3 minute | Londra trimite arme Ucrainei, Djokovici trimis în Serbia, facturi & schimbat job

Simpatizanți ai fostului președinte ucrainean, Petro Poroșenko, așteptându-l la aeroport, luni, 17 ianuarie 2022. El spune că s-a întors la Kiev ca să ajute Ucraina într-un moment greu, dar are de înfruntat grave acuzații de trădare în favoarea Rusiei și corupție.

Azi se face o săptămână de când în România se înregistrează circa 8000 de cazuri Omicron zilnic, cu un maxim de 10.067, sâmbătă, pe 15 ianuarie. Încă periculoasă, dar mai puțin agresivă, noua tulpină se răspândește exponențial. Autoritățile încearcă să contracareze supra-aglomerarea spitalelor.

Bună dimineața, dragi prieteni,

După eșecul negocierilor de săptămâna trecută, mediate de Statele Unite/NATO, respectiv OSCE, presa occidentală se concentrează în continuare asupra crizei dintre Ucraina și Rusia. Cea românească insistă asupra facturilor la gaz și electricitate.

Iată principalele titluri:

  • Londra trimite arme Ucrainei. Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, aflată la Kiev, pledează pentru diplomație.
  • China a oprit vânzarea de bilete pentru Jocurile Olimpice care încep pe 4 februarie, după ce la Beijing a fost înregistrat oficial primul caz de Omicron.
  • Guvernul Ciucă încearcă să facă față facturilor uriașe; concurența dintre PSD și PNL în Coaliție nu ajută. Nici acuzațiile de plagiat la adresa premierului.

Marea Britanie trimite arme Ucrainei

Europa Liberă notează că ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a anunțat că țara sa a oferit Ucrainei noi „sisteme de arme defensive”, în paralel cu încercarea de a redeschide discuțiile cu Moscova. BBC adaugă că în Ucraina va ajunge și o echipă de traineri britanici.

The Guardian detaliază livrările și menționează că anunțul vine pe fondul mișcărilor de trupe rusești în Belarus, cu care Ucraina se învecinează la nord, „cea mai probabilă rută pentru orice invazie”. În plus, după cum relatează Europa Liberă, președintele Alexander Lukașenko a confirmat exerciții militare Rusia-Belarus în februarie.

The Times publică un nou reportaj din tranșeele soldaților ucrainieni din estul țării, dar nu omite să citeze oficiali de la Kiev care avertizează că Rusia duce deja un război hibrid contra Ucrainei.

Câteva site-uri oficiale ucrainiene au fost blocate recent în urma unui atac cibernetic, și, potrivit unui număr de trei clipuri video postate de Conflict Intelligence Team, un grup rusesc care monitorizează desfășurările de trupe și armanent, invocate de Times, Rusia deplasează din Urali spre vest lansatoare de rachete.

Știrile militare contrastează cu apelul reînnoit la diplomație, lansat de ministrul de externe german, Annalena Baerbock, aflată la ieri la Kiev, în ajunul întâlnirii de astăzi, marți, 18 ianuarie, la Moscova, cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

„Orice act agresiv va fi plătit drastic de Rusia, economic, strategic, politic”, a spus doamna Baerbock. Nu foarte convingătoare, având în vedere obiceiul Germaniei de a se distanța frecvent de aliații din NATO/UE și de a trata Rusia cu mănuși, după cum comentează The Guardian.

Pe de altă parte, o delegație a Congresului SUA aflată la Kiev, a atras atenția inclusiv asupra nevoii de unitate politică a Ucrainei, cerând un proces corect pentru fostul președinte, Petro Poroșenko, acuzat de trădare în favoarea Rusiei și revenit ieri acasă, spre bucuria simpatizanților.

Acesta a fost „spulberat” în alegeri în 2019 de actualul președinte, Volodimir Zelensky. Unul dintre cei mai bogați ucrainieni, Petro Poroșenko a părăsit țara de teama condamnării, dar spune că s-a întors ca să fie de ajutor țării sale în acest moment greu. Cauțiunea pentru desfășurarea în libertate a procesului este de 37 de milioane de dolari.

Un cu totul alt fel de întoarcere au aniversat ieri simpatizanții din Rusia și din lumea liberă: anume întoarcerea opozantului Alexei Navalnîi la Moscova la 17 ianuarie 2021. Aflat de atunci în închisoare, el spune că nu regretă nimic. O excelentă analiză Europa Liberă răspunde însă la întrebarea: „A fost întoarcerea lui Navalnîi în Rusia o greșeală?”

China, măsuri drastice contra Omicron. Djokovici, revenit la Belgrad

Washington Post scrie că autoritățile chineze au oprit vânzarea de bilete la Jocurile Olimpice programate să înceapă la 4 februarie, și au impus măsuri stricte după descoperirea primului caz de Omicron la Beijing.

China are în vedere eficacitatea scăzută a vaccinului Made in China, insistă WP, dar și faptul că mulți nu au primit doza a treia, deci riscul de transmitere a virusului este ridicat.

Peste 13 de persoane care ar fi putut veni în contact cu pacientul respectiv au fost testate, - acesta s-a aflat în mai multe restaurante și mall-uri înainte de testul pozitiv. Alte două orașe, Shenzhen și Tianjin, au înregistrat câte un caz.

Australia se mențină detașat în urma valului Covid, (sub 3.000 de decese la 25 de milioane de locuitori, România are peste 59.000 de morți, la sub 20 de milioane), o performanță apărată în ultimii doi ani cu restricții severe și grad de vaccinare ridicat.

Acesta este contextul în care tenismenul Novak Djokovici, nevacccinat și cu neclarități în materie de trecut sau nu prin boală, a fost nevoit să se întoarcă ieri în Serbia, în urma unui scandal dezbătut pe toate meridianele.

PM Ciucă se luptă cu facturile și cu ... acuzația de plagiat

În toiul iernii și cu numeroase plângeri la ANPC pentru facturi uriașe la electricitate și gaz, premierul Ciucă încearcă din greu să aplice soluții în contextul unei Coaliții în care partidele principale sunt concurente în fața alegătorilor, explică Europa Liberă.

Deși legea privind compensarea facturilor mari a trecut ca fulgerul prin Parlament în 27 octombrie, iar guvernul Ciucă s-a instalat o lună mai târziu, aplicarea ei a trenat. După discuții aprinse, guvernul a decis ieri plafonarea facturilor pentru intervalul 1 februarie - 31 martie și stornarea facturilor greșite.

Dar în primăvară sunt așteptate noi scumpiri, iar cabinetul PNL-PSD își propune, de asemenea, să le contracareze, probabil prin reducerea TVA.

Din păcate, premierul Ciucă are de astăzi și o altă problemă politică: o dezvăluire PressOne arată că generalul a plagiat 42 din cele 138 de pagini ale tezei sale de doctorat de la Universitatea Militară „Carol I”. Nu știm încă dacă PSD și/sau PNL îi vor cere demisia invocând riscurile decredibilizării guvernului...

Alte subiecte:

Acestea fiind zise, nu uitați că ne puteți scrie la treiminute@rferl.org.

Toate cele bune, ne revedem mâine,

Elena