După două zile în ușoară scădere, numărul de noi cazuri de infectare cu coronavirus trece din nou de 300. Astfel, miercuri au fost raportate 321 de noi infectări ce duc totalul la nivel național la 24.826. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 16 decese.
Creșterea numărului de cazuri vine și pe fondul unei creșteri a testelor prelucrate. Dacă luni au fost prelucrate puțin peste 4.000 de teste, miercuri cifra anunțată depășește 11.000.
Până astăzi, 1.555 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 23.06.2020 (10:00) – 24.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 deces la o persoană de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate |
1. |
Alba |
427 |
2. |
Arad |
706 |
3. |
Argeș |
566 |
4. |
Bacău |
599 |
5. |
Bihor |
667 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
479 |
7. |
Botoșani |
979 |
8. |
Brașov |
1.277 |
9. |
Brăila |
131 |
10. |
Buzău |
443 |
11. |
Caraș-Severin |
112 |
12. |
Călărași |
149 |
13. |
Cluj |
661 |
14. |
Constanța |
390 |
15. |
Covasna |
268 |
16. |
Dâmbovița |
445 |
17. |
Dolj |
271 |
18. |
Galați |
794 |
19. |
Giurgiu |
259 |
20. |
Gorj |
204 |
21. |
Harghita |
284 |
22. |
Hunedoara |
645 |
23. |
Ialomița |
414 |
24. |
Iași |
896 |
25. |
Ilfov |
690 |
26. |
Maramureș |
149 |
27. |
Mehedinți |
177 |
28. |
Mureș |
724 |
29. |
Neamț |
952 |
30. |
Olt |
171 |
31. |
Prahova |
246 |
32. |
Satu Mare |
76 |
33. |
Sălaj |
113 |
34. |
Sibiu |
616 |
35. |
Suceava |
3.967 |
36. |
Teleorman |
155 |
37. |
Timiș |
516 |
38. |
Tulcea |
173 |
39. |
Vaslui |
171 |
40. |
Vâlcea |
48 |
41. |
Vrancea |
952 |
42. |
Mun. București |
2.831 |
43. |
- |
33 |
TOTAL |
24.826 |
La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 651.003 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 469 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.590 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 362 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 137.200 de lei.
Totodată, în data de 23 iunie a.c., 70 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.605 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 887 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 31 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.