UPDATE - Închiderea sălilor de jocuri de noroc este prevăzută în Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență care stabilește că de miercuri vor fi închise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și sălile de spectacol din Capitală. „Sălile de jocuri vor și ele închise. Dacă nu au fost incluse, sigur vor fi. În Hotărâre s-au prevăzut în mod cert și sălile de jocuri”, a comentat Arafat. El a spus marți seara la TVR că a fost doar o scăpare de comunicare.
Restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și sălile de spectacol din Capitală se închid începând de miercuri, iar purtarea măștilor devine obligatorie între orele 7.45-21.15 în zona școlilor, a decis marți Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență.
Anunțul a fost făcut de prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu.
Decizia a fost luată pentru că Bucureștiul a depășit rata de infectare de 1,5 cazuri la mia de locuitori, iar potrivit legislației în domeniu aceasta este limita la care se închid restaurantele, unitățile de alimentație publică în spațiu închis, cinematografele, teatrele și cafenelele.
Capitală a ajuns la o rată de incidenţă cumulată, calculată la 14 zile, de 1,86.
„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de tip restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, nu este permisă în Municipiul Bucureşti. Se face o excepţie pentru unităţile de cazare - hotel, pensiune, alte asemenea - unde este permisă servirea în interior, dar numai pentru cei care sunt cazaţi în respectivele unităţi de cazare. O altă precizare se referă la activitatea sălilor de spectacole, concerte şi alte asemenea. Este interzisă. În momentul în care rata de incidenţă va reveni sub 1,5 la mie, vor fi reluate. Ne vom reîntruni şi vor fi reluate aceste activităţi", a afirmat prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu.
El a spus că angajaţii afectaţi de restrângerea activităţii operatorilor economici şi a unităţilor cultural-artistice vor beneficia de măsurile de sprijin potrivit O.U.G. nr. 120/2020.
El a adăugat că reluarea activităţilor restricţionate se va dispune prin hotărâre a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, doar după ce rata de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile va fi mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
„În momentul în care rata de incidenţă scade sub 1,5 la mie - iar această rată de incidenţă ne este comunicată săptămânal - Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni deîndată şi va dispune reluarea tuturor activităţilor care au fost restricţionate pentru o perioadă", a precizat el, citat de Agerpres.
Direcția de Sănătate Publică a recomandat luni comitetului municipal pentru situații de urgență, printre altele, închiderea restaurantelor, interzicerea evenimentelor private cu mai mult de 50 de persoane și interzicerea procesiunilor religioase în aer liber.
Propunerile urmează să fie susținute în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență care se va întruni marți.
Ce a propus DSP:
- interzicerea organizării evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente;
- interzicerea organizării de evenimente private în restaurante și cafenele, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică;
- obligativitatea purtării măștii de protecție în jurul unităților de învățământ, pe o distanță de maximum 100 de metri;
- interzicerea activităților cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor. Se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
- interzicerea organizării și desfășurării de procesiuni religioase în spații deschise precum staționarea în apropierea lăcașelor de cult;
- intensificarea acțiunilor de control în transportul în comun, piețe, târguri, piscine interioare.
Recomandările sunt făcute după ce în București rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a ajuns la 1,86.
Autoritățile au anunțat luni 1.591 de noi cazuri de infectare cu coronavirus dintr-un total de 6.537 de teste efectuate.
24,3% din testele din ultimele 24 de ore au avut un rezultat pozitiv pentru infectare.
Cel mai mare număr de noi cazuri de infectare a fost raportat în București unde au fost înregistrate 562 de cazuri în ultimele 24 de ore.
Analizele făcute de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și de specialiștii Ministerului Sănătății și ai Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au relevat că principalele surse ale creșterii numărului de cazuri de coronavirus au fost evenimentele la care nu s-au respectat regulile sanitare și transportul în comun, a spus miercurea trecută premierul Ludovic Orban, după videoconferința cu prefecții și cu comitetele județene pentru situații de urgență pe tema intensificării acțiunilor împotriva epidemiei de coronavirus.
„Din analizele INSP și ale specialiștilor din Ministerul Sănătății și DSU se vede clar că riscul cel mai mare de infectare a fost în cadrul evenimentelor - nunți, botezuri și alte tipuri de evenimente - la care nu s-au respectat măsurile de protecție, numărul maxim de persoane și alte reguli care ar fi trebuit respectate. Al doilea factor de risc l-a constituit transportul public, atât cel urban cât mai ales cel intrajudețean, interjudețean și transportul spre platforme industriale, de acasă la locul de muncă și de la locul de muncă spre casă”, a declarat premierul Ludovic Orban.
De asemenea, premierul a declarat că autorităţile nu au putut controla petrecerile desfăşurate după anunţarea rezultatelor la alegerile locale şi le-a transmis participanţilor, indiferent de partidul politic din care fac parte, să se considere „ca şi cum ar fi posibil infectaţi'' cu noul coronavirus.