Legile Educației | Liceele vor putea organiza admitere. Bacalaureat cu probă combinată din discipline de liceu

Ministrul Ligia Deca a prezentat luni noile legi ale educației. Până pe 7 martie 2023, oricine poate propune modificări sau observații la adresa de email legileducatiei@edu.go.

Elevii de clasa a VIII-a vor da Evaluarea Națională la matematică, limba și literatura româna și, după caz, limba maternă. Ulterior, cei care doresc vor putea susține admitere la liceele care organizează examen pentru cel mult 60% din locurile de la cele mai căutate profiluri, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, luni, când a prezentat noile legi ale educației.

Elevii care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024 vor putea susține, la finalizarea ciclului gimnazial, admitere la liceele care decid să organizeze astfel de examene. Ceea ce înseamnă că admiterea la liceu s-ar putea da pentru prima dată în 2028.

Evaluarea Naţională va rămâne în formula de până acum, cu probe scrise la matematică, limba şi literatura română sau limba maternă. Toți elevii vor da Evaluarea Națională. Abia apoi au loc eventualele examene de admitere.

Examenul de bacalaureat va fi în funcție de fiecare profil în parte. „Vom avea bacul tehnologic pe care liceele tehnologice îl propun şi îl aşteaptă de multă vreme”, a spus Ligia Deca.

Admiterea la liceu și Evaluarea Națională

Evaluarea Naţională va rămâne în formula de până acum, cu probe scrise la matematică, limba şi literatura română sau limba maternă. Toți elevii vor da Evaluarea Națională.

Liceele pot scoate la concurs locurile la profilurile unde există concurenţă, dacã pot demonstra un nivel ridicat de competiție în anii anteriori.

Admiterea va fi pentru maximum 60% din locurile de pe profilurile vizate. Pentru procentul de 40% din locuri va avea loc o repartizare computerizată, după admitere.

Îți mai recomandăm Ce înseamnă Evaluare Națională și Admitere la liceu în același an? Expert: Cârpeală. Elevi: O povară

„Din aceste 40%, prioritate pe 10% din ele vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie romă. Subiectele sunt standardizate, unice, elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, în conformitate cu programele la nivel gimnazial şi, evident, cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, adică mai degrabă pentru selecţie decât pentru forma de examen sumativă pe care o are Evaluarea Naţională în acest moment”, a declarat Ligia Deca.

Your browser doesn’t support HTML5

Ligia Deca despre evaluarea națională

Modificările îi vizează pe copiii care încep la toamnă clasa a V-a.

Bacalaureat

În privința Bacalaureatului, acesta va fi în funcție de profilul studiat la liceu. Toți liceeni vor da două probe de competenţe lingvistice, una la limbă străină 1 și a doua la limbă străină 2.

„Sigur, cele două probe la nivelul de competenţă diferită în funcţie de câtă limbă străină s-a studiat în parcursul de liceu sau de gimnaziu”, a spus Ligia Deca.

Îți mai recomandăm Directorii și părinții vor ca Limba Română să rămână probă distinctă la BAC: „Aș modifica foarte puțin structura actuală”

Indiferent de profilul studiat, elevii vor avea o probă complementară de competenţe de bază.

Pentru profilul uman va fi la matematică sau ştiinţe ale naturii.

Pentru profilul real va fi o probă la alegere pentru disciplinele socio-umane: istorie, logică, filosofie, psihologie.

Îți mai recomandăm Proiect | Rectorii vor avea cel mult două mandate. Legea nu se aplică retroactiv

Probele de competențe lingvistice pentru limba străină 1 și limba străină 2, probele de competenţe digitale şi proba de competenţe complementară se vor putea da din timpul anului şcolar. Urmează ca acest lucru să fie detaliat în metodologie.

Your browser doesn’t support HTML5

Ligia Deca despre schimbările Bacalaureatului

Bacalaureatul propus prin noul proiect va susținut de generația care va intra în clasa a IX-a în anul școlar 2024-2025, ceea ce înseamnă că acești elevi vor da examenul de bacaluareat în forma propusă în 2029.

Ministrul Educației a declarat că proiectele de legi ale educației vor putea fi consultate, timp de 10 zile, pe pagina de internet a Ministerului, timp în care oricine vrea poate să trimită observații.

„Aproximativ pe 8 martie ne dorim să pornească procesul de avizare interministerială în Guvern. Dupa adoptarea în Guvern a legilor Educației, acestea vor merge în Parlament și vor urma traseul democratic pentru dezbatere”, a mai spus Deca în conferința de presă.