Donald Trump a scris că plănuia să se vadă „separat” și „în cel mai mare secret” duminică, la Camp David, pentru a avea negocieri de pace cu cele două părți.
Președintele american i-a acuzat pe talibani că au încercat să își mărească puterea de negociere prin atentatul din 5 septembrie, care a avut loc într-un cartier care este sediul mai multor ambasade, clădiri guvernamentale, dar și a NATO.
„Din păcate, în încercarea de a creşte presiunea”, a scris Donald Trump pe Twitter, talibanii au recunoscut un atac la Kabul în care au fost ucişi „unul dintre marii noştri soldaţi şi alte 11 persoane”.
„Dacă nu sunt de acord cu o încetare a focului în timpul acestor negocieri de pace foarte importante și au mers până la a ucide 12 oameni nevinovați, probabil că nu au puterea de a negocia în mod semnificativ”, a mai explicat Donald Trump.
„Am anulat imediat întâlnirea și negocierile de pace”, a mai scris el.
Președintele american încearcă să pună capăt conflictului care durează de aproape 18 ani în Afganistan și să retragă trupele americane, pentru a-și respecta o promisiune făcută în campania electorală din 2016. Trump candidează pentru un nou mandat în 2020.
Până în prezent, liderii talibanilor au respins negocierile cu guvernul afgan, pe care îl vede ca pe o marionetă a Statelor Unite.
Atacurile din utimele zile vin în contextul în care emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, negocia cu talibanii și ajusese la un acord „de principiu” cu gruparea militantă, după nouă runde de discuții în Qatar.
Atacul de joi, când un minibus încărcat cu explozibili a sărit în aer în apropierea unui punct de control din apropierea zonei în care se află cartierul general al NATO, misiuni diplomatice şi birouri guvernamentale, între care principalul serviciu de informaţii afgan, a fost al doilea comis în decurs de o săptămână la Kabul și revendicat de talibani în ciuda acestui „acord de principiu”. În acest atac, și-a pierdut viața și un militar român, care se afla într-o misiune de patrulare, dar și unul american.
Un alta atac a avut loc în noapte de 2 spre 3 septembrie în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea inclusiv Ambasada României la Kabul. Atac terorist a fost îndreptat împotriva cetăţenilor străini, iar în urma lui, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit.