Linkuri accesibilitate

Nelu Tătaru: După 15 iulie, starea de alertă e iminentă


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, este aproape sigur că starea de alertă se va prelungi după 15 iulie și estimează că în următoarele 14 zile se vor înregistra între 500 și 700 de noi cazuri de COVID-19 în România, dar spune că evoluția epidemiologică nu indică necesitatea reinstaurării stării de urgență.

„În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru 14 zile să avem o evoluție fluctuantă, cu creșterea numărului de cazuri, poate un 500, 600, 700, cu alternanță, în funcție de numărul de recoltări, de anchetele în desfășurare, dar prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie e aproape iminentă. Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți de la 1 iulie să mai facem altele, dar evoluția nu ne-a permis, amănând măsurile de relaxare. Acestea depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. Sunt niște reguli foarte simple pe care le repetăm de la începutul acestei pandemii”, a declarat ministrul Nelu Tătaru la televiziunea B1TV.

Ministrul Sănătății mai spune că este posibilă instalării carantinei la nivel local, dar că izolarea cazurilor noi sau a focarelor este mai importantă.

„La nivel local e posibilă carantinarea unor anumite localități, unor anumite regiuni, dar în general e mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient sau acea familie în izolare își consumă boala cele două săptămâni, nemergând în mediul său, nu face acea transmitere și se închid focarele. Este o regulă foarte simplă. În momentul în care nu acceptăm, mergem și facem acele distracții la mare, fără a păstra vreo regulă de distanțare, fără portul vreunei măști, e normal că toți cei care se întorc de acolo în teritoriu să constituie (focare de infecție - n.r.)”, a explicat Tătaru.

El a amintit că guvernul și-a asumat măsurile de relaxare, dar aceste măsuri au fost stabilite abia după ce au fost negociate cu agenții economici care și-au asumat, la rându-le, să le respecte, în contextul în care se înregistra o scădere a cazurilor zilnice de infectări cu noul coronavirus iar economia se resimțea după restricțiile din perioada stării de urgență.

„Noi am avut discuțiile astea în contextul scăderii cazurilor, în contextul în care am avut o perioadă grea, economia a scăzut, populația a răbdat, merita niște măsuri de relaxare într-un context în care poate nu era chiar favorabil unor măsuri de relaxare, dar ne-am asumat. Vor veni controale. Fiecare relaxare a venit după discuții de-ale mele cu miniștrii de resort. Fiecare ministru avea în spate acea presiune a agenților economici care erau tributari lui”, a mai spus ministrul Sănătății.

XS
SM
MD
LG