Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis să suspende emisia postului de televiziune Realitatea, critic la adresa Guvernului, pentru că ar fi instigat la violență la 10 august, când Jandarmeria a intervenit în forță împotriva manifestanților.
Membrii CNA, cu excepția Dorinei Rusu, reprezentanta Președinției, au votat în favoarea severei sancțiuni.
Contactată de Europa Liberă, Dorin Rusu a declarat că votul CNA de întrerupere a emisiei postului de televiziune echivalează cu ”prelungirea violențelor din 10 august și chiar poate fi comparat cu o mineriadă”. Rusu a spus că actuala componență a CNA, dominată de PSD și ALDE, „se comportă astfel, pentru că vrea să demonstreze că poate face tot ce dorește, poate să sancționeze pe oricine care critică puterea”.
Emisia postului de televiziune se va întrerupe pentru 10 minute pe data de 17 ianuarie, în moment de maximă audiență. Legea spune că, după două astfel de sancțiuni, un post de televiziune riscă să-și înjumătățească perioada pentru care a primit licența.
Gelu Trandafir, fost membru al CNA, a declarat, pentru Europa Liberă, că este exagerată sancțiunea aplicată de Consiliu celor de la Realitatea, în raport cu celelalte televiziuni. ”Este, evident, o dublă măsură și, în același timp, este o intenție de intimidare a postului, căruia actualul CNA îi transmite că este deschisă calea pentru reducerea la jumătate a perioadei în care mai poate emite”.
Discuția din CNA a vizat felul în care televiziunile au relatat protestele de la 10 august. În vreme ce Realitatea a condamnat intervenția brutală a Jandarmeriei, cei de la Antena 3 și România TV, posturi apropiate de Putere, au pus în prim-plan agresiuni la adresa forțelor de ordine, care, în zilele următoare s-au dovedit a fi manipulări.
Concluzia a fost că Realitatea TV a primit suspendare, România TV a primit amendă, în vreme ce Antena 3 a fost absolvită de CNA.
Narcisa Iorga, fostă membră a CNA, spune că A3 nu a primit niciodată vreo sancțiune de închidere a emisiei. ”Doar pentru derapaje extrem de grave s-a intervenit cu astfel de penalizări”, și-a amintit Iorga. Când Antena 1 a prezentat imagini cu premierul în funcție nud, în vestiarul unei săli de sport, când ProTV nu a ponderat imagini cu invitați care se băteau într-o emisiune de divertisment sau când Kanal D a depășit de zece ori la rând timpul acordat publicității. Doar în aceste cazuri s-a oprit emisia pentru 10 minute.
O televiziune a fost închisă în anii trecuți, este vorba despre OTV, dar numai după ce s-a constatat că nu a plătit niciodată vreo amendă pe care a primit-o de la Consiliu.
Dublul standard aplicat de membrii CNA în cazul televiziunilor a fost criticat de Active Watch, o organizație neguvernamentală care monitorizează libertatea presei. Reprezentanții Active Watch spun că în anul 2017, în timpul protestelor față de OUG 13, CNA a dat amenzi de 50.000 de lei pentru devieri de la standardele jurnalistice.
”Ne întristează faptul că un post de televiziune din România anului 2019 este sancţionat prin suspendarea emisiei. Dacă CNA ar fi fost prezent în spaţiul public şi ar fi intervenit, la timp şi în timp real, în degringolada din ultimii ani, dacă ar fi iniţiat dezbateri şi discuţii oneste cu radiodifuzorii, CNA nu ar fi fost pus în situaţia de a pune «mira» pe ecrane. Este un semnal de alarmă care ne arată că şi CNA şi-a suspendat misiunea de garant al interesului public“.
În peisajul media din România, televiziunile înregistrează cea mai mare vizibilitate, iar televiziunile de știri atrag audiențe importante. Acestea din urmă sunt considerate, în marea lor parte, partizane. Posturi precum A3 și România TV sunt finanțate de oameni cu interese politice, Dan Voiculescu și, respectiv, Sebastian Ghiță, ambii cu dosare penale, în cazul lui Voiculescu, chiar condamnări. Averea lor, despre care dosarele DNA au arătat că s-a constituit în mare parte din afaceri cu statul, susține posturile de televiziune a căror agendă editorială se află în slujba actualei guvernări.
De cealaltă parte, Realitatea TV, administrată de fostul politician Cozmin Gușă, acum consultant politic, și-a asumat o politică editorială anti-PSD, partidul aflat la guvernare. În ultima vreme, Gușă a anunțat că intenționează să înființeze un partid politic.
În același timp, gestul CNA, de a aplica una dintre cele mai grave sancțiuni pe care i le permite legea, împotriva unei televiziuni care a denunțat intervenția agresivă a Jandarmeriei la protestele din 10 august, ridică semne de întrebare.
În acest răstimp, dosarul violențelor de la 10 august trenează.
Parchetul Militar s-a sesizat încă de la 10 august și a deschis o anchetă în privința răspunderii șefilor Jandarmeriei, care au ordonat folosirea gazelor lacrimogene și a tunurilor de apă împotriva a peste 100.000 de oameni pașnici, veniți cu copii în Piața Victoriei.
După înregistrarea a peste 700 de plângeri penale din partea victimelor jandarmilor, după inculparea a patru dintre șefii instituției conduse politic de Carmen Dan, ministrul de Interne, dosarul a stagnat. A fost preluat de Parc hetuol General, iar procurorii militari care au instrumentat în primă fază dosarul au fost aduși în fața Inspecției Judiciare.