29 martie 1985
Editorial săptămânal de Vlad Georgescu.
„În vremea din urmă, cuvântul de ordine în diferite capitale comuniste pare să fi fost cel de reformă. În această săptămână, el a fost rostit de mai multe ori, cu tărie, la Budapesta și la Pekin, iar ieri, cotidianul italian La Repubblica la tipărit un discurs rostit de Gorbaciov la 10 decembrie, deci cu trei luni înainte de alegerea sa ca secretar general al partidului. Un discurs în care succesorul lui Cernenco își pune cu neobișnuită sinceritate întrebări privind cursul urmaat de economia și societatea sovietică.
Pe de altă parte însă, la București, atît Plenara CC-ului cît și Adunarea națională, așa-numita Adunare națională, nu au făcut decît să se complacă din nou în obișnuita retorică sterilă, care de atîta vreme reprezintă semnul distinctiv al clasei politice comuniste românești.
Toate aceste evenimente par a fi un bun prilej pentru a discuta felul în care este concepută ideea de reformă în diferite țări comuniste.
Trebuie spus de la bun început că. deși ele împărtășesc în principiu crezul marxist, deși partidele respective țin toate de modelul leninist de organizare a societății, există diferențe foarte mari de la țară la țară, de la partid la partid.
Ungurii sînt probabil cei mai îndrăzneți. Congresul partidului lor, care s-a încheiat ieri, a izbit în primul rînd prin tonul deschis, critic, prin recunoașterea - neobișnuită pentru un partid comunist - a greșelilor. Primul-ministru a spus-o pe șleau - nivelul de trai a scăzut, planul nu a fost îndeplinit, iarna a adus pagube de 20 de milioane de forinți, partidul, poporul nu sînt mulțumiți. problema locuințelor nu este rezolvată, tinerii și pensionarii întîmpină multe greutăți, într-un cuvînt, mai e mult de mers pînă a ajunge la paradiscuș socialist promis. O atitudine critică lăudabilă.
În fond nu se poate trece la o nouă politică atîta vreme cît nu se recunosc greșelile. Vorbitorii la comgresul comuniștilor maghiari au arătat limpede că ceea ce trebuie e nu încetinirea reformelor, ci acelerarea ritmului aplicării lor. Dacă ungurii o duc încă greu este nu pentru reformele au fost introduse, ci, dimpotrivă, pentru că ele nu au fost introduse suficient de repede și de radicol. „Iluziile revoluționare”, acesta a fost chiar termenul folosit de unul dintre vorbitorii reformiști, trebui lăsate la o parte.
O atitudine tot atît de conștientă se întîlnește și în cuvântările și atitudinile conducătorilor chinezi. Discursul premierului Jao, ținut în fața Parlamentului săptămâna aceasta, precum și discursurile celorlalți vorbitori, între ei și reprezentanții armatei, au arătat limpede că Pekinul intenționează să continue cursul reformist, în ciuda riscurilor pe care le poate reprezenta pentru partid dezăgăsuirea inițiativelor particulare. Iar Den Xiaoping, întărind spusele premierului său, a declarat acumdouă zile că reformee reprezintă pentru China o a doua revoluție, și că, citez: „am fost conștienți de riscuri atunci când ne-am decis să urmăm calea reformelor”, am încheiat citatul.
Dar marea necunosută în problema reformelor nu e nici China, nici Ungaria, nici Pekin-ul, nici Budapesta, marea necunoscută rpmâne la Moscova. După cum se poate vedea însă dintr-un discurs al lui Gorbaciov, rostit la 10 decembrie și publicat cum am arătat de ziarul La Repubblica la 28 martie, și Kremlinul pare să se miște în aceeași direcție ca și Pekinul și Budapesta. Fenomenul este cu atît mai important cu cît o mișcare reformistă la Moscova va avea, probabil, darul să încline balanța reformelor în favoarea lor și în celelalte țări est-europene.
Discursul lui Gorbaciov, ținut deci înainte de alegerea sa în fruntea partidului comunist sovietic, conține multe exprimări neobișnuite pentru un lider comunist, cu atît mai mult pentru un lider sovietic. El admite fără înconjur existența unor eșecuri în politica economică și existenta unor contradicții în societatea comunistă; precum și deteriorarea situației economice și sociale. Admite necesitatea de a face din prosperitatea individuală o cheie a politicii. Admite necesitatea introducerii unor schimbări și inovații fără de care s-ar putea ajunge la o «situație distructivă, antagonică». Gorbaciov a condamnat elementele conservatoare și stagnante din sistemul sovietic, economic și social, îndemnînd la un schimb deschis și neinhibat de opinii și păreri.
Textul liderului sovietic este învăluit în obișnuitul verbiaj maerxist, din care transpiră însă, destul de evident, îngrijorarea conducerii partidului față de inabilitatea structurilor sovietice tradiționale de a se adapta lumii moderne. Deși intențiile concrete ale noului secretar generalm sînt încă greu de perceput, apare destul de limpede faptul că el este în favoarea unei linii economice, care să scoată Uniunea Sovietică din stagnarea în care se află.
Nici concepția maghiară, nici cea chineză, nici cea sovietică, în nici una din aceste concepții reformă nu înseamnă desigur schimbarea regimului, ci doar optimizarea sa. Din punct de vedere teoretic, comunismul tot comunism va rămâne, iar poate că din punctul de vedere al Apusului ar fi mai bine ca el să aibă de a face cu regimuri comuniste stagnante, incapabile de progres, și neputincioase de a-și muțumi cetățenii. Din punctul însă de vedere al acestor cetățeni, este o deosebire uriașă dacă trăiesc sub un regim tolerant, precum cel al lui Kadar, sau Deng, sau dacă, dimpotrivă, au de-a face cu o conducere reacționară și incapabilă, precum cea de la București.
Din păcate, lectura ultimelor discursuri rostite în capitala României, atît la Plenara CC cît și la Marea Adunare Națională, lasă puține speranțe asupra drumului pe care vor merge în continuare comuniștii români. Peste tot în lumea comunistă se vorbește de reformă, de înnoire. La București, accentul cade însă din nou pe mobilizare, pe disciplină, calificare centralizată. Tot pe o haină în plus, deși este limpede că nu cu o haină în plus, ci cîteva grade în plus se pot asigura condiții omenești de muncă și viață.
Domnul Președinte a spus la 27 martie că nu are odihnă, zi și noapte, tot gîndindu-se cum să slujească mai bine poporul, și că se întrebă deseori dacă drumul pe care-și mână neamul este cel drept. A mai spus că nu există eforturi prea mari pentru a asigura dezvoltarea patriei. Vorbe frumoase, vorbe de clacă din păcate, pentru că toată lumea este de acord cu această afirmație. Problema este însă că drumul pe care își mână domnul Președinte poporul nu dezvoltă, ci dimpotrivă, subminează patria.
Domnul Președinte și oamenii săi impun acum poporului român un regim de existență pe care nici un dușman nu a reușit vreodată să-l impună. Se poate oare ajunge la dezvoltare peste cadavrele copiilor morți în incubatoare din pricina lipsei de căldură? Se poate ajunge la dezvoltare pe spinarea unui popor disperat, ținut în frig și în nemâncare? Politica domnului Președinte a adus poporul român înapoi în epoca de piatră a veacului XX. Cu o asemenea politică, nici o dezvoltare nu este posibilă.
Esnța reformelor din China, din Ungaria, acum probabil și din Rusia, stă în lărgirea lațului centralizării și în încurajarea inițiativei individuale, atît în industrie cît și, mai ales, în agricultură. Pentru un popor harnic și înzestrat cum este poporul nostru, lărgirea nojițelor centralismului politic și economic ar echivala, fără îndoială, cu un nou drept la viață.
Nu pot decît spera că exemplul celorlalte țări comuniste va fi urmat, mai devreme sau mai tîrziu, dar să sperăm că nu atunci când va fi prea tîrziu a fi urmat și la București.” (Transcriere de Victor Eskenasy și Lucian Ștefănescu.
O arhivă sonoră din colecția și prin bunăvoința dnei Mary Georgescu).
Facebook Forum