Bună dimineața,
Iată principalele știri:
- Portul Odesa a rămas fără energie electrică după ce Rusia a folosit drone de fabricație iraniană pentru a lovi două instalații energetice. 1,5 milioane de oameni din regiune nu au curent electric.
- Vicepreşedinta Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane au fost arestate duminică şi puse oficial sub acuzare în Belgia, într-un dosar de corupție care implica influența Qatarului.
- Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că „nu va exista nicio extindere” a zonei Schengen, dacă frontiera externă a Austriei nu este protejată în mod eficient.
Eliberarea Crimeei și pericolul nuclear
Războiul din Ucraina face noi victime în rândul populației. Presa internațională relatează despre cum 1,5 milioane de oameni din regiunea Odesa au rămas fără energie electrică după ce Rusia a folosit drone de fabricație iraniană pentru a lovi două instalații energetice.
„Situația din regiunea Odesa este foarte dificilă", a declarat Volodimir Zelenski, citat de CNN.
Nici locuitorii din regiuni precum Kiev, Liov, Sumî, Ternopîl, Dnipro nu au energie electrică tot timpul.
Autoritățile ucrainene au spus că vor primi împrumuturi în valoare de peste 400 de milioane de euro de la instituțiile europene pentru achiziționarea unor echipamente prin care să restabilească infrastructura energetică deteriorată de atacurile cu rachete rusești.
În același timp, forțele ucrainene au lovit un hotel din Kadiivka, oraş din estul Ucrainei, unde îşi avea sediul grupului rus de mercenari Wagner.
Reuters arată că armata ucraineană a atacat și oraşul ocupat Melitopol din sud-estul ţării, căutând să elibereze ruta spre Crimeea. Ucrainenii au folosit rachete HIMARS.
Washington Post relatează că eliberarea Crimeei de către Ucraina ar putea duce la folosirea unei bombe nucleare de către președintele Vladimir Putin.
Detalii despre ce se întâmplă în Ucraina puteți citi zilnic în liveblogul Europa Liberă.
Scandal de corupție la nivel înalt în Parlamentul European
Bruxellesul este zguduit în aceste zile de un scandal de corupție privind „apartenenţa la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie”, scrie Reuters.
Politico relatează pe larg despre acest scandal și scrie că Eva Kaili, unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European, a fost prinsă în flagrant vineri seară, motiv pentru care nu a putut beneficia de imunitatea parlamentară.
Presa internațională arată că o sursă din parchetul federal european a spus că, vineri seară, la domiciliul Evei Kaili au fost găsiți „saci cu bani". De asemenea, sâmbătă seară a avut loc o percheziţie la domiciliul unui al doilea eurodeputat.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a decis să îi ia Evei Kaili toate atribuţiile delegate de şefa PE, printre care şi aceea de reprezentantă pentru regiunea Orientul Mijlociu.
Reuters scrie că procurorii care anchetează cazul au spus că suspectează de luni de zile un stat din Golf că încearcă să influențeze deciziile de la Bruxelles. O sursă care cunoaște cazul a spus că este vorba de Qatar, gazda Cupei Mondiale de Fotbal.
Schengen nu se extinde
Dacă România își mai făcea speranțe că la Consiliul European de săptămâna viitoare ar putea pune în discuție, din nou, problema aderării la spațiul Schengen, acest lucru nu-i va fi de mare ajutor. Karl Nehammer, cancelarul austriac, a declarat pentru cotidianul Die Presse că „nu va exista nicio extindere”.
El a susținut că problema migranților este o problemă de securitate pentru Austria, pentru că sunt 75.000 de străini neînregistrați în estul Austriei, iar această problemă trebuie rezolvată.
Cancelarul austriac a primit un mesaj de susținere din partea liderului liderul PPE, Manfred Weber, cel care săptămâna trecută a încercat să-l convingă pe Nehammer să nu utilizeze dreptul de veto împotriva României și Bulgariei.
„Situația pentru Austria din cauza fluxului necontrolat de migranți este inacceptabilă. Karl Nehammer are tot sprijinul nostru că acest lucru trebuie să se schimbe”, a declarat Manfred Weber.
Săptămâna trecută, Europa Liberă a relatat pe larg despre aderarea României la spațiul Schengen. Puteți afla mai multe din articolele de mai jos:
- Condițiile (ne)aderării României la Schengen: Tehnice, politice – Austria. Ce s-a întâmplat joi la Bruxelles
- Emil Hurezeanu, ambasadorul de la Viena, chemat în România. Ce semnal vrea să transmită MAE
- Presa internațională și votul împotriva României | Ziariștii austrieci îl critică pe premierul Nehammer
- Schengen, bijuteria coroanei. Cine a pierdut-o și pe cine cade responsabilitatea
- Miracolul Croației: aderare la Schengen, fără vize pentru SUA și cu monedă europeană. Toate țintele au fost ratate de România
Alte subiecte:
- Libertatea scrie că guvernul a dat o ordonanță de urgență prin care angajații străini din țări non-UE nu vor mai putea să-și schimbe locul de muncă în România, în primul an, decât cu acordul scris al angajatorului pentru care lucrează.
- G4Media arată că premierul maghiar Viktor Orban ar urma să vină în România, în 17 decembrie, pentru semnarea contractului privind rețeaua electrică Azerbaidjan-România-Ungaria.
- The Guardian relatează despre un nou tip revoluționar de terapie genetică folosit de oamenii de știință din Marea Britanie pentru a trata o adolescentă cu leucemie cu celule T recidivante. Tratamentul ar putea fi folosit pentru tratarea cancerelor infantile și a bolilor grave.
- The Washington Post scrie că Departamentul american al Energiei se pregăteşte să anunţe în această săptămână „o descoperire ştiinţifică majoră" în domeniul fuziunii nucleare, iar oamenii de știință au reușit să producă mai multă energie într-o reacţie de fuziune.
Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org.
Toate cele bune,
Andreea