Volumul exporturilor care trec prin porturile britanice către Uniunea Europeană a scăzut cu 68%, o prăbușire spectaculoasă raportată la ianuarie trecut, în mare parte din cauza problemelor cauzate de Brexit, scrie The Guardian.
Asociația Rutieră de Transport (RHA) l-a avertizat pe Michael Gove, responsabil de coordonarea Cabinetului britanic, asupra scăderii dramatice a volumului de trafic al feriboturilor și al celui prin Canalul Mânecii, după un sondaj realizat de membrii săi internaționali.
Într-o scrisoare trimisă ministrului Gove pe 1 februarie, directorul executiv al RHA, Richard Burnett, i-a amintit acestuia că și el și oficialii din domeniu sunt avertizați de câteva luni cu privire la aceste probleme și că li s-au cerut în repetate rânduri măsuri pentru prevenirea lor, dar solicitările lor au fost ignorate.
În special, el a precizat de-a lungul anului trecut că este urgentă creșterea numărului de agenți vamali pentru a ajuta firmele să gestioneze munții de acte suplimentare apăruți în urma Brexitului. Numărul agenților vamali, acum în jur de 10.000, reprezintă doar o cincime din ceea ce RHA spune că e necesar pentru a face față creșterii masive a documentelor cu care se confruntă exportatorii.
Burnett a declarat că, pe lângă scăderea exporturilor cu 68%, aproximativ 65% -75% din vehiculele care vin din UE se întorc goale în Uniune pentru că nu au mărfuri cu care să se întoarcă din cauza întârzierilor produse de partea britanică dar și pentru că unele companii britanice au oprit temporar sau chiar definitiv exporturile către UE. Micile firme care au prosperat când UK era parte a Uniunii spun acum că exporturile pe continent nu mai au niciun viitor din cauza costurilor uriașe.
„Mi se pare profund frustrant și enervant faptul că miniștrii refuză să asculte ceea ce spun experții din domeniu și reprezentanții industriilor de profil”, a spus el.
„Michael Gove este stăpânul extragerii de informații de la tine și nu dă nimic înapoi”, a adăugat Burnett. „Răspunde pe WhatsApp și spune că a primit mesajul, dar apoi uită să mai dea vreun răspuns scris. La niciunul dintre mesajele mele din ultimele șase luni n-a dat niciun răspuns în scris, considerând că răspunsurile sunt o pierdere de vreme”, a mai spus el.
Experții în comerț au declarat că scăderea accentuată a exporturilor reprezintă o combinație între Brexit și pandemia de Covid-19. Mulți se tem, însă, că ce-i mai rău abia urmează să apară.
„Ce mă îngrijorează este că între aprilie și iulie am putea să ne confruntăm cu un dezastru total”, spune Shane Brennan, director executiv la Cold Chain Federation, o federație care reunește companii care transportă și depozitează alimente congelate și refrigerate.
„Vom avea o economie care încearcă să iasă din lockdown în timp ce Regatul Unit impune un număr suplimentar de controale la importurile din UE asupra unor comercianți care ar putea să fie la fel de nepregătiți. (...) Adevărata criză Brexit despre care am avertizat și pe care am prezis-o ar putea să își arate fața abia atunci”, a adăugat el.
Potrivit bibliotecii Camerei Comunelor, exporturile Marii Britanii către UE în 2019 au fost de 294 miliarde de lire sterline, adică 43% din totalul exporturilor făcute de Marea Britanie, în timp ce importurile Marii Britanii din UE au fost de 374 miliarde de lire sterline, adică 52% din total importurilor sale.
Majoritatea covârșitoare a exporturilor Marii Britanii către UE se face mai degrabă prin porturi decât pe cale aeriană.
Richard Ballantyne, director executiv al Asociației Porturilor Britanice, spune că procentul de 68% este în concordanță cu propriile sale date despre scăderea traficului.
El a spus că unele probleme, inclusiv cele legate de documentele care trebuie completate din cauza Brexitului și care au cauzat întârzieri, ar putea fi depășite în timp, deși a avertizat că unele companii, și din UK și din UE, ar putea mai degrabă căuta noi piețe decât să încerce să facă față problemelor suplimentare apărute.
Ballantyne a prezis, de asemenea, un nou set de dificultăți în lunile următoare, întrucât infrastructura necesară după ce Marea Britanie introduce controale complete de import pentru bunuri din UE de la 1 iulie, în opinia sa, nu ar fi gata la timp.
Acest lucru indică perspectiva unui set complet nou de probleme care vor afecta importurile.
Ca parte a aranjamentelor Brexit, guvernul a decis să ofere o perioadă de grație de șase luni, ceea ce înseamnă că gama completă de controale la importuri va începe cu adevărat din 1 iulie.
În ultimele săptămâni, sute de companii britanice au decis fie să oprească exporturile către UE, fie să înființeze depozite sau filiale în UE, astfel încât să poată distribui mărfurile mai ușor.
Un purtător de cuvânt al guvernului spune că cifra alocată scăderii exporturilor nu ar fi reală.
„Nu recunoaștem cifra furnizată pentru exporturi”. El spune că întârzierile de la frontieră au fost minime „datorită muncii grele efectuate de transportatori și comercianți” și că schimburile de marfă „sunt acum aproape de nivelurile normale, în ciuda pandemiei Covid-19”.
„Vom continua să lucrăm în mod constructiv cu RHA pe măsură ce ne adaptăm la noua noastră relație cu UE și profităm de oportunitățile Brexit-ului”, a mai spus oficialul.