încearcă să impună și mediului privat să accepte tariful de 50 de lei pe zi pentru o persoană. O discuție în acest sens a avut deja loc la prefectura Constanța, potrivit unui proprietar de hotel din județ, o altă mărturie vine de la un șef ISU local, iar a treia dezvăluire îi aparține lui Dragoș Anastasiu.

„Un hotel membru al Federației Hoteliere mi-a spus de această discuție legată de 50 de lei. M-a mirat, știam că e 100 de lei, solicitarea din partea ISU în acest caz este pentru 50 de lei”, a declarat Anastasiu pentru Europa Liberă.

„La prefectura Constanța, ne-au anunțat că pe noi hotelierii ne încadrează la 50 de lei. Nu știu de ce, așa ni s-a comunicat. Să fim la același nivel cu sălile de sport. Am spus că suntem de acord și cu 50 de lei, deși în OUG scrie 100 de lei și 230 de lei pentru o cameră”, a afirmat și proprietara hotelului din județul Constanța.

„A merge cu pretenții să stai la patru stele e un moft. Mergem pe economie, la 50 de lei. Trebuie să beneficieze de nevoile curente: cazare, medicamente, hrană, apă”, a spus sursa din ISU citată.

Proprietara hotelului din Constanța face însă o comparație între ce oferă statul pentru 50 de lei și ce oferă o unitate de cazare privată tot pentru 50 de lei, conform noilor reguli impuse.

„Eu am următoarele cheltuieli ca hotelier: utilități, așternuturi, curățenie, căldură. Dacă adunăm costurile sunt 50 de lei la stat și tot 50 de lei pentru hotelier. Sută sută ne-au încadrat la 50 de lei, ne-a spus prefectura. Nu am înțeles de ce. Statul nu are dușuri și wc-uri și trebuie să angajeze și personal pentru curățenie. Nu se pot compara condițiile, pui 1.000 de oameni la un loc. E un focar. Pentru lenjerie și pături au cerut donații”, a comparat proprietara hotelului situația de la stat și privat.

Centrul pentru refugiați organizat la Romexpo, Bucuresti, vineri, 11 martie 2022. Inquam Photos / Ilona Andrei

Nici Dragoș Anastasiu nu înțelege cum statul poate cere o sumă similar cu cea pe care o impune hotelierilor.

„E anormal să fie 50 de lei la Romexpo și 50 de lei la un hotel. M-aș bucura ca banii europeni să se ducă în industria hotelieră, atât de pusă în dificultate în ultimii doi ani. Oamenii ăștia ar trebui să aibă un minim de confort”.

Am încercat să aflăm mecanismul prin care statul român impune privaților o decontare de 50 de lei în condițiile în care Ordonanța de Urgență prevede alte sume.

„Dacă o persoană nu a fost trimisă de ISU într-o unitate de cazare nu se face decontare. Dacă unitatea de cazare nu are protocol semnat cu ISU nu se face decontare”, susține șeful ISU dintr-un județ.

Europa Liberă a dezvăluit în această săptămână că politica statului se va schimba și va încerca să trimită persoanele din Ucraina în sălile de sport și cămine și nu la hoteluri sau pensiuni, deși sumele sunt identice.

„Abordarea la nivel național, stabilită de DSU prin videoconferințe, a fost să ne adresăm prima dată către instituții de stat, pe principiul eficienței și economiei. Să mergem pe spațiile care sunt mai ieftine, să nu apelăm la operatorii economici pentru că prețurile sunt mai mari. Decizia a fost luată în urmă cu câteva zile, săptămâna aceasta. Ucrainenii să fie cazați în unitățile de stat sau sunt acceptați și operatorii economici care au agreat să meargă cu prețul de până la 50 de lei. Și există care vor. Cine vrea 100 de lei, așteaptă până se umplu toate spațiile de cazare cu 50 de lei de la stat și de la privații care au acceptat această valoare”, a explicat reprezentantul ISU mecanismul prin care privații care nu acceptă condițiile statului român sunt eliminați de la cazarea persoanelor venite din Ucraina.

Protocoale de colaborare cu ISU vor semna unitățile de cazare care acceptă suma de 50 de lei pe zi pentru o persoană, subliniază sursa citată. Decontarea începe însă doar din momentul semnării protocolului, nu retroactiv, potrivit oficialului ISU.

„Nu contestăm că hotelierii i-au ținut, i-au hrănit și au oferit alte servicii, dar nu sunt eligibili pentru decontare. Când s-au înscris pe platforme, au anunțat că își oferă voluntar serviciile, nu pentru decontare”, a afirmat șeful ISU citat.

„Cum să spună ISU că decontează doar dacă i-a trimis sau dacă există protocol. ISU nu trimitea pe nimeni la începutul războiului”, spune proprietara hotelului de la malul mării.

Regulile prezentat de reprezentantul ISU nu se regăsesc în Ordonanța de Urgență 15 sau în Hotărârea de Guvern 315.

Mădălina Turza, consilier de stat la Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile, a declarat că Guvernul are în lucru o nouă Hotărâre de Guvern pentru a stabili decontarea cazării.

OUG aflată în vigoare și HG 315 nu au putut să fie aplicate până în prezent. Potrivit declarației oferite Europei Libere de către oficialul guvernamental, se ia în calcul decontarea de la începutul conflictului.

Îți mai recomandăm Climatizarea din taberele mobile nu face față frigului. „Pregătim scenariul în care ucrainenii rămân în România”

Dragoș Anastasiu: Premierul nu știa că Ordonanța de Urgență nu se aplică

Implicat în zona Horeca, Dragoș Anastasiu s-a întâlnit cu premierul Ciucă în urmă cu două săptămâni pentru a discuta și despre situația decontărilor.

„Am avut așteptări să existe normele de acum trei săptămâni. Am avut o discuție cu premierul și ne miram toți că nu există normele de aplicare, deși OUG era dată. Nici până astăzi nu sunt normele. Premierul a fost surprins de faptul că lucrurile nu sunt implementate, deși au trecut prin Guvern. Nu știm de ce întârzie”, a declarat Anastasiu pentru Europa Liberă.

Surse guvernamentale au precizat pentru Europa Liberă că premierul a cerut în mod repetat ca sumele să fie decontate cât mai rapid, mai ales că fondurile există la buget, iar banii urmează să vină și de la Uniunea Europeană.

Dragoș Anastasiu spune că sistemul promovat de ISU și Guvern va dezavantaja privații, care vor fi scoși din joc, chiar dacă este vorba de bani europeni.

„Ne-am fi dorit ca lucrurile să fie clare de la început. S-a mers mult pe voluntariat”, a spus reprezentantul Horeca.

Îți mai recomandăm Proiect controversat. Războiul din Ucraina, pretext pentru cenzură? CJI: „Este un precedent extrem de periculos”