Șase persoane au fost ucise într-un cutremur de luni seară, care a lovit regiunea de frontieră dintre Turcia și Siria, relatează Reuters.
Seismul a avut loc la două săptămâni după cutremurul care a ucis peste 47.000 de persoane și a avariat sau distrus sute de mii de case.
Cutremurul de luni, de data aceasta cu o magnitudine de 6,4, a fost localizat în apropierea orașului Antakya din sudul Turciei și a fost resimțit în Siria, Egipt și Liban. Acesta s-a produs la o adâncime de 10 km, a precizat Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC).
CNN Turk a arătat o echipă de salvare care a urcat pe o scară pentru a intra într-o clădire în care unele persoane au fost blocate după ultimul cutremur. Postul de televiziune a declarat că seismul a avut loc în timp ce oamenii se aflau în clădirea deja avariată pentru a recupera bunuri, înainte ca aceasta să fie demolată.
Îți mai recomandăm 40.000 de oameni uciși de cutremure în Turcia și Siria. Medic: Supraviețuitorii vor fi în stare critică de acumMinistrul turc al Sănătății, Fahrettin Koca, a declarat că 294 de persoane au fost rănite în cutremurul de luni seară, dintre care 18 au fost grav rănite și au fost transportate la spitale din Adana și Dortyol.
Pacienții au fost evacuați din unele unități sanitare care rămăseseră în funcțiune după cutremurele masive de acum două săptămâni, deoarece au apărut fisuri în clădiri, a precizat ministrul.
În Samandag, unde autoritatea de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență, AFAD, anunțase luni că o persoană a murit, locuitorii au declarat că mai multe clădiri s-au prăbușit, dar că cei mai mulți dintre oameni au fugit deja după cutremurele inițiale.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat luni, în timpul unei vizite în Turcia, că Washingtonul va ajuta „atât timp cât va fi nevoie”, pe măsură ce operațiunile de salvare în urma cutremurului din 6 februarie și a replicilor sale se vor încheia, iar accentul se va îndrepta spre adăposturi și lucrări de reconstrucție.
Îți mai recomandăm Blinken în turneu european. Posibile discuții pentru detensionarea relației cu ChinaAsistența umanitară totală acordată de SUA pentru a sprijini răspunsul la cutremurul din Turcia și Siria a ajuns la 185 de milioane de dolari, a declarat Departamentul de Stat al SUA.
Bilanțul victimelor cutremurelor de acum două săptămâni a ajuns la 41.156 de morți în Turcia, a anunțat luni AFAD, și se așteaptă ca acesta să crească și mai mult, în condițiile în care se știe că 385.000 de apartamente au fost distruse sau grav avariate și multe persoane sunt încă dispărute.
În Siria, țară deja distrusă de mai mult de un deceniu de război civil, cele mai multe decese au avut loc în nord-vestul țării, unde Națiunile Unite (ONU) au declarat că au fost ucise 4.525 de persoane în urma seismelor.
Zona este controlată de insurgenți care luptă împotriva forțelor loiale președintelui Bashar al-Assad, ceea ce complică eforturile de ajutorare.
Îți mai recomandăm Cutremurul din Turcia aduce în atenție o problemă veche. 80% dintre români nu au asigurare obligatorie a locuinței