Mugur Isărescu a fost votat de 329 de parlamentari, dar a avut și 15 voturi „împotrivă”, astfel el va mai fi la conducerea Băncii Naționale pentru încă cinci ani, întărindu-și astfel poziția de cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume.
De altfel, el a intrat încă din 2009 în Cartea Recordurilor pentru performanța de a fi guvernatorul care a stat cel mai mult într-o astfel de funcție.
„Este un consiliu care îmbină tinerețea cu experiența și va depune toate eforturile pentru îndeplinirea mandatului încredințat. Mandatul este stabilit de legile bancare, de legea Băncii Naționale, dar avem și un mandat nou, hotărât prin programul de aderare la zona euro”, a declarat miercuri Mugur Isărescu.
Îți mai recomandăm Isărescu: cele 5 mari riscuri la stabilitatea financiară a României. „Ordonanța lăcomiei” - risc severPSD i-a criticat dur mandatul lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Centrale, acuzându-l, pe vremea în care Liviu Dragnea se afla la conducerea partidului, printre altele și de neintervenție în favoarea leului, dar și de faptul că nu a pus la bătaie rezerva valutară astfel încât moneda națională să nu mai înregistreze variații atât de mari.
Însă, social-democrații s-au răzgândit și ei, alături de ALDE, au fost cei care l-au susținut pentru un nou mandat la șefia BNR. Unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Mugur Isărescu a fost senatorul Șerban Nicolae, co-autor, alături de Liviu Dragnea, al legii repatrierii aurului de la Banca Angliei.
Îți mai recomandăm Miza PSD în goana după rezerva de aur a RomânieiÎntrebat cum explică susținerea din partea PSD pentru poziția de guvernator, Mugur Isărescu, care deține această funcție din 1990, s-a limitat doar să spună că este de datoria BNR să atragă atenția asupra riscurilor unor decizii și alături de Guvern, Banca Centrală trebuie să găsească „soluțiile cele mai bune”.
De altfel, în urmă cu o zi, la ieșirea de la audierile din comisiile parlamentare de buget și finanțe, Mugur Isărescu a făcut referiri și despre impactul aducerii în România a rezervei de aur, în contextul în care recent, Curtea Constituțională a decis că legea lui Liviu Dragnea și a lui Șerban Nicolae este constituțională.
Îți mai recomandăm Cât costă aducerea rezervei de aur în România? Numai polița de asigurare ar fi chiria pe 23 ani de la Banca Angliei„Sunt trei ani de zile în care sistematic şi într-un mod iresponsabil s-a spus că nu există acest aur, că a dispărut, că a fost vândut, că a intrat în operaţiuni, şi mai rău decât atât, că nu l-am folosit pentru a obţine venituri. Ori rezerva de aceea este rezervă. Nu este investiţie. Rezerva este ceva ce pui deoparte pentru situaţii deosebite. Obiectivul rezervei internaţionale, fie că este de aur sau valutară, este să-ţi dea credibilitate şi să reducă costurile cu care ţara respectivă s-ar împrumuta. Deci, un posibil impact ar fi creşterea costurilor”, a subliniat Mugur Isărescu, citat de Agerpres.
Componența Consiliului de Administrație al BNR, votată de Parlament
- Mugur Isărescu - guvernator
- Florin Georgescu - prim-viceguvernator
- Eugen Nicolăescu – viceguvernator
- Leonardo Badea - viceguvernator
- Gheorghe Gherghina - membru
- Dan Radu Rușanu - membru
- Cristian Popa - membru
- Csaba Balint - membru
- Virgil Stoenescu - membru
Tot miercuri, plenul reunit al Parlamentului i-a validat și pe cei cinci noi membri ai Consiliului Fiscal, o autoritate independentă înfiinţată în baza Legii responsabilitatii fiscal-bugetare, care are ca scop sprijinirea activității Guvernului și a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare și promovarea transparenţei şi sustenabilității finanţelor publice. Aceștia sunt: Daniel Dăianu, George Georgescu, Bogdan-Octavian Cozmâncă, Georgiana Camelia Crețan și Sebastian Bogdan Căpraru.
Îți mai recomandăm Adrian Vasilescu, BNR: „Și în timpul războiului, România avea aur la Banca Angliei și la FED, în SUA. Nu s-a pierdut un gram”