Armata germană face pregătiri pentru a asista autoritățile civile, în cazul în care aceastea ar fi depășite de un potențial număr mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Ministrul german al apărării a declarat că militarii se pregătesc pentru cel mai negativ scenariu, relatează agenția Reuters.
Numărul cazurilor confirmate a crescut în Germania cu 30%, ajungând la 11.000. Statistica a alimentat temerile conform cărora sistemul sanitar german ar urma să fie suprasolicitat, cum este cazul în Italia.
Your browser doesn’t support HTML5
Pentru a preveni acest scenariu, executivul condus de Angela Merkel a restricționat contactele sociale, a ănchis școli, creșe și orice afacere non-esențială pentru populație.
Ministrul apărării, Annegrett Kramp-Karrenbauer a declarat că sute de rezerviști medicali au fost deja contactați și că militarii ar putea proteja infrastructura critică, distribui echipamente medicale și măști, dacă va fi necesar.
Altă posibilitate de sprijin militar ar fi construirea de spitale de campanie cu paturi de terapie intensivă, precum și deschiderea propriilor centre medicale pentru pacienții civili.
Îți mai recomandăm Cum scăpăm de pandemie: „imunitate de turmă” sau izolare masivă? Infecționist: „Coronavirusul nu va dispărea”Dar acest scenariu se va aplica doar în condiții extreme, dată fiind sensibilitatea istorică a populației germane față de prezența armatei pe teritoriu german. Orice decizie de acest fel, de altfel, conform Constituției, trebuie coordonată cu guvernele celor 16 landuri germane, care au atribuții regionale în ceea ce privește sănătatea și securitatea locuitorilor.
Kramp-Karrenbauer a mai precizat că scopul Germaniei este să dubleze numărul de paturi din spitale de la 500.000 la 1.000.000 și numărul de paturi de terapie intensivă de la 28.000 la 50.000.
Germania are una dintre cele mai vârstnice populații din lume, circa 22% din populație are peste 60 de ani.
De asemenea, țara și-a sporit capacitatea de producție de echipament medical - precum măști și ventilatoare mecanice - iar importul din China este din nou posibil.