PSD a depus la Parlament, joi, textul moțiunii de cenzură, pe care a intitulat-o „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești" și prin care cere demiterea „de urgență" a Guvernului pentru că schimbă legislația electorală cu patru luni înainte de alegeri, „în mod unilateral, fără consultare și dezbatere", prin angajarea răspunderii.
Moțiunea de cenzură este scrisă la persoana I și acuză Guvernul Orban că aruncă România la marginea Europei, prin decizia de a modifica legislația electorală cu patru luni înainte de alegerile locale.
„Vă îndemn să analizați ce se întâmplă cu o țară, cu imaginea ei și cu legitimitatea guvernanților atunci când aceștia calcă în picioare principiile de la baza democrației – să schimbi regulile în timpul jocului, să calci în picioare Comisia de la Veneția și recomandările ei. Și vă dau un exemplu: în 2018, Uniunea Europeană a tăiat integral finanțarea europeană pentru Republica Moldova pentru că, la Chișinău, au modificat legislația electorală, fără consultări, nu cu 3 luni înainte, cum faceți dumneavoastră, ci cu UN an înainte”, se scrie în textul moțiunii.
PSD susține că Executivul condus de liberalul Ludovic Orban are un singur program de guvernare intitulat „anticipate, că a deschis o cutie a Pandorei și că regulile democratice nu ar trebui să fie facultative.
„V-am avertizat public, în repetate rânduri, că există o linie roșie peste care nu se poate trece și că modificarea legilor electorale cu atât de puțin timp înainte de alegeri este un abuz de democrație. Ați ignorat cu bună știință toate aceste avertismente, ați călcat în picioare normele constituționale și ați trecut cu tancul peste standardele europene doar pentru a vă satisface setea electorală de putere!, se mai precizează în textul moțiunii de cenzură”, se arată textul moțiunii.
PSD aduce în discuție două decizii ale Curții Constituționale, interpretând că acestea ar fi transmis deja că premierul merge pe un drum greșit și că astfel comite „un abuz de putere.
„Este un ABUZ de PUTERE să vii cu angajări de răspundere pe proiecte aflate deja în procedură parlamentară”, se spune în moțiunea de cenzură.
Referirea PSD pare să fie la cele două decizii ale CCR de miercuri, prin care a acceptat sesizările social-democraților privind două proiecte de lege pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea la finalul anului 2019, cel referitor la INM și cel privind transportul școlar.
„Domnule Orban, încetați să vă mai comportați ca un vătaf la conducerea țării! Încetați să vă mai bateți joc de această țară, mai bine fiți curajos și dați-vă demisia!, scrie PSD”, este mesajul transmis de PSD.
Social-democrații amintesc și de faptul că reprezentanți de acum ai PNL au susținut, în 2011, legea pentru alegerea primarilor într-un singur tur.
„Acești lideri pedeliști vopsiți azi în liberali sunt adevărații părinți ai alegerilor într-un singur tur, iar acum tot ei spun că nu e bine și vor să revină la 2 tururi. În realitate, vor doar să „aranjeze” regulile așa cum le convine. Acum. Mâine, schimbă tot! Dacă așa le convine din nou”, precizează documentul.
Inițiatorii moțiunii de cenzură susțin că procedura de angajare a răspunderii Guvernului trebuie să fie folosită atunci când există o urgență pentru adoptarea unei legi.
„Interesul PNL de a obține avantaje electorale NU reprezintă o URGENȚĂ”, susțin semnatarii moțiunii.
PSD folosește argumente din recomandări ale Comisiei de la Veneția atunci când scrie, de exemplu, că „modificarea frecventă a normelor sau caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul” și că ceea ce trebuie evitat este „nu atât modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite – , ci modificarea lor frecventă sau cu mai puțin de un an înainte de alegeri”.
„Problema principală nu e dacă alegerile sunt într-un singur tur, în două tururi sau în zece. PSD a spus deja că este deschis oricăror discuții privind modificarea legislației electorale, pentru că, spre deosebire de PNL, nouă nu ne e frică de alegeri. Important este, însă, ca orice modificare legislativă să țină cont de standardele europene.NU poți să fii la putere și să modifici legea electorală din interes conjunctural, cu câteva luni înainte de alegeri, pentru a-ți crea un avantaj propriu”, se precizează în textul moțiunii de cenzură.
Îți mai recomandăm Guvernul și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. PSD depune moțiune de cenzură, dar nu are voturi suficienteMoțiunea de cenzură are suficiente semnături, dar va avea și suficiente voturi?
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, este convins că moțiunea de cenzură împotriva guvernului Orban va trece, cu toate că ”matematic” nu sunt strânse voturile necesare pentru a demite Guvernul.
Ar mai fi nevoie de 5-6 voturi, spunea Ciolacu în urmă cu o săptămână, iar lucrurile nu par să se fi schimbat.
Ciolacu a spus miercuri că, în afară de UDMR, niciun alt partid politic nu a anunțat că ar vota moțiunea de cenzură. El a spus, fără a da detalii, că "sunt mai mulţi colegi care ar dori".
Este nevoie de 233 de parlamentari care să voteze moțiunea pentru ca aceasta să fie adoptată și Guvernul să fie demis.
La depunerea moțiunii de cenzură la birourile permanente ale Parlamentului, aceasta era semnată de 208 parlamentari, de la PSD și UDMR.