Din discuțiile purtate online, a rezultat că este greu să fie elaborat un nou Cod Electoral în acest an. Președintele PNL București, Violeta Alexandru, a declarat că liberalii vor în continuare alegerea primarilor în două tururi, subliniind că se pot introduce votul prin corespondență și cel electronic.
Partidele parlamentare vor trebui să găsească până pe 21 iunie o soluție legislativă pentru a prelungi mandatele aleșilor locali. Curtea Constituțională a decis că prelungirea mandatelor cu șase luni prin Ordonanță de Urgență a fost neconstituțională, iar forul legislativ va stabili dacă data alegerilor locale se face prin lege organică sau prin Hotărâre de Guvern.
Până ca liderii principalelor formațiuni să ajungă la o concluzie legislativă, Expert Forum a inițiat o dezbatere pentru a vedea care sunt soluțiile propuse pentru buna desfășurare a alegerilor locale și parlamentare.
Îți mai recomandăm Eugen Tomac i-a propus premierului Orban data pentru locale: 27 septembrie
Temele majore puse în discuție s-au referit la capacitatea partidelor de a elabora un nou Cod Electoral și de a-l implementa rapid, utilizarea votului prin corespondență sau a celui electronic, dar și lunile în care ar trebui să fie organizate cele două runde de alegeri din acest an.
Când vom avea alegerile locale și parlamentare?
Reprezentanții PSD, PNL, USR, ProRomânia, UDMR, PMP și PLUS au susținut la unison că alegerile locale și parlamentare vor avea loc în acest an, dacă nu vor exista riscuri din cauza epidemiei de coronavirus. Cele mai probabile date sunt septembrie, octombrie pentru alegerile locale și decembrie pentru parlamentare.
Președintele ProRomânia, Victor Ponta, a propus ca alegerile să fie cât mai apropiate ca dată pentru ca România să nu stea șase luni în campanie electorală.
„Știm că există decizia CCR că nu se pot face simultan, dar trebuie să le facem cât mai apropiate. Este o catastrofă, cea mai proastă soluție să stai șase luni în alegeri, dacă le faci la două săptămâni, la o săptămână este cel mai logic din punct de vedere al organizării, al riscului, dar și politic are sens”, a fost poziția ProRomânia la dezbaterea organizată de Expert Forum.
Președintele USR a pledat ca alegerile locale să fie organizate cât mai repede și să nu fie amânate pentru anul viitor.
„Este bine să se întâmple într-un timp cât mai scurt aceste alegeri. Final de septembrie, grad de realism destul de mare”, a spus Dan Barna, care a adăugat că alegerile parlamentare ar putea avea loc în luna decembrie.
După ce s-a vehiculat ideea că PSD dorește amânarea alegerilor pentru anul viitor, reprezentantul PSD a negat posibilitatea ca social-democrații să propună amânarea alegerilor.
„PSD nu își dorește să împingă alegerile mai târziu sau anul viitor, nu există această idee pentru noi, ce e din punct de vedere epidemiologic e altă discuție”, a subliniat deputatul PSD, Florin Manole.
Ideea organizării alegerilor locale la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie și a celor parlamentare în decembrie a fost sprijinită și de cei din UDMR.
„Sperăm că nu vom avea un val doi, dacă situația sanitară ne permite nu există nici un motiv justificat să amânăm alegerile”, a afirmat deputatul Csoma Botond.
Președintele PMP, Eugen Tomac, a dezvăluit că s-a întâlnit astăzi cu premierul Ludovic Orban pentru a discuta despre scrutinele din acest an.
„Vom avea alegeri pe 27 septembrie, am avut o discuție cu premierul Orban și am spus că nu putem prelungi la infinit mandatele aleșilor locali”, a spus europarlamentarul PMP.
Deputata PNL, Cristina Trăilă, a spus că Parlamentul este cel care va stabili data alegerilor, dar ele trebuie să aibă loc în septembrie.
Revine tema alegerii primarilor în două tururi
Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în luna februarie pentru alegerea primarilor în două tururi, dar moțiunea de cenzură depusă de PSD și UDMR a blocat revenirea la acest sistem electoral. Partidele parlamentare susțin că nu mai este timp pentru adoptarea unui Cod Electoral, care să genereze o reformă profundă în sistemul electoral. Reprezentanții formațiunilor politice consideră că elaborarea unui nou Cod Electoral poate demara anul viitor.
ProRomânia a votat moțiunea de cenzură care a dus la dărâmarea guvernului Orban, dar acum se declară pentru alegerea primarilor în două tururi și a președinților de Consilii Județene de pe lista consilierilor. Legea în vigoare prevede alegerea șefilor de CJ într-un singur tur.
Victor Ponta a susținut că „este grav” că nu vom avea primari aleși în două tururi și a promis că va susține orice demers al Guvernului și al PNL pentru revenirea la acest sistem electoral, fără a mai vota vreo moțiune de cenzură a PSD pe acest subiect.
„Determinarea PNL a fost probată prin asumarea răspunderii, nu ne-am schimbat părerea pe acest subiect. Suntem pentru alegeri în două tururi pentru locale”, a punctat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Îți mai recomandăm ALDE și Pro România au primit de la PSD acces în secțiile de votare și în Birourile Electorale
Dan Barna s-a arătat dezamăgit că legislația electorală a rămas cu alegerea primarilor într-un singur tur.
„USR-PLUS avem un dezavantaj pentru că în ciuda eforturilor noastre susținute nu s-a ajuns la primari aleși în două tururi și acesta e un deficit de democrație. Vom avea primari aleși cu 8%, care vor fi cu atât mai puțin legitimi, e un aspect dramatic”, a transmis liderul USR. Poziția sa a fost susținut de europarlamentarul PLUS, Dragoș Tudorache.
Alegerea primarilor în două tururi a fost și pe agenda PMP, dar voința PSD și a UDMR a fost mai puternică pe acest subiect.
„Alegerea primarilor în două tururi reprezintă un obiectiv important, să nu uităm că guvernul Orban a picat pentru căProRomânia a votat ca proiectul cu două tururi să pice. Am fi putut avea două tururi, a existat această disponibilitate probată, regret că nu vom avea alegeri în două tururi, e esențial să revenim la alegerea primarilor în două tururi”, a reamintit Eugen Tomac, președintele PMP.
Soluții: alegeri în mai multe zile, vot prin corespondență sau vot electronic
Cum stabilirea alegerilor în acest an a întrunit consensul partidelor parlamentare, s-a pus problema cum se poate vota în siguranță. Epidemia de coronavirus ar putea ține electoratul departe de urne, astfel că legitimitatea câștigătorilor ar putea să fie una redusă. Există variante complementare pentru votul tradițional, la urne, votul prin corespondență și cel electronic.
O altă soluție avansată a fost ca scrutinul de la locale să se desfășoare pe parcursul a mai multe zile, nu într-o singură zi.
„Putem mări numărul de zile în care să votăm să dureze patru– cinci zile, putem mări numărul secțiilor de vot, putem programa calupuri de alegători în zile diferite, locații diferite pentru a asigura distanțarea socială”, au fost soluțiile avansate de președintele Consiliului Național al PLUS, Dragoș Tudorache.
Reprezentantul UDMR a militat ca principalul mijloc de vot să rămână la locale și parlamentare în secțiile de votare.
„Ar trebui să înființăm foarte multe secții de votare, nu numai în școli, ci și în săli de cultură și în aer liber”, a susținut Csoma Botond, deputat UDMR.
PNL și USR insistă pentru votul prin corespondență. Liberalii vor și vot electronic
Dan Barna și Violeta Alexandra au insistat pe ideea introducerii votului prin corespondență la locale și parlamentare, tocmai pentru a da posibilitatea cât mai multor cetățeni să își exprime intenția de vot.
„Susținem votul prin corespondență, a fost deja experimentat, poate să fie folosit pentru alegerile locale. Aceasta e o mare reformă. Posibilitatea de a vota și la locale prin corespondență ar îmbunătăți cifrele care nu arată foarte bine în termeni de participare”, a fost mesajul ferm al liderului USR.
Ministrul Violeta Alexandru a dat asigurări că Poșta Română are capacitatea necesară pentru a face față unei astfel de situații. Ea a plusat, dorind ca și votul electronic să poate fi introdus pentru alegeri.
„În societatea în care trăim, votul prin corespondență, votul electronic sunt instrumente despre care se știe că se adresează unui electorat cu agenda plină și le e util, e un drept pe care îl au. Sunt pentru votul electronic, facem față la decizii luate în termen scurt, am încredere în AEP”, a declarat președintele PSD București, Violeta Alexandru.
Dragoș Tudorache are rezerve când vine vorba de votul electronic, spunând că e „doar un vis frumos care poate comporta riscuri de securitate prea mari”.
Ideea aplicării votului prin corespondență la locale a fost susținută și de Viorel Ponta – Pro România și Eugen Tomac – PMP.
Ce tip de campanie vom avea, ce rol va avea campania online
Alegerile locale și parlamentare s-ar putea să aducă anumite premiere în privința structurii campaniei electorale. Tradiționalele mitinguri electorale și caravene prin diferite orașe s-ar putea să dispară din cauza pericolului reprezentat de epidemia de coronavirus. În schimb, s-ar putea să fie mai multe acțiuni în spațiul online, strategiile de campanie urmând să se diversifice pentru scrutinul din toamnă. Cu toate acestea, reprezentanții partidelor recunosc că nu pot renunța definitiv la campania door to door, dar promit că o vor adapta pentru a nu pune în pericol sănătatea oamenilor.
Liderul USR, Dan Barna, s-a plâns că prezența celor din Uniune în presa mainstream a început să aibă de suferit după ce Guvernul a alocat 40 de milioane de euro pentru a sprijini mass-media.
„Beneficiul Guvernului cu banii pentru media s-a reflectat spre o prezență spre inexistent a celor din USR în zona de media mainstream. Vreau să fiu convins că nu există contracte, dar e un reflex natural să nu invite opozanți ai binefăcătorului”, a fost opinia lui Dan Barna, care a atras atenția că în campania din online fiecare trebuie să iasă din bula sa.
Deputatul PSD, Florin Manole, a militat și pentru campania dedicată oamenilor care nu au acces la internet sau care nu petrec atât de mult timp în spațiul online.
„Activitatea din online va fi mai intensă, e un trend care începuse deja, cred că în context românesc există mulți cetățeni care nu sunt la fel de mult online cum sunt cei din urbanul mare. Și ei sunt la fel de cetățeni, nu îi putem lăsa pe aceștia la marginea campaniei, trebuie să comunicăm și cu ei”, a spus Manole.
Violeta Alexandru a precizat că PNL nu va cheltui mulți bani în campania din București și că se vor evita activitățile cu public numeros. Ea adăugat că PNL nu va renunța însă la discuțiile față în față cu alegătorii.
„Va fi o campanie dificilă, nu vom mai avea mitinguri, întâlniri cu mulți alegători”, a afirmat și Eugen Tomac.
Dezbaterea organizată de Expert Forum este prima de acest gen în perspectiva alegerilor locale și parlamentare.
Îți mai recomandăm Mai multe organizații cer transparență în organizarea alegerilor din 2020Îți mai recomandăm Premierul Ludovic Orban: Alegerile locale ar putea avea loc în septembrie, iar cele parlamentare pe 6 decembrie