Linkuri accesibilitate

Dosar penal în cazul pacientului de la Spitalul ‚,Gerota” infectat cu coronavirus


Bogdan Despescu despre dosarul penal deshis pentru răspândirea de informații false în MAI.
Bogdan Despescu despre dosarul penal deshis pentru răspândirea de informații false în MAI.

Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru infracțiunea de comunicare sau răspândire de informații false după ce un fost polițist - pacientul nr. 17 - a fost depistat cu coronavirus. Poliția a dezmințit informația potrivit căreia oficiali din Ministerul de Interne ar fi știut cu câteva zile înainte că fostul lor coleg ar avea coronavirus.

„Nu putea să existe un asemenea mesaj în ziua de 7 martie, având în vedere că testul cu privire la pacient a fost confirmat în seara de 9 martie. (...) Având în vedere situaţia creată, la nivelul Poliţiei Române s-au iniţiat cercetări, s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare sau răspândire de date şi informaţii false”, a arătat Bogdan Despescu, într-o conferință de presă la sediul Ministerului de Interne.

Întrebat despre persoanele vizate în acest dosar penal, Bogdan Despescu a susținut că ancheta pornește de la mesajul lansat pe o aplicație și din acel punct se va îndrepta spre cei care au ,,dorit să denigreze imaginea Ministerului de Interne".

Bărbatul din Bucureşti a fost internat în data de 5 martie, cu simptome complet diferite faţă de cele obişnuite în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul 2019-nCoV, informa Grupul de Comunicare Strategică. Din această cauză, medicii nu au respectat protocolul privind cazurile de coronavirus în tratarea bărbatului. Testul pozitiv pentru coronavirus a venit luni seară, iar, în prezent, o anchetă epidemiologică este în desfășurare la unitatea spitalicească.

Pacientul a afirmat că nu a călătorit recent în niciun stat aflat în zonele considerate de risc maxim în momentul internării. Bogdan Despescu a declarat, în timpul conferinței de presă, că bărbatul s-a întors din Israel pe 26 februarie.

Secretarul de stat a susținut că, imediat după confirmarea cazului, la Spitalul Gerota s-au luat măsuri, iar toate persoanele care au intrat în contact cu pacientul vor fi verificare și se va dispune izolarea sau trimiterea în carantină.

Pe lângă acest dosar, mai există alte 18 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii coronavirusului, în cele mai multe cazuri pentru că nu a fost respectat regimul de c arantină sau de izolare la domiciliu. Pedepsele sunt de la amendă la închisoare, între șase luni și doi ani.

XS
SM
MD
LG