Cinci lucruri de urmărit la summitul NATO de la Washington

1. Se apropie cu adevărat Ucraina de alianță?

Unul dintre principalele lucruri la care trebuie să fim atenți în timpul summitului este formularea privind perspectivele de aderare a Ucrainei la NATO în declarația finală.

Redactarea acestui document, care de obicei se întinde pe mai multe pagini, durează de câteva săptămâni la sediul NATO din Bruxelles, iar principalul subiect de dispută este modul exact de redactare a frazelor referitoare la șansele de aderare la alianța militară.

Ucraina nu va fi invitată să adere acum, acest lucru este clar.

NATO a fost ferm convinsă că, atât timp cât războiul continuă în această țară, Ucraina nu se poate alătura deoarece membrii nu doresc să fie târâți într-o confruntare directă cu Rusia.

De asemenea, se pot exclude unele dintre ideile creative, dar destul de exagerate, cum ar fi permiterea clauzei de apărare reciprocă a NATO, articolul 5, să acopere teritoriul ucrainean pe care Kievul îl controlează în prezent, dar nu și partea pe care Moscova a ocupat-o.

Potrivit oficialilor NATO familiarizați cu redactarea proiectului, ideea este de a merge puțin mai departe decât a făcut-o declarația de la Vilnius de la summitul din capitala Lituaniei de anul trecut.

Acolo, noutatea a constat în faptul că aliații au recunoscut că Ucraina nu are nevoie de un așa-numit Plan de acțiune pentru aderare (MAP), un fel de „anticameră” pentru aderare, care detaliază diverse reforme pe care o țară trebuie să le facă înainte de aderare.

De fapt, acest pas a devenit redundant atunci când Finlanda a aderat cu o viteză record în 2023 și Suedia un an mai târziu, fără să primească vreun MAP.

În plus, nu este vorba atât de mult despre reformă, cât despre găsirea unui consens politic cu privire la momentul în care Ucraina se poate alătura și ce discurs să fie rostit public până la momentul propriu-zis.

În Declarația de la Vilnius a existat o referire la summitul din 2008 de la București, când Ucraina a fost invitată pentru prima dată să adere și Alianța spunea că „Ucraina va deveni membru al NATO”.

Așteptați-vă la ceva similar sau chiar la același limbaj de data aceasta, chiar dacă este probabil să nu existe niciun angajament cu privire la vreo dată anume.

Textul de la Vilnius prevedea că „vom fi în măsură să adresăm Ucrainei invitația de a adera la Alianță atunci când aliații vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”.

Din ceea ce am aflat, două aspecte ar putea fi incluse în text. Oficialii americani, precum secretarul de stat Antony Blinken, au folosit recent termenul „punte către aderare” atunci când au vorbit despre Ucraina și NATO, așa că așteptați-vă ca acest lucru să se regăsească într-un fel sau altul în comunicatul final, chiar dacă nu este clar ce presupune exact această expresie.

Un alt cuvânt care ar putea fi, de asemenea, inclus este „ireversibil”, ceea ce înseamnă că drumul Kievului către aderare este stabilit. Așadar, există un sens al direcției, dar nu întrebați despre calendar.

2. Cu ce se va alege Ucraina?

În primul rând, se așteaptă ca mulți aliați să anunțe la acest summit mai multe livrări bilaterale de arme către Ucraina. Întrebarea, ca întotdeauna, va fi cât de repede vor ajunge acestea pe câmpul de luptă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat să fie prezent la summit și există speranța în rândul oficialilor NATO că nu se va repeta episodul de la Vilnius, în care acesta și-a exprimat frustrarea într-un tweet înainte de reuniune pentru că Kievului nu i s-a oferit un calendar mai clar de aderare.

De data aceasta, aliații subliniază că sunt gestionate mai bine așteptările în perioada premergătoare reuniunii, în special în contextul în care Ucraina se luptă pe linia frontului, iar alegerile prezidențiale cruciale din Statele Unite sunt la doar patru luni distanță.

De fapt, cele două mari titluri care urmează să fie anunțate la summit sunt mai mult sau mai puțin convenite deja.

Primul – care poate fi numit „realizabil” – este ceea ce s-ar putea numi „NATOizarea” ajutorului și instruirii Ucrainei.

În esență, organizația militară va începe acum să preia coordonarea donațiilor de arme și muniții livrate țării devastate de război de către grupul Ramstein condus de SUA, care reunește peste 50 de națiuni, în principal occidentale, care s-au întâlnit aproape lunar de la invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022.

Orașul german Wiesbaden va deveni acum ca un centru de planificare atât pentru instruire, cât și pentru livrări, cu noduri logistice în mai multe țări din estul alianței, implicând 700 de persoane din NATO și din țările partenere.

Al doilea anunț se referă la finanțarea militară pentru Ucraina. Și aici sunt vehiculate diverse cifre. Secretarul general Jens Stoltenberg a propus inițial aproximativ 100 de miliarde de dolari americani pe an, timp de cinci ani.

Acum, se pare că aliații se vor mulțumi cu 40 de miliarde de euro (43 mld. dolari) pe mai mulți ani. Contribuția celor 32 de aliați s-ar baza pe produsul lor intern brut (PIB), chiar dacă acesta nu este încă complet stabilit.

Se presupune că aceștia sunt bani suplimentari care vor contribui la efortul de război, însă există două semne de întrebare: nu va exista o contabilitate creativă din partea unor state membre?

S-ar putea foarte bine ca unele țări să încerce să ia în calcul ajutorul deja acordat sau să amestece ajutorul militar cu cel umanitar.

În al doilea rând, se presupune că acesta este un angajament. Aceasta înseamnă că nu există nicio cerință legală de a furniza acești bani în viitor.

3. Scepticismul lui Trump

Nu există vreo cale de a-l ocoli. Fostul (și posibil viitorul) președinte al SUA, Donald Trump, ar putea fi persoana despre care se vorbește cel mai mult la summit și în jurul acestuia, fără ca el să fie acolo.

Convenția națională republicană, în care Trump va fi desemnat oficial drept candidatul partidului la președinție, va începe la doar patru zile după summit.

E posibil ca summitul NATO să devină, într-un fel sau altul, parte a campaniei electorale prezidențiale. Iar multe dintre deciziile și mesajele care vor ieși de la reuniune vor fi un răspuns la scepticismul său față de alianță și la sprijinul său lipsit de entuziasm pentru efortul de război al Ucrainei.

Fostul președinte american Donald Trump (dreapta) și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Măsurile menționate mai sus, cum ar fi oferirea unei baze financiare solide Kievului pentru anii următori și instituționalizarea instruirii și a livrărilor militare, au fost descrise de oficialii alianței ca fiind „Trump-proofing” în cazul în care el revine la putere și încearcă să desființeze deciziile deja luate.

Apoi, mai sunt cheltuielile militare ale aliaților europeni care au fost marea pacoste pentru Trump.

În trecut, el a numit „delicvente” statele care nu au atins ținta de cheltuieli a NATO de 2% din PIB pentru apărare și a precizat că ar permite Rusiei să îi atace pe cei care nu au plătit, punând la îndoială principiul fundamental al NATO.

Ca răspuns la acest lucru, veți auzi cifre despre cât de mult și-au intensificat aliații cheltuielile în ultimii ani.

În 2014, a existat un angajament ca, într-un deceniu, toți membrii să atingă obiectivul de 2%. Această promisiune nu a fost îndeplinită în totalitate, deoarece 23 din cei 32 de membri cheltuiesc în prezent această sumă sau chiar mai mult pentru armata lor.

Dar NATO se va grăbi să sublinieze că această cifră este „veche” și că Europa și Canada au adăugat peste 640 de miliarde în cheltuieli suplimentare pentru apărare față de atunci.

De asemenea, este probabil să auziți că cifrele pentru 2024 vor arăta o creștere de 18% a cheltuielilor militare în comparație cu anul trecut – cea mai mare creștere de la an la an din ultimele decenii.

4. Privind retrospectiv la Vilnius

În afară de Consiliul NATO-Ucraina la nivel de lideri, la summit vor avea loc alte două ample sesiuni de lucru.

Prima se va ocupa de elementele esențiale ale alianței – pe scurt, cât de bine este pregătită NATO în cazul în care ar fi atacată. Și aici, juriul încă nu a decis într-o anumită măsură.

Anul trecut, la Vilnius, au fost adoptate o serie de planuri regionale de apărare pentru a apăra „fiecare centimetru din teritoriul NATO”. Acum este vorba de a verifica dacă planurile chiar funcționează – cel mai important fiind să vedem dacă capacitățile și logistica sunt la locul lor.

NATO are 500.000 de soldați în stare de alertă ridicată și face exerciții la o scară nemaiîntâlnită de la Războiul Rece. Cu toate acestea, un oficial NATO bine plasat a admis că planurile „sunt funcționale”, dar a adăugat cu prudență: „dacă NATO ar fi atacată astăzi, ele ar funcționa, dar mai lipsesc piese din puzzle”.

Apărarea aeriană în partea estică a alianței este deficitară, dar blocul are nevoie, de asemenea, de mai multe rachete cu rază lungă de acțiune și tancuri și trebuie să se perfecționeze pe partea logistică.

A doua sesiune este dedicată Chinei. În timp ce alianța se concentrează în continuare pe teatrul Atlantic, este clar că urmărește cu atenție evoluțiile din Pacific și influența Chinei în această zonă – un impuls care este foarte mult dictat de Statele Unite.

La fel ca la ultimele două summituri, liderii celor patru „parteneri Asia-Pacific” ai NATO – Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud – vor fi prezenți la reuniune.

Așteptați-vă la semnarea a numeroase acorduri de cooperare în domenii precum apărarea cibernetică și securitatea maritimă.

5. Ce ne rezervă viitorul?

Desigur, toți ochii vor fi ațintiți asupra președintelui american Joe Biden, gazda reuniunii, mai ales după prestația sa slabă la dezbaterea cu Trump.

Scrutinul va fi cu miză enormă, dar întrebarea este câte apariții media va face pe parcursul săptămânii. La un moment dat, ar trebui să se întâlnească cu presa, dar este demn de remarcat faptul că nu a ținut o conferință de presă nici la summitul de la Vilnius, ceea ce este neobișnuit pentru președinții americani; atunci, nici măcar nu a participat la dineul liderilor.

El trebuie să fie mai activ acum. Aflat în urmă în sondaje în statele cheie, este clar că consilierii săi vor dori ca summitul să fie atent coregrafiat pentru ca el să evite orice incident inutil. Dar Biden nu este singurul lider al unei mari țări occidentale care luptă pentru supraviețuirea politică.

Președintele francez Emmanuel Macron va sosi la Washington după un rezultat devastator al alegerilor parlamentare, în care alianța sa centristă a căzut de la cel mai mare grup la a treia forță în cameră, cu puțin sub 100 de parlamentari.

Macron, al cărui mandat expiră în 2027, va fi acum încolțit pe plan intern și se va strădui să promulge o legislație semnificativă, în condițiile în care atât stânga, cât și extrema dreaptă au reapărut în Franța.

În Germania, Olaf Scholz și coaliția sa pare că vor primi, de asemenea, o bătaie zdravănă în alegerile naționale de anul viitor, ceea ce înseamnă că Berlinul, Parisul și Washingtonul sunt reprezentate în multe privințe de lideri slăbiți din punct de vedere politic.

Cel puțin Regatul Unit va avea un nou prim-ministru, Keir Starmer, primul lider laburist în Downing Street din 2010 și cu o majoritate uriașă în parlament care îl susține.

Cu alte cuvinte, viitorul secretar general al NATO, Mark Rutte, care îi va lua oficial locul lui Jens Stoltenberg în toamna acestui an, va avea mult de lucru.

Se va simți totuși lipsa lui Stoltenberg – cel mai longeviv șef al NATO, cu peste un deceniu la cârmă – cel puțin datorită capacității sale de a se înțelege cu majoritatea liderilor și de a forja un consens.

Din acest punct de vedere, Rutte va fi un fel de succesor natural. După ce a demisionat recent din funcția de prim-ministru al Olandei după 14 ani (un record), el este familiar cu formarea de coaliții.

Se pare că este, de asemenea, un dependent de muncă și un adept al proceselor și regulilor, ceea ce este întotdeauna bine într-o organizație militară.

De asemenea, se pare că a refăcut legăturile cu inamici anteriori precum prim-ministrul ungar Viktor Orban și liderul turc Recep Tayyip Erdogan și este bine văzut în majoritatea capitalelor mari, în special la Berlin și Paris.

Totodată, se bucură de respect din partea lui Trump, până la punctul în care este numit „șoptitorul lui Trump”. Și va trebui să facă cele mai bune mișcări în orașul său natal, Haga, care va găzdui următorul mare summit NATO în 2025.

Articol publicat inițial pe www.rferl.org.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.