3 minute | Dimineața în care Vladimir Putin a început războiul. Ucrainenii își părăsesc țara

Locuitori din Kiev au părăsit orașul spre vest sau s-au adăpostit în subsoluri, dar și în stațiile de metrou. Bombardamentele au început imediat după anunțul lui Vladimir Putin. Imagine din această dimineață.

Ucraina este atacată în această dimineață, aerian și terestru, de armata Rusiei, la ordinul lui Vladimir Putin, dat la ora 5:00, ora României și Ucrainei. Ucrainenii aud sirene antiaeriene similare celor pe care Europa le mai aude de zeci de ani doar în filme și la exerciții de apărare civilă.

Bun găsit,

Iată principalele momente:

  • Cu puțin timp înainte de ora 5:00, ora României și a Ucrainei, 6:00 dimineața la Moscova, Vladimir Putin a anunțat „începerea operațiunilor militare” în Ucraina.
  • În ultimele ore, aviația rusă a bombardat numeroase locuri din multe orașe ale Ucrainei, inclusiv capitala Kiev, iar forțe terestre ale Rusiei au intrat în Ucraina.
  • Liderii internaționali condamnă atacul și anunță că Rusia va avea de suferit consecințe serioase.

Presa internațională transmite pe larg detaliile atacului aerian și terestru declanșat de președintele Rusiei, Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Evenimentele dimineții se schimbă rapid. Le puteți urmări actualizate moment cu moment, în live blog-ul Europa Liberă.

Într-un discurs desprins din manualele de bază ale propagandei, Vladimir Putin a anunțat în dimineața de joi, 24 februarie 2022 începerea operațiunilor militare ale armatei ruse în Ucraina.

Vladimir Putin a ignorat apelurile internaționale și a dat ordinul invadării Ucrainei. (Imagine din timpul declarației din dimineața zilei de 24 februarie 2022).

În fapt, o declarație de război în care a concentrat termenii cheie pregătiți cu atenție în ultimele luni – Rusia ar dori „de-militarizarea” și „de-nazificarea” Ucrainei. Vladimir Putin le-a cerut militarilor ucraineni să depună armele, iar pe cei care ar intenționa să „intervină” în operațiunea sa de invadare a Ucrainei i-a avertizat să nu o facă – vor suferi „consecințe cum nu văzut vreodată în istoria lor”.

Președintele SUA, Joe Biden, a descris atacul drept „nejustificat și neprovocat”, o amenințare la pacea globală și a precizat că va anunța astăzi consecințele pe care le va suferi Rusia. Joe Biden a transmis că se roagă pentru poporul ucrainean.

Acesta este marele test al politicii externe a Americii, arată o primă analiză Reuters.

NATO a transmis prin vocea secretarului general Jens Stoltenberg că atacul militar asupra Ucrainei este o amenințare serioasă pentru securitatea euro-atlantică.

Uniunea Europeană: „Rusia a încălcat în mod grav legislația internațională și subminează securitatea și stabilitatea Europei și a lumii. Deplângem pierderile de vieți omenești și suferința pe care o cauzează”.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite se reunise în timp ce Vladimir Putin anunța decizia de invadare a Ucrainei. „În numele umanității, rechemați-vă trupele în Rusia. În numele umanității, nu începeți ce poate fi cel mai devastator război al acestui secol”, spunea secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Imagine din Kiev, din una din zonele lovite de rachete azi dimineață.

Prima parte a zilei va fi dominată de discuții între aliați, pentru identificarea măsurilor pe care le mai pot lua în sprijinul Ucrainei. Iată rezumatul Reuters al principalelor evenimente.

Invazia

Rusia a început atacul asupra Ucrainei cu bombardamente în mai multe orașe importante, inclusiv în capitale Kiev. În timpul unei transmisiuni a reporterului CNN aflat în Kiev s-au putut auzi sirenele antiaeriene și coloanele de mașini care părăseau Kievul înspre vestul țării.

Polonia pregătește deja de câteva zile, împreună cu militarii americani, centre de primire a refugiaților ucraineni, după cu relata The New York Times.

Numeroși ucraineni au început să părăsească Kievul joi dimineață, imediat după declarația lui Vladimir Putin care a anunțat „începerea operațiunilor militare” în Ucraina și a fost urmată imediat de primele bombardamente.

În România, șeful IGSU, Dan Paul Iamandi, a declarat pentru Europa Liberă că nu s-a luat încă decizia activării centrelor pentru refugiați în județele de graniță din nordul țării și județul Tulcea.

Atacurile aeriene ale Rusiei par să vizeze în această primă parte a invaziei ținte militare ucrainene, precizează RFE/RL, care adaugă că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat legea marțială.

Reuters adaugă că potrivit presei locale, forțele ruse au debarcat în orașul port Odesa de la Marea Neagră.

Hărți explicative ale atacurilor și imagini, pe The New York Times.

Forțele terestre ale Rusiei au intrat în Ucraina din Belarus, transmite CNN, care adaugă că atacul terestru implică deplasări de trupe din Crimeea, dar și de pe teritoriul rus, locuri în care Moscova a mobilizat în ultimele luni aproape 200.000 de militari și importante echipamente de luptă.

Potrivit estimărilor anterioare ale autorităților americane, până la 50.000 de civili ucraineni riscă să fie uciși sau răniți în scenariu în care Ucraina se află de câteva ore, reamintește The Washington Post.

Potrivit estimărilor, milioane de ucrainenei ar urma să părăsească țara.

Presa internațională transmite la Unison că invadarea Ucrainei a început, Rusia a atacat Ucraina. Puteți urmări evenimentele pe:

  • Europa Liberă, unde actualizăm constant evoluțiile din Ucraina și reacțiile internaționale;
  • Radio Free Europe, cu actualizări transmise de echipa RFE/RL Ucraina;
  • CNN, care are reporteri în orașele unde s-au auzit deja explozii;​
  • BBC, cu numeroase relatări despre retragerea populației în adăposturi;

Actualizări oficiale: Statul Major al Ucrainei pe Facebook, președinția Ucrainei, Casa Albă, NATO, Uniunea Europeană.

Ne găsiți pe pagina noastră de internet și ne puteți scrie pe mail la treiminute@rferl.org.

Pe curând,
Carmen