După 30 de ani de fotojurnalism, Vadim Ghirdă, fotograf al agenției de presă Associated Press, a fost premiat în primăvara acestui an cu prestigiosul Pulitzer, un premiu câștigat alături de alți cinci colegi ai redacției internaționale.
Cei șase au realizat fotografii ce au surprins durerea sfâșietoare a războiului din Ucraina.
Poți urmări interviul one2one cu Vadim Ghirdă și pe pagina noastră de YouTube:
Vadim Ghirdă spune la one2one că premiul obținut este de fapt rezultatul muncii unei echipe, care niciodată nu este vizibilă în totalitate, formată inclusiv din șoferi care știu să evite trasee periculoase, traducători și localnici care le explică celor fotografiați că pot avea încredere în jurnaliști.
Fotoreporterul de război Vadim Ghirdă mai spune că a observat pe frontul din Ucraina că cei care luptă pentru a-și apăra țara sunt extrem de solidari și că, imediat ce un bombardament distruge un obiectiv, muncesc non stop până redevine funcțional.
De asemenea, autoritățile ucrainene fac eforturi mari pentru a recupera toți luptătorii morți pe front și pentru a-i îngropa creștinește. Cimitirele se extind de la o săptămână la alta cu rânduri întregi de noi morminte, iar militarii decedați care nu mai pot fi recunoscuți sunt verificați cuu ajutorul tehnologiei de identificare a ADN-ului.
Vadim Ghirdă - cele mai importante declarații la „one2one”
- despre câștigarea premiului Pulitzer la categoria „Breaking news”, împreună cu echipa agenției Associated Press
„Este un succes al întregii echipe care am fost acolo și ăsta e cel mai important lucru. Adică niciunul dintre noi n-ar fi fost acolo fără munca tuturor celorlalți. (…) În egală măsură, e un premiu al tuturor celor care ne-au ajutat să lucrăm acolo, oameni pe care nu-i vedem niciodată.”
- despre reacțiile primite după câștigarea premiului Pulitzer pentru fotografii ce au surprins masacrarele de la Bucea și din alte localități ucrainene
„M-am lovit de tot felul de reacții absolut incredibile legat de munca mea aici. Adică sunt oameni care mă cunosc de 20 de ani care mi-au spus că fotografiile de la Bucea sunt un fals și că am luat parte la o manipulare, variind între «sunt un fals și eu am fost conștient și am participat» la «era un fals și eu m-am păcălit».”
- despre situații surprinzătoare de pe linia frontului de luptă din Ucraina
„Exista router în buncăre și toată lumea avea acces, pe cât posibil, la toate condițiile. (…) Această infrastructură de electricitate, de internet este absolut spectaculoasă în Ucraina. Adică eu nu cred că a trebuit vreodată sau poate, o dată, să recurg de pildă, la o baterie externă.”
- despre solidaritatea ucrainenilor în timp de război
„Am intrat în supermarketul care era absolut plin ochi, îngrozitor, înfricoșător și m-am dus să iau (n.r. alimente). În fața mea era un om care a cumpărat ciocolată, era ciocolată în raft și eu stăteam în spatele lui și așteptam să iau și eu niște ciocolată. A vrut s-o ia pe toată, nu mai era multă și după aia s-a întors, a văzut că mai e cineva și a mai pus la loc niște ciocolată și mi-a făcut (semn că renunță la o parte din ciocolată, n.red.).”
Drumul de la prima fotografie pentru Associated Press până la premiul Pulitzer
Vadim Ghirdă este un veteran al fotojurnalismului, inclusiv al celui de război. A început să lucreze pentru agenția de presă americană Associated Press imediat după căderea comunismului în România, la doar 18 ani, când a transmis fotografii de la Revoluție.
Inginer de meserie, de-a lungul celor 33 de ani de fotojurnalism, Vadim Ghirdă a documentat momente și conflicte istorice, precum destrămarea Iugoslaviei, bombardarea Serbiei, războiul din Bosnia, cel din Irak ori campania de bombardare a grupului terorist Statul Islamic din Siria.
Vadim Ghirdă a primit nenumărate premii în străinătate pentru fotografiile realizate pentru agenția Associated Press, iar despre fotografia inclusă în selecția premiată în luna mai cu Premiul Pulitzer, cea realizată la Bucea, fotograful spune că nu se află printre favoritele sale.
Fotografia surprinde corpurile mai multor civili uciși de forțele ruse ce tocmai plecaseră din oraș.
„Am stat foarte puțin acolo pentru că nu era încă sută la sută clar în ce măsură este un loc sigur, dacă mai sunt forțe rusești care au rămas sau dacă locul este minat”, mărturisește Vadim Ghirdă despre cum a ajuns să documenteze masacrul de la Bucea.
La interviul one2one de la Europa Liberă, fotojurnalistul Vadim Ghirdă spune că premiul Pulitzer primit este al echipei AP care a documentat războiul din Ucraina dar și al localnicilor ucraineni care i-au ajutat. În plus, el mărturisește că a fi într-o situație care îți oferă posibilitatea să surprinzi situații unice poate fi și o chestiune de noroc.
Cât privește riscurile pe care le are de gestionat un jurnalist într-un război, Vadim Ghirdă spune că el, de exemplu, a fost nevoit să se asigure că niciun membru al echipei nu va fi rănit, inclusiv în urma atingerii unei mine antipersonal.
Îți mai recomandăm 500 de zile de război împotriva Ucrainei: Mobilizarea unei țări subestimate și viitorul incert al unui stat agresorPe de altă parte, Vadim Ghirdă spune că indiferent în ce situație se află o victimă pe care o fotografiază, el are grijă să-i respecte demnitatea și să nu o expună unor riscuri.
„Există foarte multe fotografii pe care nu le public din motive ce țin de sensibilitate și respectarea demnității acelor oameni. Uneori, dacă e vorba de oameni vii, chiar de siguranța lor”, spune el.
„Pentru că o fotografie, ca orice acțiune, are consecințe, poate avea consecințe infinite pe care nu le poți prevedea în momentul ăla. (…) Poți să arăți un loc, poate să fie un om căutat de cineva”, explică fotojurnalistul.
Îți mai recomandăm Femeia cu unghiile lăcuite de la Bucea, simbol al suferinței UcraineiRevenit de pe frontul din Ucraina, Vadim Ghirdă mărturisește în interviul acordat Europa Liberă că își dorește să revină în țara vecină ca să surprindă finalul acestui război.
Mai ales că, în Ucraina, a constatat că lumea înțelege menirea presei, aceea de a arăta lumii adevărul. „În puține locuri în care am lucrat am văzut să existe o așa o înțelegere a ideii de jurnalism”, spune Vadim Ghirdă.
Reacțiile uluitoare pe care le-a primit Vadim Ghirdă după surprinderea masacrului de la Bucea
Fotojurnalistul Vadim Ghirdă povestește la interviurile one2one că după ce a publicat fotografiile care au surprins masacrul din localitatea ucraineană Bucea, la începutul războiului pornit de Rusia în Ucraina, a avut parte de reacții „violente și pro și contra” deși a evitat să spună ce naționalitate au victimele fotografiate.
„E interesant de văzut cum reacționează oamenii în ziua de azi. E dificil, pentru că nu mai știi dacă sunt chiar niște oameni sau sunt niște boți. E e discutabil, adică e cu multe tăișuri treaba asta cu social media”, spune el.
Reacții neașteptate a avut și din partea unor cunoscuți, adaugă Vadim Ghirdă.
Îți mai recomandăm Războiul dezinformării: China și Rusia colaborează mai mult ca oricând pe frontul propagandei„Sunt oameni care mă cunosc de 20 de ani care mi-au spus că fotografiile de la Bucea sunt un fals și că am luat parte la o manipulare. (…) Am crezut că glumeau. Adică ok, ar fi fost o glumă nepotrivită, dată fiind intensitatea lucrurilor de care vorbeam, dar nu glumeau”, completează fotojurnalistul.
El crede că societatea a început să alunece „într-un fel de ev mediu super tehnologizat”.
Întrebat ce le-ar spune celor care cred că refugiații de război nu mai trebuie ajutați, fotoreporterul de război a spus: „Să încerce să stea cinci minute jos și să-și imagineze cum ar fi ca să invadeze aici o altă țară, orașul ăsta, și să te trezești vreodată că ai la dispoziție trei ore să aduni ce e important prin casă și ce-ai alege”.
Îți mai recomandăm Ceartă publică între Zelenski și președintele Bulgariei. Președintele Ucrainei este așteptat vineri în Turcia