Linkuri accesibilitate

Europarlamentarii cer „termene limită” pentru Polonia și Ungaria


Sala de plen a Parlamentului European de la Strasbourg
Sala de plen a Parlamentului European de la Strasbourg

Parlamentul European constată că situația din Polonia și Ungaria s-a deteriorat după activarea articolului 7, că discuțiile cu autoritățile din cele două țări pe marginea respectării statului de drept și a valorilor europene nu sunt organizate în mod regulat și solicită Consiliului recomandări concrete, inclusiv termene limită pentru a asigura respectarea legislației UE.

Eșecul Consiliului în a face uz efectiv de articolul 7 din TUE continuă să submineze integritatea valorilor comune europene, încrederea reciprocă și credibilitatea Uniunii în ansamblu”, susține Parlamentul European în rezoluția adoptată, joi, la Strasbourg, cu o largă majoritate, 446 de voturi pentru, 178 împotrivă și 41 de abțineri.

Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene (TUE) prevede organizarea unor audieri, în care autoritățile naționale sunt așteptate să ofere soluții pentru revenirea la respectarea valorilor europene, Consiliul putând să le facă recomandări și să urmărească îndeplinirea lor.

Europarlamentarii susțin că audierile nu sunt organizate în mod regulat, nici structurat și solicită Consiliului să adreseze recomandări și să stabilească „inclusiv termenele limită, pentru a asigura respectarea legislației UE”, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului European.

Parlamentul European solicită să fie implicat în audierile cu autoritățile din Polonia și Ungaria și susține ideea creării unui mecanism permanent pentru statul de drept care să se aplice tuturor statelor membre.

Parlamentul European își exprimă regretul că audierile nu au condus încă la niciun progres semnificativ din partea celor două state membre în cauză în remedierea riscurilor clare de încălcare gravă a valorilor menționate la articolul 2 din TUE;(…)Invită, ca urmare, Consiliul să vegheze ca audierile în temeiul articolului 7 alineatul (1) din TUE să abordeze și noile evoluții și să evalueze riscurile de încălcare a independenței sistemului judiciar, a libertății de exprimare, inclusiv a libertății mass-media, a libertății artelor și științelor, a libertății de asociere și a dreptului la egalitate de tratament”, se precizează în rezoluția adoptată de PE.

Consiliul a organizat, până în prezent, trei audieri ale Poloniei, între iunie și decembrie 2018, și două audieri ale Ungariei, în septembrie și decembrie 2019, în cadrul Consiliului Afaceri Generale.

XS
SM
MD
LG