Rusia astăzi | Lavinia Stan, profesor în științe politice: „Gorbaciov a ratat esențialul, reformarea KGB-ului”

Științele politice au în vedere o clasificare nuanțată a regimurilor politice, explică profesorul în științe politice Lavinia Stan în interviul acordat Europei Libere. Nu se mai vorbește doar de democrație și dictatură sau de țări în tranziție spre democrație sau spre autoritarism, ci și despre sisteme hibride, care combină caracteristici democratice cu caracteristici autoritare.

În Rusia predomină regimul hibrid, foarte stabil, cu puține șanse de evoluție, adaugă ea.

Ucraina, în schimb, a aplicat cinci legi pentru decomunizare, ceea ce explică diferența față de Rusia, care nu a abordat nicio formă de lichidare a comunismului, precizează Lavinia Stan.

Dispariția Ucrainei ca stat ar avea consecințe devastatoare pentru ucraineni și pentru întreaga lume, de aceea Ucraina nu are altă șansă decât să reziste și să învingă

Europa Liberă: Cum evaluați situația drepturilor omului în Rusia actuală?

Lavinia Stan.

Lavinia Stan: Rusia postcomunistă a înregistrat, și continuă să înregistreze, numeroase încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, comise atât de potentații zilei cât și de instituțiile statului. Una dintre cărțile recent semnate de Amy Knight, un cunoscut istoric american al KGB-ului, documentează pe larg o curiozitate: faptul că mai toți criticii lui Vladimir Putin au dispărut sau și-au pierdut viața la scurt timp după ce l-au denunțat în mod public pe actualul președinte.

Orders to Kill, publicată de St. Martin’s Press în 2017, arată în mod explicit că aceste numeroase incidente nu sunt o simplă coincidență, ci fac parte dintr-un plan concertat de eliminare a opoziției. Cazurile Nemțov sau Litvinenko sunt arhicunoscute, dar nu sunt singurele.

Europa Liberă: Asasinatul a devenit politică de partid?

Lavinia Stan: De fapt, asasinatele au fost practicate cu succes atât de regimurile rusești precomuniste, țariste, cât și de cele sovietice sau postcomuniste. Atât timp cât regimul lui Putin controlează investigațiile, nu vom avea dovezi clare privind responsabilitatea lui pentru aceste omoruri.

Merită a fi subliniat că, în Rusia, plaja încălcării drepturilor omului este mult mai largă decât asasinatele comandate de eșaloanele superioare ale puterii.

Activiști moscoviți manifestând cu pancarte în memoria lui Boris Nemțov, opozant al lui Putin, ucis în februarie 2015.

Legat de războiul din Ucraina, avem rapoarte credibile privind deportarea forțată a circa jumătate de milioane de ruși din Ucraina în Rusia, arestarea și agresarea a sute, poate chiar mii, de protestatari în Moscova și din alte orașe mari, persecutarea minorităților din Rusia, Crimeea și din regiunile nou ocupate, incidente de viol și tortură, omoruri, confiscări și distrugeri de proprietăți și alte crime de război.

Pe scurt, situația drepturilor omului din Rusia este mult deteriorată pe fondul războiului, dar chiar și înainte de anexarea Crimeii din 2014 ea nu se caracteriza prin respectarea acestora. Rusia nu are stat de drept, „rule of law” și, ca atare, aparatul de stat este folosit în mod abuziv și arbitrar de către conducători, de Putin și camarila sa, contra tuturor celor care îndrăznesc să ridice întrebări și să le pună în discuție supremația.

Europa Liberă: La ce distanță se află democrația în Rusia azi față de regimul URSS?

Lavinia Stan: Democrația din Rusia este deficitară din multe puncte de vedere, dar nu trebuie confundată cu dictatura comunistă. Să nu uităm că, în anii '90, analiștii politici considerau că țările postcomuniste, inclusiv cele din fostul spațiu sovietic, vor deveni democrații în urma implementării reformelor de tranziție.

Implicit, se considera că democratizarea cerea timp, se credea, se spera că toată regiunea va fi democrată dacă i se dădea suficient timp să implementeze reforme. Se considera și că tranziția este o situație instabilă, de interval. Spre deosebire de ea, democrațiile și dictaturile/regimurile autoritare aveau stabilitate, durau în timp fără a-și altera în mod semnificativ caracteristicile.

La treizeci de ani de la căderea regimului comunist, ne-am schimbat optica. Țările nu se mai împart în democrații, pe de o parte, și dictaturi, pe de altă parte, cu o a treia categorie formată de țările care tranzitează fie spre democrație, fie spre dictatură.

Acum recunoaștem existența unei alte categorii, a sistemelor hibride, care combină caracteristici democratice (alegeri organizate la fiecare patru ani, multipartitism, existența unei societăți civile chiar și slabe) cu caracteristici autoritare (încălcări sistematice ale drepturilor omului, persecutarea opoziției organizate).

Sistemele hibride sunt stabile în timp și, ca atare, nu mai așteptăm să le vedem tranzitând spre democrație sau dictatură, indiferent de cât de mult timp le acordăm. În această categorie aș include Rusia astăzi, deoarece ea îmbină caracteristici democrate cu trăsături evident autoritare. URSS rămâne, din punctul meu de vedere, o dictatură, chiar și pe vremea reformelor lui Gorbaciov.

Europa Liberă: În ce faze se află decomunizarea țărilor din Europa Centrală și de Est?

Lavinia Stan: Europa Centrală și de Est cuprinde țări care au instituit programe extensive și radicale de decomunizare, țări care au optat pentru o decomunizare selectivă sau parțială și țări care au făcut foarte puțin sau mai nimic în această privință.

Germania și Cehia, spre exemplu, au dat acces cetățenilor la arhivele secrete, au cerut celor care au colaborat cu regimul comunist să facă un pas înapoi și să nu participe în politica postcomunistă altcumva decât ca votanți și au adus foști torționari în fața justiției, condamnându-i pentru crimele lor.

Spre deosebire de acestea, Bulgaria și Albania au aplicat lustrația unui număr mult mai mic de poziții de decizie, continuă să țină sub cheie fonduri importante din arhivele secrete, iar procesele intentate foștilor decidenți comuniști au fost fie mult mai puțin numeroase, fie concentrate pe crime economice.

România, Slovacia, Polonia, Moldova, Ucraina și Ungaria au implementat și ele o decomunizare parțială, trunchiată în multe privințe.

Decomunizarea din fosta Iugoslavie a vizat războiul anilor '90 mai mult decât deceniile precedente de regim comunist și, în același timp, a fost limitată de considerente naționalist-pragmatice.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova vizitează o groapă comună în Bucha în 13 aprilie 2022

Și în Ucraina, accentul a fost pus nu numai pe repararea consecințelor nefaste ale fostului regim comunist, dar și pe cele ale represiunii protestelor legate de Euromaidan.

În țările baltice, decomunizarea a fost îmbinată cu denazificarea, fiind deopotrivă aplicată într-un context în care marea parte a foștilor torționari de etnie rusă își pierduseră deja drepturile politice în urma unor legi draconice electorale sau legi privind cetățenia.

Comisii istorice, mai mult decât comisii „de adevăr” similare celor din America Latină, au fost constituite cu oarecare succes în Germania, România, Moldova și țările baltice.

Europa Liberă: În Rusia se poate vorbi de vreo formă de decomunizare?

Lavinia Stan: ​Spre deosebire de toate aceste țări, Rusia se remarcă nu numai prin lipsa decomunizării, ci și prin ceea ce aș numi anti-decomunizare – să ne amintim de Comisia Împotriva Falsificării Istoriei, creată de președintele Dimitri Medvedev în 2009, care a sancționat toate eforturile de a arăta caracterul represiv al regimului comunist.

Desigur, această clasificare oarecum grosolană și lipsită de nuanțe are în vedere programele oficiale inițiate de actorii guvernamentali – miniștri, guverne, președinți, diverse institute de memorie finanțate de către stat.

Dacă luăm în considerare programele neoficiale inițiate de societatea civilă, atunci diferențele dintre țări se estompează semnificativ. La urma urmei până și în Rusia orașul Leningrad și-a schimbat numele în St. Petersburg.

Europa Liberă: Există „putinism”? Dispariția lui Putin ar putea duce la decomunizarea Rusiei?

Lavinia Stan: ​Putinism există, așa cum a existat și stalinism, ceaușism, peronism și alte -isme ce concentrează atenția pe rolul dominant al conducătorului. Incontestabil, Putin domină Rusia de peste două decenii – chiar și sub Medvedev, tot Putin era în centrul atenției, deși între ei doi au existat unele diferențe.

Decomunizarea Rusiei este o treabă mai complicată. Ea a început pe vremea lui Gorbaciov, înainte ca Europa Centrală și de Est să își pună problema. Inițierea ei sub regimul sovietic i-a dat o amprentă aparte, în sensul că decomunizarea a fost un proiect strict al societății civile, nu al statului. Așa a apărut Societatea Memorial, care însă nu a fost urmată de programe oficiale de redresare a crimelor sovietice.

Gorbaciov a ratat programul esențial – reformarea KGB-ului – pe care l-a lăsat aproape neschimbat atât ca structura, cât și ca personal, obiective și metode.

Reformarea structurilor represive ale statului, adică a armatei, poliției și a serviciilor secrete este una dintre măsurile cheie în tranziție, mai puțin luate în considerare ca atare în Europa Centrală și de Est, unde prezența sau absența lustrației a fost privită drept testul care arată disponibilitatea noilor guverne postcomuniste pentru decomunizare.

Poliția a arestat mii de demonstranți împotriva războiului din Ucraina. În imagine protestatari arestați în St. Petersburg pe 1 martie 2022

Statul rus nu a acționat în această direcție nici sub Elțîn, care și-a dat seama de avantajele nete de care se bucura prin nereformarea multiplelor servicii de informații succesoare KGB-ului. Logica a rămas aceeași – serviciile apără conducerea țării contra poporului, nu Rusia de agenții străini care caută să îi descopere secretele (militare, nucleare, energetice, financiare).

La rândul lui, Putin a blocat chiar și puțina decomunizare realizată de societatea civilă. De curând, organizația Memorial a fost închisă, acuzată că ar fi „agent străin”.

Din 2000 încoace avem exemple de măsuri anti dreptate în tranziția rusă, comisia lui Medvedev fiind doar una dintre ele. Date fiind aceste continuități de lungă durată, mă îndoiesc că Rusia, chiar și fără Putin, va rupe cei peste treizeci de ani de inactivitate oficială. Decomunizarea necesită un pic de democratizare, dar ambele sunt greu de întrezărit în viitorul apropiat.

Europa Liberă: Influențează decomunizarea atitudinea țărilor din Europa față de războiul din Ucraina?

Lavinia Stan: ​Legătura dintre decomunizare și războiul actual este evidentă. Proiectul decomunizării este susținut de grupurile pro-vestice, pro-democrație, anti-naționaliste, adică exact opoziția persecutată și redusă la tăcere de regimul Putin.

Ar mai fi avut Rusia ceva împotriva includerii Ucrainei în NATO dacă Kremlinul era dominat nu de siloviki și Putin, ci de opoziția pro-democrată?

Europa Liberă: Rezoluția 1096 a Parlamentului European privind măsuri pentru îndepărtarea moștenirii comuniste era recomandată Ucrainei într-o lucrare pe care ați coordonat-o. Autorul arăta că înlocuirea birocraților comuniști e necesară pentru a aduce oameni fideli noului regim. S-a întâmplat asta în Ucraina?

Lavinia Stan: ​După Euromaidan, Ucraina a implementat cinci legi de decomunizare: lustrație, comemorare a luptătorilor pentru independență, condamnare a regimurilor nazist și sovietic, rememorare a victoriei asupra nazismului și acces la dosarele secrete.

Lustrația implementată în Ucraina viza îndepărtarea a trei categorii principale din instituțiile guvernamentale: foștii membri ai regimului președintelui pro-rus Ianukovici, judecătorii corupți și foștii agenți ai KGB-ului.

În Ucraina copiii sunt victime. Pictură de Zoya Cherkassky-Nnadi, artistă din Kiev

Aproape un milion de funcționari publici au fost verificați în cadrul programului de lustrație, însă este mai puțin clar câți dintre ei au și fost înlăturați din posturi.

Verificările au cuprins întreg cabinetul, ministerul de interne, comunitatea de informații și procuratura, deci au fost oarecum ample, însă este mai greu să identifici și să îndepărtezi funcționarii corupți în lipsa probelor de corupție sau foștii agenți KGB în lipsa accesului la dosarele poliției secrete, aflate în marea lor majoritate la Moscova.

Ca în alte țări, includerea a multiple categorii fără definiții clare de identificare a îngreunat întregul proiect de lustrație și i-a redus eficacitatea.

Însă agresiunea Rusiei probabil a spulberat și ultima fărâmă de credibilitate si legitimitate a ucrainenilor pro-Putin care au evitat lustrația și au reușit să-și mențină posturile. Să nu uităm că lustrația nu a fost implementată deloc în Rusia, unde asocierea cu fostul regim sovietic rămâne un punct de onoare pentru Putin și pentru suporterii săi.

Europa Liberă: Prin ce e diferită situația azi față de invadarea Ucrainei cu anexarea Crimeii în 2014?

Lavinia Stan: ​Invazia Ucrainei a reușit performanța neanticipată de Kremlin de a solidariza Europa împotriva regimului putinist, pe care anexarea Crimeii a ratat-o.

Să nu uităm că 2014 nu a fost primul an în care Rusia a agresat foste teritorii sovietice aparținând a ceea ce ei numesc „near abroad”. Doctrina Karaganov a fost formulată în anii '90, când Elțîn patrona Kremlinul.

Conform lui Karaganov, care l-a consiliat și pe Putin, Rusia nu poate și nu trebuie să-i abandoneze pe cei 25 de milioane de ruși rămași în noile republici independente. Tratamentul la care aceștia au fost supuși a fost nefericit, dar a trecut neobservat sau a fost justificat drept justă recompensă pentru răul sovietic.

Că Rusia nu a fost încurajată să folosească canale diplomatice pentru protejarea acestei minorități este o altă greșeală. A convins cu tancul. Armata a 14-a s-a alăturat conflictului din Transnistria din 1992-1994, fără ca Occidentul să reacționeze. În 2008, armata rusă a invadat Ossetia de Sud și Abhazia într-un conflict soldat cu pierderi de vieți umane. Occidentul nu a introdus sancțiuni, pentru că nu a existat o poziție unică a țărilor occidentale.

În 2014, Crimeea a fost anexată fără prea multă reacție din partea Occidentului, divizat pe alte probleme și preocupat de alte chestiuni.

Însă acum Uniunea Europeană, SUA și alții au acționat la unison. O altă schimbare fără precedent observată de mulți analiști este angajarea militară a Germaniei, care astfel rupe cu situația ei postbelică prin faptul că a participat la susținerea efortului militar al Ucrainei și a alocat un miliard de euro bugetului său militar.

Sub nasul nostru, ca să spun așa, Germania redevine ce a fost înainte de sancțiunile impuse ei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, să sperăm că nu vom trăi să regretăm acest lucru.

În plus, invazia din 2022 este diferită pentru că a pus pandemia pe plan secundar, a solidificat pretențiile Uniunii Europene de a vorbi în numele întregului continent și a împins până și țări tradițional neutre precum Suedia sau Finlanda să considere posibilitatea de a adera la NATO.

Chiar și Elveția, o altă țară neutră, s-a alăturat sancțiunilor financiare impuse Rusiei recent.

Volodimir Zelenski și Boris Johnson pe 11 aprilie 2022

Cu mic, cu mare, vestici și estici, chiar și țări care au refuzat să accepte refugiați din Siria sau din alte țări după 2015, au sprijinit refugiații ucraineni fără prea multe obiecții. Ține numai de noi, de acest Occident lărgit, să folosim această nouă unitate în mod benefic.

Europa Liberă: Cum explicați rezistența Ucrainei în fața agresiunii Rusiei? Ce s-ar întâmpla dacă Ucraina ar ceda?

Lavinia Stan: ​Nu cred că ucrainenii au de ales. În februarie 2022, la câteva zile după începerea agresiunii, un student canadian m-a întrebat dacă Ucraina ar dispărea complet ca stat în situația în care capitulează. Întrebarea a provocat un joc mental la care a participat întreaga serie de studenți.

Probabil că Putin ar instala un guvern-păpușă care nu ar opune rezistență propunerilor venite de la Moscova. Probabil că teritorii largi din Ucraina ar fi preluate de Federația Rusă sau întreaga țară ar deveni o republică a sa. Probabil că intimidarea constantă a societății civile și a mass-media ar fi extinsă din Rusia și asupra teritoriului Ucrainei.

Probabil că manualele de istorie care descriu Marea Foamete din anii 1932-1933, Holodomorul, ar fi rescrise pentru a oblitera acele capitole. Probabil că rușii sau colaboratorii lor ar fi promovați preferențial în poziții politice și economice cheie.

Este sigur, nu probabil, că aspirațiile europene sau nordatlantice ale ucrainenilor ar fi complet spulberate. Este sigur că elementele comune etnice, lingvistice, istorice dintre Ucraina de Vest și Polonia ar fi estompate în favoarea accentuării elementelor panslaviste de continuitate și apropiere cu și de Rusia.

Cred că ucrainenii luptă tocmai pentru ca astfel de scenarii să nu devină realitate. Militar, ei pot să continue lupta pentru că au sprijinul marilor puteri ca SUA, Germania și Franța, al puterilor medii precum Canada, dar și al vecinilor lor apropiați din Europa Centrală și de Est cărora le este frică să nu devină ținta proximă a Rusiei.

Europa Liberă: Din perspectiva dreptului internațional, de ce credeți că președintele Macron este rezervat în a folosi termenul de „genocid”?

Lavinia Stan: ​Genocidul este, prin definiție, distrugerea în mod deliberat, parțială sau completă, a unui grup național, etnic, rasial sau religios. Este una dintre crimele imprescriptibile recunoscute la Nürnberg. Președintele Biden a avut distrugerea „chiar și parțială” în gând, dar genocidul necesită un număr ridicat de crime pentru a fi caracterizate ca atare. În Ucraina, deocamdată, nu avem o asemenea situație, deși crime imprescriptibile sunt comise în teatrul de război.

Crimele de război și crima de agresiune, dacă sunt documentate adecvat, pot duce la condamnarea soldaților ruși și a comandanților lor militari și politici de către tribunale. Aceste curți pot fi naționale, mixte sau internaționale. Ambii președinți, Macron și Biden, au recunoscut comiterea unui număr mare de crime în Ucraina.

Dacă acestea vor fi caracterizate drept crime de război, genocid sau alt gen de crime imprescriptibile depinde de curțile de justiție. Ambii, de fapt, au declarat că necondamnarea lor ar fi o mare nedreptate.

Europa Liberă: Ce l-a convins pe președintele Biden să vorbească public despre genocid?

Lavinia Stan: ​Nu știu. Însă aici mulți avansează posibilitatea ca Putin să se auto-izoleze de comandanții militari tocmai pentru a-și putea construi o apărare din a pretinde că armata a acționat independent de el.

Afiș la un protest organizat la New York în martie 2022n împotriva agresiunii ruse în Ucraina. Putin și Lavrov „criminali de război”.

Se mai crede, în unele cercuri, că Putin nu este informat corect despre teatrul de război. Poate Biden a vrut să-l informeze sau să-l avertizeze că se comit destule crime sub conducerea lui?

Europa Liberă: Au dreptul internațional și practica legislativă capacitatea să sancționeze crimele din războiul generat azi de Rusia în Ucraina?

Lavinia Stan: ​Fără îndoială. Crime de război sunt deja amplu documentate în Ucraina de organizațiile locale. Probele sunt colectate pentru o eventuală punere sub acuzare a celor responsabili. Odată ce agresiunea va înceta și Rusia va fi înfrântă, justiția ucraineană poate evalua aceste spețe.

În cazul în care nu va putea sau nu va voi, pe principiu de complementaritate, Curtea Penală Internațională poate să le judece. International Criminal Court (ICC­) este o instanță de ultim resort care evaluează situații – adică crime care sunt, ca număr și natură, grave. Deja ICC a fost contactată de guvernele a vreo 40 de țări, care i-au semnalat situația din Ucraina.

Rusia nu este semnatară a documentului fondator al ICC, dar Ucraina îl recunoaște. Bineînțeles, constatarea crimelor și punerea sub acuzare a făptașilor - pentru că ICC decide responsabilitatea persoanelor, nu a statelor, cum o face, de exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - sunt primi pași dintr-un lung drum care poate dura ani buni.

Aducerea infractorilor în fața Curții Penale Internaționale depinde de bunăvoința statelor, pentru că ICC nu are forțe de poliție proprii. Este de așteptat o anumită rezistență, poate chiar refuz, din partea Rusiei. Ca și în Iugoslavia, argumente naționaliste vor fi folosite pentru a identifica liderul, în acest caz pe Putin, cu poporul și a opri arestarea.

Dar Putin și complicii săi pot fi judecați în absență și, chiar dacă nu fac închisoare ca pedeapsă pentru faptele lor, procesul tot va avea un rol educativ pentru ruși și pentru noi toți.