Kelemen Hunor este de părere că actuala situaţie politică trebuie rezolvată cât mai repede deoarece România riscă să piardă încrederea partenerilor internaţionali, inclusiv a partenerilor financiari şi a dat exemplul faptului că ţara noastră se împrumută cu dobânzi mult mai mari decât alte ţări,
Potrivit lui Kelemen Hunor, premierul trebuie să ceară un vot de încredere în Parlament şi, dacă nu obţine susţinerea, trebuie să plece.
„Ar trebui să vină premierul în Parlament pentru a cere un vot, fiindcă aşa scrie Constituţia, aşa e normal, aşa e democratic, dacă a dispărut coaliţia care a avut votul majorităţii în Parlament, trebuie să vii în faţa Parlamentului. Dacă nu va obţine 233 de voturi, trebuie să plece, asta e situaţia, prin moţiune de cenzură sau fără moţiune de cenzură, dar repede trebuie rezolvată această problemă. Şi trebuie rezolvată pe termen scurt, până la sfârşitul anului, pentru că trebuie un proiect de buget, trebuie o rectificare de buget”, a spus Kelemen Hunor, citat de Agerpres.
În opinia liderului UDMR, moţiunea de cenzură ar fi trebuit depusă în această săptămână. De asemenea, Kelemen Hunor a mai argumentat că UDMR va vota moţiunea de cenzură şi nu va susţine o restructurare a Guvernului.
„Decizia noastră e luată, nu se schimbă, nu s-a schimbat. Nu vom susţine o restructurare a Guvernului, restructurare politică şi, dacă va exista o moţiune de cenzură, vom vota moţiunea de cenzură”, a subliniat liderul UDMR.
Aflat în județul Harghita, la Băile Homorod, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă că actuala criză politică trebuie rezolvată foarte repede şi că formațiunea pe care o conduce va vota o eventuală moţiune de cenzură depusă de Opoziţie.