Guvernul liberal condus de Ludovic Orban vrea doar să supraviețuiască până la alegeri. Povara creșterii pensiilor cu 40% începând cu luna septembrie și dublarea alocațiilor odată cu debutul verii, fac inutile orice alte planuri, dincolo de menținerea statului pe linia de plutire.
Îndatorarea țării este deocamdată singura soluție a executivului, care nu are, însă, timp să gândească pe termen mai lung. O eventuală criză economică, determinată de factori externi, dar încurajată de exagerările interne, nu are prevăzută o rezolvare clară. Guvernul de dreapta, asumat de Klaus Iohannis, glisează între filosofia îndatorării și cea a austerității.
Ministerul de Finanțe a mai adăugat în această săptămână la datoria țării încă 3 miliarde de euro, bani pe care România ar urma să-i restituie, în două tranșe, una peste 12 ani, iar cealaltă, peste 30 de ani. Această sumă ar fi doar jumătate din suma pe care ar vrea Bucureștiul să o împrumute în 2020 de pe piețele internaționale, potrivit estimărilor rezultate din „Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2020”. Pentru funcționarea statului, România ar avea nevoie de 17,4 miliarde de euro în acest an, din care 8 miliarde sunt dedicate acoperirii deficitului de 3,6% din Produsul Intern Brut, iar restul pentru refinanțarea împrumturilor care ajung la scadență.
România pare să se îndatoreze mai mult ca niciodată în ultimii 20 de ani, potrivit datelor Băncii Naționale, care a semnalat acest pericol încă de anul trecut, când a făcut socotelile pe trimestrul al treilea. Împruturile devin la rândul lor tot mai scumpe atât cele de pe piața internațională, cât și cele de la băncile din țară. Experții financiari au calculat costul împrumuturilor României și au ajuns la concluzia că va crește în 2020 și va fi de 3 până la 5 ori mai mare decât al statelor din regiune
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a obosit spunându-le liderilor guvernului să amâne legea pensiilor, care prevede o creștere a punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie. Isărescu a explicat în mai multe rânduri și în diferite feluri că nu sunt bani pentru majorări, fiindcă România a înregistrat deficit bugetar, și nu surplus: „Nu sunt bani, din moment ce România are deficit, şi nu surplus bugetar (…) Nu trebuie să facem obsesii pe cifre biblice şi să fim foarte atenţi dacă nu vrem să rătăcim aşa vreo 40 de ani printr-un deşert financiar”
Logica elementară sugerează că o creștere a deficitului bugetar nu este periculoasă atâta vreme cât rata reală de creştere economică îi este superioară deficitului ca pondere în PIB, iar cheltuielile publice încurajează dezvoltarea economică.
Teoria pornită de la John Maynard Keynes (1883-1946) și care într-o formă vulgarizată spune că cel mai important lucru este să-i faci pe oameni să cheltuiască, a mai fost experimentată acum zece ani în România. Și PSD a încercat să convingă electoratul că prosperitatea nu ține de creșterea producției, ci de creșterea consumului, dar în final această filosofie socială confortabilă pentru prezent ar putea deveni coșmarul viitorului. Cum spunea Ludvig von Mises (1881-1973) îndatorarea a fost peste tot și întotdeauna anticamera falimentului. Cele două școli de gândire concurente și-au arătat limitele în ultimii 50 de ani, iar România a probat de curând ambele soluții, risipa și austeritatea, bunăstarea și dificultățile sărăcirii, tocmai fiindcă guvernele autothone nu au avut strategii sustenabile, ci au lucrat ținând cont doar de tacticile electorale.
Facebook Forum