În urmă cu 30 de ani, în 20 mai 1990, exact în Duminica Orbului, au avut loc primele alegeri prezidențiale și parlamentare după căderea comunismului. Au fost considerate alegeri democratice, deși ele s-au desfășurat în condițiile în care Frontul Salvării Naționale (FSN), cel care a preluat puterea imediat după Revoluția din decembrie 1989, participa la scrutin, cu toate că Ion Iliescu, liderul FSN, promisese să nu o facă. Alegerile au avut loc și în contextul marii manifestații-maraton din Piața Universității, unde se cerea, pe lângă punerea în practică a Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, și ca FSN să nu se transforme în partid politic și să nu candideze.
Alegerile din 20 mai 1990 sunt câștigate de FSN cu 67,02%, iar Ion Iliescu este ales președinte cu 85% din voturi. Scrutinul din Duminica Orbului a adus la putere pentru eșalonul doi al nomenclaturii comuniste, fapt care a abătut România de la un drum democratic și european, spre deosebire de alte țări din fostul bloc comunist.
Piața Universității- ”Mai bine mort, decât comunist”
Plecat de la un miting electoral al Partidului Național Tărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), protestul a început în 22 aprilie 1990, principala revendicare a celor câteva mii de oameni care au ocupat Piața Universității fiind aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara din 11 martie 1990, care cerea introducerea lustrației pentru nomenclatura comunistă și membrii Securității pe o perioadă de 10 ani.
Protestul din Piața Universității 1990
În zilele următoare, în Piață se adună sute de mii de oameni, se deschide balconul Universității București, de unde vorbesc liderii studenților ( Marian Munteanu), intelectuali, revoluționari. Se strigă sloganuri anticomuniste, rămase celebre prin umorul de bună calitate, se cântă ( ”Imul golanilor” este fredonat și acum la protestele anti-PSD), dar mai ales se cer alegeri libere, democrație. ”Fenomenul Piața Universității”, cum a fost denumit la vremea respectivă, a fost cel mai lung protest anticomunist din Europa, cu un discurs radical și moral.
FSN vs partidele de opoziție
Încă din ianuarie 1990 se reînființează Partidul Național Liberal (PNL), condus de Radu Câmpeanu și Partidul Național Țărănesc (PNȚCD), al cărui lider era Corneliu Coposu. Frontul Salvării Naționale s-a constituit în primele zile ale revoluției din decembrie 1990 și controla întreaga putere: armata, forțele de ordine, justiția, economia și Televiziunea Română. Ion Iliescu, fost nomenklaturist comunist, a promis că organizația ”emanată” în zilele revoluției nu se va transforma în partid politic și nu va participa la primele alegeri libere. Promisiunea nu a fost însă ținută în pofida protestelor opoziției și celor din Piața Universității.
Campania electorală
Întreaga perioadă de pînă la alegeri a fost marcată de conflicte, care au prefațat sciziunea profundă din societate, nevindecată nici după 30 de ani. În 29 ianuarie, ca răspuns la un miting organizat cu o zi înainte de opoziție în Piața Victoriei, noua putere a mobilizat minerii din Valea Jiului și muncitori de la Intreprinderea de Mașini Grele București (IMGB) și de pe alte platforme industriale care au ”restabilit ordinea” la sediile PNȚCD și PNL. Corneliu Coposu, care fusese închis 20 de ani în temnițele comuniste, a fost ”salvat” de premierul de atunci, Petre Roman, care a trimis un TAB al armatei să-l scoată din sediul partidului pentru a nu fi bătut de muncitorii care strigau ”Coposu, roade osu”, IMGB face ordine!” și „Noi muncim, nu gândim!”
Dezbaterea prezidențială
Dezbaterea dintre cei trei candidați la prezidențiale (Ion Iliescu, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu) a rămas celebră prin lecția de democrație oferită de Ion Rațiu. Astăzi dezbaterea stârnește zâmbete ironice: cei doi candidați din opoziție nu i-au reproșat lui Iliescu nici violențele din Piața Universității, nu au pomenit de trecutul lui de secretar județean comunist și nu i-au spus ”cine a stat cinci ani la ruși nu poate gândi ca Bush”. E drept, nici moderatorii dezbaterii, Răzvan Theodorescu, președintele TVR numit în post de FSN, nici Emanuel Valeriu și Victor Ionescu nu au pus astfel de întrebări stânjenitoare. Erau însă zorii democrației. Lui Ion Iliescu i se mai vedea urma de la șapca proletară, iar limbajul trăda deprinderea ședințelor PCR, poate de aceea a și câștigat cu 85%. În schimb, Ion Rațiu, cu zâmbetul pe buze, a dat o definiție a democrației care i-ar fi fost utilă nu doar lui Iliescu, ci și tuturor președinților care i-au urmat: "Chintesența democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine"
O lecție pe care Iliescu nu a înțeles-o. La nici o lună de la alegeri are loc mineriada din 13-15 iunie.