Cea mai nouă victimă se numește Ecaterina Andronescu, eterna șefă a învățământului românesc. Până data viitoare, când, spălată și parfumată, va fi propusă, ca nouă, pentru reformarea educației, ea trebuie să ispășească o pedeapsă.
A avut proasta inspirație să emită păreri la televiziune pe subiectul Caracal. Una din ele a fost aceea că părinții ar trebui să-și învețe copiii să nu urce în mașinile unor oameni pe care nu-i cunosc. Nimic greșit în această afirmație. Doar că momentul ales a fost prost. Prost din punct de vedere electoral. Nu discutăm despre empatie aici. Pe terenul de la marginea Caracalului se joacă un meci pe voturi și pe popularitate. Cine se dă mai bine cu mulțimea câștigă. Cine nu se aliniază la emoția colectivă standard e proscris. Cuvintele și-au modificat greutatea în contextul actual. Orice propoziție deraiată te poate arunca la gunoi. Fără explicații. Asta, dacă ești din zona politicului și/sau ai datorii față de partid.
E timpul ca interlopii să vorbeasă. Au cuvântul Oacă și Coadă, pe ei trebuie să îi ascultăm dacă vrem să aflăm încă o bucățică de adevăr. Pe ei nu are cine să-i demită. Sunt liberi să certe autoritățile că nu și-au făcut treaba. E dreptul lor să-i arate cu degetul pe polițiștii care le-au cerut sfaturile în timpul misiunii. Până când Oacă și Coadă vor termina de povestit versiunile lor despre în cazul Caracal, încă vreo doi-trei miniștri vor fi demiși. Și încă alte câteva zeci de șefi și șefuleți de prin MAI. Și nici pe directorul Muzeului Satului nu-l vedem bine. Nu pentru că ar avea vreo vină, că nu are, ci pentru că pur și simplu este salariat la stat și are o funcție. Și cine este salariat la stat și are o funcție, nu are voie să spună nimic care ar putea determina pierdere de voturi pentru partidul de guvernământ. Chestia asta în termeni populari se cheamă intimidare, iar în termeni de marketing politic, gestionarea imaginii.
Ne întrebam cum ar fi evoluat tot acest caz daca nu ar fi fost alegeri prezidențiale peste trei luni. Oare era o agitație la fel de mare din partea PSD-ului sau a partidelor în general? Curgeau demisiile pe bandă rulantă, ca acum? Se mai încordau toți ca unul pentru a rezolva ceva ce pare a fi foarte greu de rezolvat? Ne îndoim.
Electroșocurile pe care le primește statul și instituțiile lui acum sunt binevenite, deoarece astfel aflăm și noi cât de gravă este starea siguranței cetățeanului în această țară, în care toate energiile s-au concentrat ani și ani de zile pe lupta dintre statul paralel și statul perpendicular. Rezultatul care se prefigurează după această luptă este dezastruos. Când doi se bat al treilea câștigă: statul interlop. Dar despre asta nu prea vrea nimeni să vorbească.
Nu prea mai e domeniu în România care să nu aibă o legătură cu ceea ce se întâmplă la Cracal. Pot cădea capete de oriunde. Academicieni sau mecanici de locomotivă, șaormari sau patinatori viteză, toți au o mică vină ascunsă. Sau urmează să aibă.
Cea mai nouă victimă se numește Ecaterina Andronescu, eterna șefă a învățământului românesc. Până data viitoare, când spălată și parfumată va fi propusă, ca nouă, pentru reformarea educației, ea trebuie să ispășească o pedeapsă. A avut proasta inspirație să emită păreri la televiziune pe subiectul Caracal. Una din ele a fost aceea că părinții ar trebui să-și învețe copiii să nu urce în mașinile unor oameni pe care nu-i cunosc. Nimic greșit în această afirmație. Doar că momentul ales a fost prost. Prost din punct de vedere electoral. Nu discutăm despre empatie aici. Pe terenul de la marginea Caracalului se joacă un meci pe voturi și pe popularitate. Cine se dă mai bine cu mulțimea câștigă. Cine nu se aliniază la emoția colectivă standard e proscris. Cuvintele și-au modificat greutatea în contextul actual. Orice propoziție deraiată te poate arunca la gunoi. Fără explicații. Asta dacă ești din zona politicului și/sau ai datorii față de partid.
E timpul ca interlopii să vorbeasă. Au cuvântul Oacă și Coadă, pe ei trebuie să îi ascultăm dacă vrem să aflăm încă o bucățică de adevăr. Pe ei nu are cine să-i demită. Sunt liberi să certe autoritățile că nu și-au făcut treaba. E dreptul lor să-i arate cu degetul pe polițiștii care le-au cerut sfaturile în timpul misiunii. Până când Oacă și Coadă vor termina de povestit versiunile lor despre în cazul Caracal, încă vreo doi-trei miniștri vor fi demiși. Și încă alte câteva zeci de șefi și șefuleți de prin MAI. Și nici pe directorul Muzeului Satului nu-l vedem bine. Nu pentru că ar avea vreo vină, că nu are, ci pentru că pur și simplu este salariat la stat și are o funcție. Și cine este salariat la stat și are o funcție, nu are voie să spună nimic care ar putea determina pierdere de voturi pentru partidul de guvernământ. Chestia asta în termeni populari se cheamă intimidare, iar în termeni de marketing politic, gestionarea imaginii.
Ne întrebam cum ar fi evoluat tot acest caz daca nu ar fi fost alegeri prezidențiale peste trei luni. Oare era o agitație la fel de mare din partea PSD-ului sau a partidelor în general? Curgeau demisiile pe bandă rulantă, ca acum? Se mai încordau toți ca unul pentru a rezolva ceva ce pare a fi foarte greu de rezolvat? Ne îndoim.
Electroșocurile pe care le primește statul și instituțiile lui acum sunt binevenite, deoarece astfel aflăm și noi cât de gravă este starea siguranței cetățeanului în această țară, în care toate energiile s-au concentrat ani și ani de zile pe lupta dintre statul paralel și statul perpendicular. Rezultatul care se prefigurează după această luptă este dezastruos. Când doi se bat al treilea câștigă: statul interlop. Dar despre asta nu prea vrea nimeni să vorbească.
Acesta este un text satiric, iar opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă
Facebook Forum