Vladimir Putin a acuzat vineri Polonia că are ambiții teritoriale în fosta Uniune Sovietică. Președintele rus a declarat că orice agresiune împotriva vecinului și aliatului apropiat al Rusiei, Belarus, va fi considerată un atac împotriva Rusiei, relatează Reuters.
„Moscova va reacționa la orice agresiune împotriva Belarusului, care formează o Uniune Statală cu Rusia, cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, a declarat Vladimir Putin, vineri, la o reuniune a Consiliului rus de Securitate.
Comitetul de Securitate al Varșoviei a decis, miercuri, să deplaseze unități militare în estul Poloniei, după ce mercenarii Wagner au ajuns în Belarus, a declarat vineri secretarul comitetului citat de agenția poloneză de știri.
În aceeași zi, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a fost prezentat într-o înregistrare prin care le ura bun venit luptătorilor săi în Belarus, spunându-le că nu vor mai lua parte deocamdată la războiul din Ucraina, dar ordonându-le să își adune forțele pentru Africa în timp ce antrenează armata belarusă.
Îți mai recomandăm Oficial ucrainean: Rusia a adunat peste 100.000 de soldați în zona Kupiansk, pentru a sparge apărarea KievuluiPrigojin mai declara că Wagner, care a condus cucerirea „zdrobitoare” a orașului ucrainean Bahmut, este cea mai eficientă forță de luptă a Rusiei. Dar ciocnirile sale frecvente cu instituția de apărare de la Moscova l-au determinat să organizeze o revoltă armată în urmă cu patru săptămâni.
Insurecția s-a încheiat cu un acord conform căruia luptătorii Wagner, mulți recrutați din închisoare, fie se vor muta în Belarus, fie se vor înrola în armata rusă, fie se vor întoarce la casele lor.
Joi, Belarus a declarat că mercenarii au început să antreneze forțele speciale belaruse într-un poligon militar aflat la doar câțiva kilometri de granița cu Polonia.
Îți mai recomandăm Trupele Wagner intră în Belarus, dar viitorului grupului de mercenari este incertÎn acest context, Putin a mai declarat că au existat rapoarte de presă despre planuri pentru o unitate polono-lituaniană care să fie folosită pentru operațiuni în vestul Ucrainei - părți ale acesteia aparținând în trecut Poloniei - și, în cele din urmă, pentru a ocupa teritoriul de acolo.
„Este bine cunoscut faptul că ei visează, de asemenea, la pământurile din Belarus”, a mai spus Putin.
Polonia a negat orice ambiții teritoriale în Belarus.