China găzduiește o treime din producția de bunuri a lumii. În 2021, aceasta era responsabilă de exportul a aproape 15% din bunurile aflate în circulație la nivel global, potrivit unui raport publicat de Chatham House. În ciuda pandemiei, ponderea Chinei în exporturile globale a continuat să crească.
Ultimele măsuri de combatere a variantei Omicron pun în pericol lanțurile de aprovizionare din jurul lumii, deja serios afectate în ultimii doi ani de pandemie.
Multe dintre companiile internaționale, ce depind de bunurile produse în China, riscă să nu poată onora cererea de pe piață întrucât tot mai mulți angajați din porturile Chinei riscă să intre în carantină după apariția mai multor focare de Covid.
Îți mai recomandăm Cum a ajuns China o forță în spațiul ex-sovietic după prăbușirea URSSCel puțin 20 de milioane de oameni, sau aproximativ 1.5% din populația țării se află în carantină, mare parte dintre aceștia fiind locuitori ai orașului Xi’an din vestul Chinei și din provincia Henan.
Politica de toleranță zero față de Covid îi îngrijorează pe producătorii din fabricile chineze cu privire la închiderea acestora sau a porturilor chineze. China a mai impus în trecut măsuri stricte de carantinare și s-a folosit de anchete epidemiologice complexe pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Sâmbătă, autoritățile din Beijing au raportat primul caz de infectare cu varianta Omicron. Odată cu sosirea Omicronului în țară, China a impus măsuri de prevenire a variantei mult mai dure decât cele luate anterior, întrucât noua tulpină este mult mai transmisibilă decât cea originală, apărută în Wuhan în 2019.
Îți mai recomandăm Cinci îngrijorări legate de China în 2022Până în prezent, impactul Omicronului asupra fabricilor și transportului de bunuri a fost unul limitat. Patru din cele mai mari porturi chineze – aflate în Shanghai, Dalian, Tianjin și Shenzhen – au aplicat măsuri specifice și limitate de carantinare pentru a controla noile focarele de Omicron.
Cu toate acestea, companiile Samsung Electronics și Micron Technology au avertizat cu privire la întreruperea operațiunilor de cipuri din Xi’an. Volkswagen a întrerupt săptămâna trecută activitatea fabricilor din Tianjin și Ningbo.
Un port de containere din Ningbo, al treilea cel mai aglomerat din lume, se confruntă cu întârzieri în livrarea bunurilor după ce activitatea acestuia a fost blocată în urma apariției a 19 cazuri de Covid în zonă. Anul trecut, un terminal al aceluiași port a fost închis după ce un muncitor a fost depistat cu Covid.
În orașul Zhengzhou, unde sunt asamblate o bună parte din iPhone-urile și iPad-urile din lume, autoritățile locale au început testarea obligatorie a cetățenilor împotriva Covid.
Îți mai recomandăm Ministrul Finanțelor, plătit cu 5.000 de euro pentru propagandă pro-ChinaAnaliștii avertizează că noi întreruperi în lanțul de aprovizionare pot afecta consumul și inflația din jurul lumii. Potrivit acestora, totul depinde de cum vor gestiona autoritățile chineze răspândirea Omicron.
„Vor putea chinezii să-l controleze sau nu cred că este o întrebare cu adevărat importantă”, a spus Craig Allen, președintele Consiliului SUA-China de Afaceri. „Dacă vor trebui să înceapă să închidă orașele portuare, o să întâmpinăm întreruperi la nivelul lanțului de aprovizionare”, a adăugat acesta.
Impactul asupra economiei Chinei
Întrucât noua variantă se răspândește mult mai ușor decât celelalte, e posibil ca Omicronul să ducă la apariția mai multor focare la nivelul țării. Experții sunt de părere că astfel de închideri sau carantinări ale fabricilor sau porturilor se vor înmulți.
Goldman Sachs, una din cele mai mari companii de holding bancar din lume, a revizuit creșterea PIB-ului Chinei în 2022 de la 4.8 la 4.3% - cam la jumătate față de cea înregistrată în 2021.
Șansele ca statul chinez să-și revizuiască politicile de zero toleranță împotriva Covid sunt scăzute. Xi Jinping, președintele autoritar al Chinei, și-a construit reputația de lider după ce a reușit să oprească răspândirea virusului prin intermediul măsurilor draconice de carantinare a oamenilor și testarea permanentă a acestora.
Îți mai recomandăm SUA vor boicota diplomatic Jocurile Olimpice de la Beijing. E suficient?Prioritatea principală pentru luna următoare este prevenirea răspândirii noii variante astfel încât Jocurile Olimpice de la Beijing, ce vor avea loc în februarie, să se poată desfășura în condiții normale. Autoritățile au restricționat deja numărul de zboruri internaționale către capitala chineză, iar noi condiții limitează accesul oamenilor în oraș.
Mai mult, vaccinul produs de compania chineză Sinovac nu este la fel de eficient împotriva variantei Omicron precum cele dezvoltate de către Occident.
Îți mai recomandăm China a administrat un miliard de doze de vaccin împotriva Covid-19„Populația nu are niciun fel de anticorpi împotriva Omicronului”, se arăta într-un raport publicat de Grupul Eurasia la începutul acestei luni. „Fiindcă autoritățile au ținut țara închisă timp de doi ani, să o deschizi acum a devenit mult mai riscant.”
Economia Statelor Unite, afectată de răspândirea Omicron în China
Întârzierile porturilor chineze de a livra mărfuri în afară au atins cifre record în luna ianuarie 2022. Potrivit firmei de logistică Flexport, timpul de livrare al bunurilor chineze către Statele Unite a crescut la 113 zile - față de doar 50, cum se înregistra la începutul anului 2019.
Administrația Biden a luat o serie de măsuri pentru a atenua blocajele de pe liniile de aprovizionare și producție, printre care și alocarea de 17 miliarde de dolari porturilor americane ca parte din noul buget pe infrastructură.
În ciuda acestui lucru, deblocarea mărfurilor din port e din ce în ce mai dificilă, întrucât tot mai mulți șoferi de tir sau angajați ai porturilor și depozitelor de mărfuri au început să se îmbolnăvească de Covid. Potrivit lui Carl Weinberg, un economist al firmei americane de consultanță High Frequency Economics, „o treime din șoferii și angajații firmei de curierat FedEx din Newburgh, SUA, sunt bolnavi de Covid la domiciliu.”
Îți mai recomandăm Pandora Papers | Cum a pătruns Huawei în Europa de Est prin SerbiaCosturile de livrare al unui container de mărfuri din China către Statele Unite este de trei ori mai mare decât în urmă cu un an. Experții prognozează că prețul de transport se va menține pe toată durata anului, fapt ce va duce la o creștere a inflației.