Bilanțul fiscal al PSD pe 2019 consemnează o serie de recorduri negative. Este anul în care partidul a încasat cea mai mare subvenție din istoria sa, dar l-a încheiat cu cel mai mare deficit și cu cea mai mare datorie către creditori. PSD a avut la dispoziție peste 200 de milioane de lei într-un singur an (aproape 40 de milioane de euro). O adevărată „gaură neagră”, după cum o definesc unii lideri din județe.
Modelul economic și politic al PSD nu a fost unul de succes în 2019. Dimpotrivă. Partidul a pierdut categoric alegerile europarlamentare și prezidențiale, PSD obținând rezultate foarte slabe. La polul opus se situează însă resursele financiare utilizate de social-democrați pentru a obține această contraperformanță.
Datele financiare oficiale consultate de Europa Liberă arată că partidul a beneficiat de resurse record pentru un partid parlamentar. Bani mai mulți încasați în 2019, dar datorii record la finalul anului. Aceasta a fost rețeta falimentară a PSD într-un an de coșmar pentru istoria partidului.
Pentru ca tabloul să fie complet, rămâne un mister ce s-a întâmplat cu excedentul de 53,3 milioane de lei declarat la finalul anului 2018, atunci când partidul era condus de Liviu Dragnea, iar trezorier era Mircea Drăghici. Primul este acum în închisoare, fiind condamnat la trei ani și jumătate, iar cel de-al doilea este trimis în judecată pentru delapidare și folosirea subvenției în scop personal.
Povestea începe cu un excedent uriaș în 2018
Legea privind finanțarea partidelor a fost modificată în 2015. Partidele parlamentare au început să încaseze bani de la bugetul de stat pentru a-și desfășura activitatea cu scopul declarat de a elimina fenomenul „genților cu bani negri folosiți de partide în campaniile electorală”. În numele luptei împotriva corupției, partidele s-au racordat la banul public, o sursă de venit constantă, predictibilă, dar și supusă controlului.
Pasul al doilea făcut de partide a fost să își mărească constant subvenția. O creștere spectaculoasă de 28 de ori a finanțării față de 2016. Recordul a fost atins în 2019, când PSD, câștigător al alegerilor locale și parlamentare din 2016, a încasat aproape 144 de milioane de lei. La această sumă s-a ajuns tot datorită amendamentelor PSD depuse în Parlament de fostul trezorier Mircea Drăghici.
Datoriile PSD se aflau pe un trend descendent până în 2019. Victor Ponta lăsase partidul cu datorii de peste 32 de milioane de lei în 2015. Noua lege a finanțării partidelor părea să pună lucrurile pe un făgaș normal. Datoriile social-democraților ajung de la 33 de milioane în 2016 la 13.4 milioane în 2018.
Bilanțul fiscal depus de PSD la Ministerul de Finanțe la 31 decembrie 2018 arată că partidul a încheiat anul cu un excedent de 53.3 milioane de lei. Astfel, anul electoral 2019, PSD l-a început pe plus. Banii economisiți puteau acoperi lejer datoria de 13.4 milioane de lei.
Social-democrații au încasat anul trecut de la bugetul de stat 144 milioane de lei. Din cotizații, PSD a mai strâns peste 10 milioane de lei. Un total de peste 207 milioane de lei pentru PSD în 2019, dacă luăm în calcul și sumele necheltuite în 2018. Un adevărat boom financiar, record absolut în istoria finanțării partidelor parlamentare din România.
Partidul declară ca venituri în 2019 suma din subvenție și cea din cotizații, un total de 154.820.946 lei. Cum cheltuielile sunt de peste 215 milioane de lei, rezultă un deficit de 60.669.714 lei. PSD nu precizează însă ce s-a întâmplat cu excedentul lăsat moștenire de Liviu Dragnea. Cele 53 de milioane nu mai există în datele prezentate de PSD, dar nu se știe nici dacă ele mai sunt în conturile partidului.
Conform documentele consultate de Europa Liberă, partidul trebuie să plătească anul acesta datorii de 41.480.039 lei (peste 8.6 milioane de euro). În dreptul datoriilor ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an e trecută suma de 705.000 de lei.
În concluzie, PSD a rămas cu datorii record de peste 42 de milioane de lei, în anul în care a primit o subvenție de 144 de milioane de lei.
Probleme cu creditorii, cât au costat campaniile în 2019
PSD a cheltuit la campania pentru alegerile europarlamentare aproape 30 de milioane de lei.
AEP a refuzat inițial să ramburseze 3.4 milioane de lei către candidații de la alegeri din mai 2019, dar PSD a câștigat procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă. Social-democrații au plătit din contul propriu sumele cheltuite de candidații la europarlamentare, dar banii urmează să fie virați în acest an de AEP după câștigarea procesului.
Fostul consultant politic al PSD și al Vioricăi Dăncilă, Anton Pisaroglu, a trimis executorii în Kiseleff pentru a notifica partidul că nu i-a plătit contractul semnat anul trecut. Surse din PSD susțin că pretențiile financiare se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.
Pentru campania de la europarlamentare, PSD a cheltuit aproape 28 de milioane de lei. Campania prezidențială a Vioricăi Dăncilă a costat aproape 20 de milioane de lei. Cele două campanii din 2019, au scos din vistieria partidului sub 50 de milioane de lei. Mai puțin de un sfert față de suma cheltuită de PSD în 2019.
Situația financiară a PSD devenise atât de dificilă la începutul anului 2020 încât salariații partidului și-au primit cu mare întârziere drepturile cuvenite pe luna ianuarie, deoarece partidul rămăsese fără bani.
Îți mai recomandăm EXCLUSIV. PSD-Dragnea a închiriat avioane private pentru deplasările în Israel și ElvețiaÎn ședințele Comitetului Executiv al PSD s-a discutat situația financiară a partidului, fără să se intre în detalii. Președintele Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că s-a schimbat metodologia prin care sunt aprobate facturile și că totul trebuie să aibă aprobarea sa, a trezorierului, a secretarului general, dar și a avocaților. Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, le-a cerut colegilor de partid să nu mai discute cu presa despre subiectul datoriilor PSD. În schimb, fiecare lider județean poate să vină în sediul din Kiseleff pentru a se informa ce s-a întâmplat cu banii de la partid. Cu toate acestea, mai mulți lideri PSD din teritoriu susțin că nu știu ce s-a întâmplat cu banii, iar totul pare o „gaură neagră”.
DNA a cerut în acest an documente de la PSD, dar și de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru activitatea financiară din perioada 2017 – 2019. Raportul Curții de Conturi a descoperit mai multe nereguli în contabilitatea PSD, lucru dezvăluit în premieră de Europa Liberă.
Fostul secretar general al PSD, Mihai Fifor, nu a răspuns solicitării de a răspunde la întrebările legate de finanțele partidului. Nici actualul președinte PSD nu a răspuns, o poziție similară existând și din partea actualului trezorier PSD, Ștefan Mihu. Marcel Ciolacu a precizat că va cere departamentului de contabilitate să răspundă la întrebările legate de finanțele partidului.
Septimius Pârvu (ExpertForum): E greu de înțeles pe ce au cheltuit banii
Expertul electoral, Septimius Pârvu, susține că sumele cheltuite de PSD sunt foarte mari în raport cu resursa alocată pentru campaniile electorale din 2019. Partidele dau dovadă în continuare de foarte puțină transparență în cheltuirea banului public, adaugă reprezentantul Expert Forum.
„Este greu de înțeles cum se poate încheia un an cu o datorie atât de mare, ținând cont de veniturile lor. Să nu uităm că PSD a fost în ultima vreme în atenția procurorilor DNA după ce trezorierul partidului a fost descoperit că și-a cumpărat casă și mașini din banii partidului, întrebarea e dacă se problema se oprește acolo sau mai există și alte probleme. Dacă veniturile pe care partidul le-a avut în ultimii ani sunt niște sume foarte mari și niște cheltuieli foarte mari, în condițiile în care pentru campanii s-a cheltuit destul de puțin, au fost campanii austere. Partidele ar trebui să publice mai multe informații pentru a vedea ce este în spatele acestor cheltuieli. La ușa partidului bat deja creditorii”, a declarat Septimius Pârvu – Expert Forum pentru Europa Liberă.
El a subliniat că partidele s-au transformat în ultima perioadă în entități care trăiesc doar din bani publici, fără a mai fi interesate să strângă bani din cotizații sau donații.
„Trebuie să revenim la sume mai mici pentru subvenție. Vom avea trei ani de acum înainte, până în 2024 la viitoare alegeri, în care partidele vor strânge niște munți de bani. Transparența va fi foarte importantă”, a spus Pârvu.
Expertul electoral crede că partidele ar trebui să returneze la sfârșitul anului sumele pe care nu au reușit să le utilizeze.
Într-o analiză realizată de Expert Forum și prezentată anul trecut privind finanțarea partidelor, se arăta că Bulgaria și România, printre cele sărace țări din Uniunea Europeană, alocă cele mai mari sume pentru subvenție.
Îți mai recomandăm Aplicația care poate sparge secretomania partidelor legată de finanțare și cheltuirea banilor publiciÎți mai recomandăm Sponsorii partidelor, mascați în împrumuturi. Vosganian: „Banii au trecut prin mine ca apa prin țeavă”