Pe 4 iulie, o armată de autorități a descins în trei cămine din Voluntari și Afumați. Oamenii ținuți acolo în condiții mizere, nemâncați, murdari și izolați de lume au fost luați cu ambulanțele și duși la spitale pentru evaluare.
La căminul numit Armonia, al fraților Ștefan și Daniel Godei, din Afumați, 16 dintre rezidenți erau în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov. Direcția le-a pierdut urma și nu a mai știut nimic de soarta lor după descinderi.
Cum nu comunică între ele autoritățile statului
Nici pentru jurnaliștii de la Europa Liberă nu a fost simplu să afle cine a fost responsabil de întreaga acțiune. După un lung șir de telefoane și adrese, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București, participant direct, ne-a lămurit: DIICOT s-a ocupat.
„ISU a executat misiunea de preluare, acordare a asistenței medicale de urgență și transportul la spitalele stabilite a persoanelor din locația menționată, conform dispozițiilor primite de la coordonatorul acțiunii”, a transmit ISU București Ilfov, la solicitarea Europa Liberă.
DGASPC Ilfov a așteptat două zile să primească informații despre ce s-a întâmplat cu oamenii aflați în subordinea lor.
„Noi nu avem o informare oficială în care să ni se spună, sub formă de tabel. X e acolo, Y e acolo. Nu. Demersurile acestea le-am făcut noi și noi avem această imagine asupra locurilor unde se află”, declară purtătorul de cuvânt al DGASPC Ilfov.
Până să aibă această „imagine” despre locurile unde au ajuns oamenii, reprezentanții DGASPC Ilfov au apelat singurul număr de contact pus la dispoziție de autorități, gestionat de Ministerul Afacerilor Interne.
Dar nu au obținut nimic. Numărul cu pricina era doar pentru rude, nu și pentru instituțiile statului care îi aveau în grijă pe acești oameni.
„Ni s-a comunicat că informatiile cu privire la starea de sănătate a beneficiarilor si locul în care se aflã nu pot fi acordate decât apartinătorilor”, explică DGSAPC Ilfov, într-un răspuns pentru Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Ștefan Godei, administratorul unuia dintre „azilele groazei” din Voluntari, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciuInspectorii au făcut adrese la toate spitalele din Capitală, la direcțiile de sector și la Direcția de Sănătate Publică. Cu chiu, cu vai, au reușit să afle unde au ajuns oamenii.
O singură persoană din cele 16 a ajuns în familie. Restul sunt cazate temporar în structurile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, spitalul Diamandescu, și în centre din sectoarele 4 și 5, spune purtătorul de cuvânt Elena Ioniță.
Europa Liberă a întrebat DIICOT și Ministerul Afacerilor Interne, instituții implicate direct în evacuarea oamenilor din căminele groazei, de ce nu au comunicat DGASPC Ilfov unde au fost duși. Până în acest moment nu am primit un răspuns.
Nu sunt locuri în cămine pentru oamenii de la Armonia
Localizarea oamenilor aflați în responsabilitatea DGASPC Ilfov nu a fost singura problemă a direcției. Acum are altă misiune. Să găsească locuri unde să fie relocați până când insituția va încheia alte contracte de servicii cu terți.
Toate cele patru centre de stat ale acestei instituții sunt pline.
„S-au făcut adrese pentru DGASPC-urile de la nivelul întregii țări, cu rugămintea de a ne menționa locurile disponibile atât din sistemul public, cât și cel privat”, a lămurit situația complicată DGASPC Ilfov.
Problema e că la nivel național nu există o imagine a locurilor disponibile. Direcțiile locale gestionează centrele proprii și au contracte cu terți, care oferă servicii. Nu există o bază de date comună cu informații despre cine, unde, cum și în baza căror contracte este trimis și în grija cui este dat.
La întâlnirea pe care mai multe ONG-uri cu activitate în domeniul asistenței sociale au avut-o cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul Muncii, Simona Bucura, Georgiana Pascu de la Centrul de Resurse Juridice a cerut tocmai acest lucru.
„Să existe o bază națională cu toate aceste cămine, cu ce contracte s-au încheiat și pentru câți oameni, pe ce sume. Ce transferuri s-au făcut și să cuprindă și informații despre decesele din aceste cămine”, a declarat Georgiana Pascu pentru Europa Liberă.
Curiosul caz al azilului din Afumați
Până una alta, întrebările legate de „azilele groazei” din Voluntari continuă.
De exemplu, clădirea în care funcționa Centrul Armonia, de unde au fost luați și rătăciți prin sistem cei 16 oameni, nu este într-un cartier de case. Este amplasată între depozite și clădiri industriale, la marginea comunei Afumați.
Pare mai mult o construcție improvizată, cu o scară de acces exterioară la etajele superioare și mai multe corpuri de clădire. Curtea e aproape complet betonată, fără spații verzi.
„Aparent, clădirea «ascunsă» în spatele unor garduri înalte de 2,5 metri şi a unor depozite de marfă, este o construcţie neterminată, amplasată undeva la marginea unui drum de pământ la ieşirea din Afumaţi, Ilfov.
O zonă intens circulată de maşini şi poluată. Nimic nu indică faptul că în curtea de lângă benzinărie, la ieşirea din comuna Afumaţi, peste de 30 de persoane stau închise sub cheie.” - raportul Centrului pentru Resurse Juridice.
Niciuna dintre aceste probleme n-a fost însă impediment pentru licențierea spațiului pentru servicii de asistență socială a persoanelor cu dizabilități.
Și nu o dată, ci de două ori. Înainte de Centrul Armonia, în aceeași clădire a mai funcționat și Căminul de Bătrâni Casa Bunicilor, cu licență luată în 2021.
Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, condusă de Ștefan Godei, a reacreditat spațiul în 2022 și a primit 16 oameni, după ce a semnat un contract cu DGASPC Ilfov.
Imobilul nu are cadastru și deci nici carte funciară. Asociația lui Ștefan Godei, care în prezent e arestat, avea un contract de închiriere pentru acest spațiu cu proprietarul.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, primarul comunei Afumați, Gabriel Dumănică a declarat că imobilul nu are niciun fel de autorizație și nici primăria nu a eliberat un aviz de funcționare pentru el, așa cum cere legea. Dar nici amenzi nu a dat.
„Primăria nu a emis autorizație de funcționare pentru această funcțiune, în acest spațiu. Pentru că necesită alte avize, mai multe avize. De la DSP, de la ISU, DSV, Enel. Și nu au luat aceste avize, deci nu au primit autorizație de funcționare”, a explicat Gabriel Dumănică pentru Europa Liberă.
În lista de acte necesare pentru acreditare, Ministerul Muncii nu prevede și dovezi privind calitatea spațiul locativ sau avizarea acestuia de autorități, pentru funcțiunea specifică.
Ce conține dosarul de licențiere pentru servicii sociale.
- cererea de licenţiere a serviciului
- fişa de autoevaluare;
- documentele justificative prevăzute la art. 18 alin. (1), respectiv :
- documentul care atestă dreptul de administrare, de concesiune sau de folosinţă asupra spaţiului în care funcţionează serviciul social, cum ar fi: extras de carte funciară pentru informare, contract de comodat, de închiriere, de concesiune, de administrare, de schimb etc.;
- actul/documentul legal privind decizia de înfiinţare a serviciului, după caz;
- regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului social, elaborat cu respectarea modelului-cadru aprobat prin HG nr. 867/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
fotografii ale spaţiilor aferente desfăşurării serviciilor sociale, la data solicitării acreditării;
- CV-ul unei persoane cu calificare în domeniul asistenţei sociale sau în managementul serviciilor sociale;
- o copie de pe contractul de muncă sau contractul de prestări servicii încheiat cu persoana menționată mai sus;
- angajamentul furnizorului de a notifica Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, asupra oricăror modificări referitoare la serviciul social pentru care a obţinut licenţa de funcţionare intervenite după acordarea acesteia, completat după modelul prevăzut în anexa nr. 8, în funcţie de beneficiarii serviciului social
Sursa Ministerul Muncii, comunicat pentru Europa Liberă.
Pentru acreditare, însă, o comisie de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a fost la fața locului. Cel puțin așa apare în actele solicitate la minister de Europa Liberă. Iar concluzia a fost că imobilul este propriu desfășurării serviciilor de asistență socială pentru persoane cu dizabilități.
„Evaluarea în teren în vederea acordării licențelor de funcționare la cele două servicii sociale s-a făcut astfel:
- pentru Căminul de bătrâni ”Casa Bunicilor”, în 17.11.2020, cu propunere din partea AJPIS Ilfov de acordare a licenței de funcționare;
- pentru Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte Cu Dizabilități «Armonia», în 28.04.2023, cu propunere din partea AJPIS Ilfov de acordare a licenței de funcționare”, a comunicat Ministerul Muncii.