De ce i-ar fi frică României de China

Ministerul de Externe a făcut eforturi pentru a evita subiectele fierbinți, cum este, spre exemplu, în această perioadă, situația din Hong Kong, după ce Congresul Naţional al Poporului, organul legislativ al Chinei, a adoptat joi legea securităţii naţionale pentru Hong Kong. Această lege, spune Simon Cartledge, autorul cărții „La un sistem depărtare” (A System Apart) este ultimul pas dintr-o lungă serie de regrese pentru statul de drept și evoluția democratică ale orașului-stat, cum a fost și concedierea pe considerente ideologice a unor legislatori ai Hong Kong-ului: „cadrul de lucru constituțional al Hong Kong-ului e în colaps”.

Liderii occidentali se tem că această lege va fi folosită de Beijing la fel ca în China, prin eliminarea vocilor critice, aruncarea dizidenților în închisori, folosirea torturii împotriva celor care nu se supun. Șeful diplomației americane a vorbit în acest caz despre „clopotul de înmormântare” al autonomiei Hong Kong-ului, care și-ar putea pierde privilegiile comerciale speciale date de o lege americană din 1992. Potrivit unui amendament adoptat de Congresul SUA anul trecut, Departamentul de Stat trebuie să întocmească anual un raport pentru a evalua dacă teritoriul rămâne „suficient de autonom”, inclusiv din perspectiva drepturilor omului pentru a mai justifica măsurile, între care și exceptarea de la taxele vamale aplicate exporturilor.

Statele Unite și principalii ei aliați, Marea Britanie, Canada, Australia, au acuzat Beijingul că îşi încalcă obligaţiile internaţionale după adoptarea de către Parlamentul chinez a unei dispoziţii controversate privind securitatea în Hong Kong, drept reacţie la manifestaţiile de anul trecut.

Guvernele Uniunii Europene și-au exprimat săptămâna trecută, înainte de votul din legislativul de la Beijing, „îngrijorarea serioasă" față de legea chineză de securitate naţională pentru Hong Kong, printr-o declarație a șefului diplomației UE, Josep Borrell.

La reuniuna de vineri a miniștrilor de externe ai statelor din Uniunea Europeană, reprezentantul României, Bogdan Aurescu, a vorbit despre „necesitatea redefinirii relațiilor Uniunii Europene cu China pe termen lung, în noul context creat de pandemie” și a subliniat „importanța unui dialog de substanță, cu rezultate tangibile privind adoptarea Agendei Strategice pentru Cooperare UE-China 2025”.

Ministrul român de Externe nu a menționat nimic despre Hong Kong, în contextul complicațiilor care au apărut pe linia Washington-Beijing și al amenințărilor explicite făcute de președintele Chinei, Xi Jinping,referitoare la faptul că trupele chineze trebuie să se pregătească de război, în vreme ce în interiorul Uniunii Europene statele au abordări diferite în privința Chinei.

Josep Borrell a cerut vineri o strategie „mai robustă'' faţă de China şi a transmis Consiliului de Securitate al ONU „îngrijorarea profundă'' a europenilor faţă de noua lege chineză privind securitatea în Hong Kong:„considerăm că aceasta riscă serios să submineze principiul o ţară, două sisteme''.

România a avut până în 1989 o relație preferențială cu China și a contribuit la construirea relațiilor bilaterale sino-americane, după cum a explicat chiar Henry Kissinger, secretar de stat sub doi președinți, Richard Nixon și Gerald Ford. După 1990, lucrurile au fost lăsate la voia întâmplării și au avansat din inerție, până în timpul guvernării conduse de Adrian Năstase (2001-2004), care a enunțat intenția de a relua relațiile cu regimul comunist de la Beijing, mai cu seamă pe componenta economică. Deși au existat contacte politice la acea vreme, inclusiv între PSD și PCC, totul a rămas la nivel de tatonare, poate și pentru că România se afla în negocieri de aderare la NATO și UE în timpul acelui mandat.

Abia când Victor Ponta a devenit premier, în 2012, PSD a făcut pași mai apăsați pentru o apropiere între București și Beijing, un fel de flexare în afara lumii occidentale în care România se integrase. Înțelegerile pe care au încercat să le pună pe picioare Ponta și, mai târziu, Viorica Dăncilă sunt anulate una câte una, ceea ce nu înseamnă că Huawei și-a slăbit poziția pe piața autohtonă.

Piruetele nu au fost niciodată abandonate. De pildă, în 2010, când Traian Băsescu era președinte și când Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, a vrut să vină în România, nu a fost primit, pentru a nu deranja guvernul de la Beijing. Ungaria, cu toate că are relații mai dezvoltate cu China, l-a invitat de mai multe ori pe Dalai Lama la Budapesta, fără să aibă probleme cu regimul comunist, care este acuzat că nu respectă drepturile omului în Tibetul ocupat de China în 1950.

România merge din obișnuință ca pe ouă în politica ei externă, nu neapărat pentru că ar avea temeri în relația cu China, ci mai degrabă din același vechi complex de periferie, care a învățat-o să încerce să se pună bine cu toată lumea.