componența echipei, conform unei postări pe Facebook a europarlamentarului Siegfried Mureşan, este:
- Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania
- Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania
- Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania
Eurodeputatul PNL mai spune că poziţia PPE şi implicit a liberalilor este ca negocierile să înceapă cât mai repede pentru ca cele două instituţii să ajungă la un consens.
Surse apropiate acestor negocieri, au precizat pentru corespondentul Europa Liberă de la Bruxelles, că negocierile ar urma, cel mai probabil, să înceapă pe 17 septembrie.
„Poziţia celui mai mare grup din Parlamentul European, Grupul PPE, grupul din care şi noi, Partidul Naţional Liberal, facem parte, va fi aceea ca această echipă de negociatori să se apuce cât mai repede de treabă, să se întâlnească cât mai rapid cu reprezentanţii Consiliului şi să ajungă la un acord”, a completat Mureşan.
Liberalul reaminteşte că mandatul cu care va negocia echipa PE este susţinerea candidatei Laura Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European.
Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susţinerea faţă de Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, conform unui comunicat de presă al instituţiei.