”Părinții au fost de acord cu această propunere, la fel ca toată lumea de altfel. Dar ar fi fost ideal ca această măsură să fie luată pentru elevii care intră în clasa a V-a din anul școlar 2019-2020, astfel încât să fie și ei și părinții responsabili, să fie consiliați cu privire la ce vor face mai departe”, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți din România.
Ideea nu este nouă, iar pași au existat deja, chiar anul acesta, în această direcție.
Fostul ministru Ecaterina Andronescu, dată afară după declarațiile sale în contextul cazului Caracal, a suplimentat locurile la școli profesionale tocmai pentru ca elevi cu note sub 5 la evaluarea națională să aibă șanse la educație.
În 2019, aproape 18% dintre elevii care au susținut evaluarea națională au intrat la liceu cu media de admitere sub 5, din cauza metodei de calcul folosită la admiterea la liceu.