„Melița” & „Eterul” | Europa Liberă și Securitatea: De la atentatul lui Carlos la urmărirea studenților care mergeau la chefuri punk 

Pe 21 februarie 1981, la ora 21:47, o explozie puternică zguduia sediul Europei Libere de la München. Suflul bombei a distrus o parte din pereții redacției cehoslovace și a fost înregistrată pe seismografe.

Patru angajați ai RFE/RL și doi localnici au fost răniți de bomba care cântărea 15 kilograme, confecționată dintr-un explozibil Nitropenta – produs în România.

Pagubele materiale s-au ridicat la 2 milioane de dolari. Deși atentatul era, conform planului, împotriva Secției Române, niciun membru al redacției românești nu a fost rănit.

Operațiunile „Melița” și „Eterul” ale Securității românești au fost campanii majore de spionaj și infiltrare derulate în anii '70-'80 împotriva postului de Radio Europa Liberă de la München, considerat un pericol ideologic major pentru regimul comunist.

„Melița” a vizat recrutarea de agenți din rândul angajaților radioului și colaboratorilor români, prin metode de șantaj, mită sau amenințări la adresa familiilor, pentru a obține informații confidențiale și a discredita emisiunile anti-regim.

„Eterul”, o operațiune complementară, s-a concentrat pe perturbarea tehnică a undelor radio și pe influențarea politicienilor occidentali pentru a limita finanțarea și activitatea postului, reflectând paranoia Securității față de propaganda externă.

Atentatul a fost unul dintre cele mai violente acte de terorism de stat orchestrate de regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu.

Ani mai târziu, documentele descoperite în arhivele fostelor state comuniste aveau să arăte că operațiunea a fost coordonată direct de la București de către generalul de Securitate Nicolae Pleșiță, șeful Centralei de Informații Externe (CIE), și executată de celebrul terorist internațional Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut sub numele de „Carlos Șacalul”.

Urmările deflagrației de la Radio Europa Liberă din februarie 1981.

Contactul inițial între Securitatea română și Carlos ar fi avut loc în 1979, la Praga, prin intermediul organizației lui Yasser Arafat, Organizația pentru Eliberarea Palestinei.

Motivația regimului era reducerea la tăcere a vocilor exilului românesc, Nicolae Ceaușescu cerând explicit distrugerea „viesparului” de la München.

În schimbul sumei de un milion de dolari, Carlos a acceptat să arunce în aer clădirea postului de radio.

Securitatea i-a furnizat acestuia arme, muniție, pașapoarte false, informații detaliate despre ținte și sprijin logistic. Carlos a vizitat clandestin România de mai multe ori, sub protecția autorităților.

Bookfest | „Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970-1990” de Liviu Tofan

O altă informație, neverificată însă de istorici, spune că Ceaușescu voia să închidă vocea Europei Libere pentru că aceasta i-ar fi dat platformă defectorului Mihai PacepaIon Mihai Pacepa a fost un general de securitate român, șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (DIE) și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, care a defectat în SUA în 1978, dezvăluind public prin cartea „Orizonturi roșii” abuzurile și corupția regimului comunist.
.

Carlos „Șacalul”, teroristul implicat în atentatul cu bombă de la sediul Radio Europa Liberă din München, nu a răspuns niciodată penal pentru acel atac. A fost condamnat în Franța pentru alte atentate la mai multe pedepse de închisoare pe viață. Este într-o închisoare franceză și în martie 2026.

Îți mai recomandăm Atacul terorist asupra Europei Libere, la München. Pagini din istoria RFE/RL

Europa Liberă – pretextul urmăririi întregii populații

Brațul Securității mergea și mai departe de sediul de la München al Europei Libere.

Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor abundă în documente despre modul în care Securitatea îi urmărea pe cei care făceau „greșeala” de a asculta Europa Liberă.

Era infracțiune să asculți radioul, dar, cu toate astea, la finalul regimului lui Nicolae Ceaușescu cam toată lumea din România se informa de la postul de radio finanțat de americani.

Ploiești – „Șopârlița” și evenimentele din Afganistan

În octombrie 1980, studentul Mihai Tobă intra în vizorul Securității.

Conform notei informative semnate de sursa „Sorin” și aflată în prezent în arhiva Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), tânărul nu se ferea să își arate interesul pentru sursele alternative de informare: „întotdeauna lăsa să se întrevadă că este la curent cu știrile «Șopârliței», așa cum denumea acest post de radio (sau uneori București 4)”.

Bărbatul era urmărit și supravegheat când se întâlnea cu prietenii săi, studenți la Institutul de Petrol și Gaze Ploiești, într-un parc din zona Mihai Eminescu din Ploiești.

Printre subiectele care îngrijorau autoritățile se număra și interesul studenților pentru politica externă a blocului comunist.

Nota precizează că „o temă mai abordată a fost cea legată de evenimentele care au avut loc în AfganistanURSS a invadat în 1979 Afganistanul vecin în încercarea de a consolida regimul pro-sovietic instaurat la Kabul. Aproape 100.000 de soldaţi sovietici au preluat controlul asupra principalelor oraşe şi ale marilor rute de transport. Războiul a durat până 1989., care, la momentul respectiv, nu erau cunoscute în presă și nici noi nu le cunoșteam”.

Pe lângă comentariile politice, Tobă era monitorizat și pentru activități economice ilicite, sursa raportând că acesta „se ocupa și cu procurarea și vînzarea la preț de speculă a unor obiecte de la studenți străini (aur, blue jeans)”.

Câțiva ani mai târziu, în 1987, vigilența informatorilor rămânea la fel de ridicată în mediul studențesc.

Studentul Gabriel Oancea a fost denunțat de un coleg, sursa „Ion”, pentru că „în timpul unei pauze la cursuri mi-a relatat că a ascultat la postul de radio străin Europa Liberă despre unele evenimente ce au avut loc în URSS – survolarea teritoriului pilotat de un tânăr german”.

Referința viza celebrul zbor al lui Mathias Rust, un subiect extrem de sensibil pentru securitatea statelor socialiste la acea vreme: un tânăr pilot german care a reușit să ajungă cu un aparat de amator până în Piața Roșie de la Moscova.

Nici măcar ieșirile la iarbă verde nu erau lipsite de riscuri.

Un raport din iulie 1987 al Serviciului Special „F” descrie cum, într-un popas turistic numit „Groapa”, a fost identificat „capul familiei, Salamon Geza din Ploiești, care a fost raportat pentru un gest de o îndrăzneală neobișnuită pentru acele vremuri, ascultarea la volum maxim a Europei Libere”.

Agentul care a întocmit raportul a mai notat un detaliu considerat relevant: „această familie vorbea mai mult în limba maghiară, mai ales cînd ascultau acest post de radio”.

Sibiu: Cazul doctorului în sociologie care „asculta prea tare”

În ultimii ani ai regimului comunist, nici măcar statutul de membru de partid sau titlurile academice nu ofereau protecție în fața ochiului vigilent al Securității. Documentele provenite din arhivele CNSAS scot la iveală o atmosferă de control total în județul Sibiu.

În decembrie 1987, liniștea străzii Progresului din municipiul Sibiu a fost tulburată de un eveniment devenit raport „strict secret”.

Gheorghe Limbeanu, profesor de științe sociale și doctor în sociologie din anul 1980, a fost identificat ca fiind un ascultător fidel al postului de radio Europa Liberă. Vina lui principală, consemnată de ofițerii de securitate, a fost faptul că a ascultat emisiunile în grădina casei sale, cu volumul aparatului reglat la maximum, astfel încât transmisiunea se auzea și în împrejurimi.

În timpul cercetării, profesorul Limbeanu – membru PCR încă din anul 1960 – și-a motivat gestul prin curiozitatea intelectuală.

Pasionat cinefil și meloman, acesta a recunoscut că asculta frecvent posturi precum Europa Liberă, Deutsche Welle sau BBC pentru a fi la curent cu noutățile, susținând că pregătirea sa îi permite să analizeze „critic și selectiv” informațiile primite.

Totuși, legăturile sale cu cetățeni străini și călătoriile făcute în Austria, Grecia și Israel în anii '70 și '80 au sporit suspiciunile autorităților, care au propus imediat luarea de măsuri împotriva sa.

„Revoltă” la catedră la Liceul Textil din Cisnădie

Câteva luni mai târziu, în aprilie 1988, un alt raport alerta Comitetul Județean Sibiu al PCR cu privire la „climatul educațional alterat” de la Liceul Textil din Cisnădie.

Aici, Securitatea a identificat o adevărată „celulă de rezistență informațională”. Directorul adjunct al liceului era acuzat nu doar de o ținută neglijentă în fața elevilor, ci și de faptul că „colporta” știrile transmise de Europa Liberă. Raportul detaliază o serie de abateri grave în viziunea regimului:

• cadrele didactice analizau evenimentele interne prin prisma știrilor de la München;
• poziție politică: Unii profesori se exprimau vehement împotriva oricăror acțiuni politico-educative organizate în școală și refuzau să participe la discuțiile de partid;
• legături ilegale: Directoarea cu probleme educative era acuzată că găzduia cetățeni străini la domiciliu fără a întocmi notele de convorbiri prevăzute de lege.

Concluziile ofițerilor de securitate au fost categorice în ambele cazuri: aceste manifestări erau de natură să „favorizeze săvârșirea unor fapte cu caracter antisocial”.

Pentru a stopa „conduita necorespunzătoare”, Securitatea a solicitat aprobarea unor măsuri administrative și sancțiuni împotriva profesorilor implicați, considerând că aceștia sfidau regulile eticii socialiste și legislația în vigoare.

Cluj: Vânătoarea de „elemente ostile” în rândul elevilor

În iunie 1983, Securitatea raporta cu succes „destrămarea unui anturaj” format din șase studenți de la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie.

Tinerii, care locuiau în aceeași cameră a căminului studențesc „Avram Iancu”, obișnuiau să asculte împreună emisiunile postului Europa Liberă, pe care autoritățile le considerau „tendențioase”.

Conform ofițerilor de securitate, sub influența acestor emisiuni, studenții ar fi făcut aprecieri „denigratoare” la adresa realităților din România și ar fi elogiat sistemul capitalist.

Patru dintre ei au fost chemați la sediul Securității din Cluj-Napoca pentru a fi avertizați, în timp ce ceilalți doi au fost supuși unui proces de „influențare pozitivă”. Despre caz au fost informați imediat rectorul Universității, decanul facultății și organizațiile de partid.

Până în 1985, presiunea asupra tinerilor a crescut, în special după directivele primite de la generalul-colonel Iulian VladIulian Vlad a fost ultimul șef al Departamentului Securității Statului, înaintat în funcție de Nicolae Ceaușescu cu puțin înainte de Revoluția din 1989.. Securitatea clujeană a identificat multiple grupuri de tineri, etichetate sugestiv, care manifestau interes pentru ceea ce regimul numea problema „Eterul” – numele primit de operațiunea Securității pentru bruiarea Europei Libere.

Printre cazurile finalizate în vara anului 1985, Securitatea din Sibiu numără:

• Anturajul „Instigatorii”: Format din cinci tineri (muncitori și elevi) care, sub influența știrilor externe, au pătruns într-o școală generală pentru a scrie mesaje cu conținut naționalist;
• Grupul „Manu”: Șase tineri care discutau despre modalități de a trece fraudulos frontiera de stat, fiind atrași de mirajul vieții din Occident;
• Grupul „Porumbaru”: Elevi și tineri care se întâlneau la domiciliul unuia dintre ei pentru a consuma alcool, a asculta muzică și emisiuni străine, exprimându-și dorința de a ajunge în Vest în viitor.

Lupa pusă pe cadrele didactice și amenințarea „PANK”

Supravegherea nu s-a limitat la elevi și studenți.

Un asistent de la catedra de socialism științific a Universității clujene a fost lucrat prin Dosar de Urmărire Informativă (D.U.I.) după ce s-a descoperit că întreținea o corespondență ce conținea „idei dușmănoase” și poeme filozofice cu tentă mistică.

În urma unei percheziții domiciliare, manuscrisele sale au fost confiscate și predate organelor de partid pentru sancționare.

Pentru a contracara aceste influențe, inclusiv apariția curentului nonconformist „PANK” (punk) și a consumului de droguri, Securitatea a planificat recrutarea a încă 128 de informatori și colaboratori în rândul elevilor și studenților clujeni până la sfârșitul anului 1985.

Această măsură viza asigurarea unui „control informativ corespunzător” în toate unitățile de învățământ.

Îți mai recomandăm Virgil Mihaiu: blânda insurecție a lui Cornel Chiriac

Securitatea Iași: De la dedicații muzicale la „matematica” represiunii

Arhivele Securității din Iași păstrează date despre o rețea informativă vastă, menită să identifice și să sancționeze orice urmă de „spirit critic” sau legătură cu exteriorul.

Pentru Securitatea din Iași, nici măcar emisiunile muzicale nu erau inofensive. Unitățile speciale interceptau sistematic telegramele și dedicațiile transmise de Andrei Voiculescu.

Un caz frecvent în arhive este cel al personajelor cu pseudonimele „Sudden man of bucovina” și „mr.president of iasi”, care, în perioada 1982-1987, au solicitat piese precum „On the road again”, „Morning you” sau „Hard times in the land of twenty”.

În paralel, emisiunea „Actualitatea românească” era transcrisă cu atenție, în special atunci când Virgil Ierunca lăuda intelectualii ieșeni care respingeau „influența politicului asupra literaturii”.

Nume precum cele ale scriitorilor Alexandru Dobrescu, Gheorghe Grigurcu, Al. Călinescu și Nichita Danilov apar în notele de supraveghere, fiind acuzați indirect de „lipsă de atitudini militante, ideologizante” în scrierile lor din reviste precum „Convorbiri literare” sau „Cronica”.

Documentele de arhivă păstrează și rezumatele scrisorilor disperate trimise de cetățeni către Vlad Georgescu în 1985.

Acestea descriu o Românie aflată la limita supraviețuirii: era prezentat ca un „peisaj lunar” cu munți de zăpadă și frig cumplit, unde apa îngheța în țevi, iar în bucătării se așteptau ore pentru o „flacără de 2 mm” la aragaz.

Despre spitale se spunea că erau „infectate de microbi și rîie”, cu temperaturi de doar 6 grade în saloane și o lipsă totală de medicamente.

Cifrele controlului: O armată de informatori la Iași

Dincolo de monitorizarea conținutului, eficiența Securității era susținută de statistici riguroase. Conform datelor din martie 1989, aparatul represiv din Iași era mai activ ca niciodată.

Conform situației statistice din 15 martie 1989, numai în cadrul Serviciului II din Iași, rețeaua informativă crescuse de la 279 de persoane (la finele anului 1987) la un total de 310 surse active.

Această structură era organizată riguros pentru a acoperi orice tentativă de comunicare cu exteriorul:

• 182 de informatoridedicați
• 107 persoane de sprijin
• 20 de surse cu aprobare
• 6 case de întâlniriutilizate pentru coordonarea activităților clandestine.

La polul opus, Serviciul III gestiona o rețea mai mică, dar specializată, care a ajuns la 11 membri în primăvara anului 1989.

Securitatea nu se limita la monitorizare, ci acționa agresiv prin așa-numitele „măsuri preventive” pentru a descuraja populația să asculte Europa Liberă. Cifrele pentru Serviciul II sunt elocvente pentru climatul de teroare administrativă din Iași.

• 73 de atenționări prin conducerea unităților socialiste, o metodă de a pune presiune profesională asupra celor vizați;
• 58 de avertizări oficiale, un pas premergător dosarului penal;
• 37 de atenționări directe;
• 21 de discuții purtate în colectivul de muncă, folosite ca metodă de umilire publică și control social;
• 27 de informări către P.C.R.pentru luarea unor măsuri pe linie de partid.

Prin urmare, „Europa Liberă” nu a fost doar un post de radio, ci un catalizator al fricii regimului, care a răspuns prin distrugerea „anturajelor”, sancționarea intelectualilor care refuzau „uniformizarea conștiinței civice” și izolarea informațională a țării pentru a preveni orice formă de opoziție sau „denigrare a realităților socialiste”.

Casele de întâlniri, avertizările oficiale și dosarele de urmărire informativă au fost instrumentele prin care statul a încercat să reducă la tăcere ecoul bombelor și al cuvintelor venite de la München.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.