Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți, că 661.062 de persoane s-au vaccinat în România, dintre care peste 230.000 cu ambele doze.
Dintre persoanele vaccinate în etapa a doua, 80,9% sunt persoane vulnerabile, iar 19,04% sunt persoane din categoria "esențialilor".
529.000 de persoane sunt programate pentru prima doză de vaccin, iar 883.954 sunt programate pentru rapel.
Sunt peste 25 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani programate și aproximativ 995 de persoane cu boli cronice din grupa de vârstă 16-18 ani.
Valeriu Gheorghiță:
- Numărul dozelor de vaccin recepționate - 1.236.449 de doze de vaccin - Pfizer, Moderna, AstraZeneca
- Vor ajunge în țară alte 35.000 de doze marți seară sau miercuri dimineață
- Stocul existent la acest moment - 254.839 de doze
- Vaccinări - doze administrate 891.348 doze
- Peste 409.000 de persoane vaccinate în etapa a II-a a campaniei
- Peste 78.000 de persoane din domeniile esențiale au fost vaccinate
- 529.000 de persoane sunt programate pentru prima doză de vaccin, iar 883.954 sunt programate pentru rapel.
- Peste 25 de persoane cu vârstă de 100 de ani sunt programate, cât și 995 de persoane din grupa 16-18 ani cu boli cronice
- Reacții adverse - 2.489
- În platforma de programare va exista o listă de așteptare. Persoanele care se află pe lista de așteptare vor fi notificate în momentul în care se eliberează locuri în centrul de vaccinare pe care l-au ales.
- Ne dorim activarea și înființarea centrelor mobile de vaccinare, care urmează să intre în activitate foarte probabil din a doua jumătate a lunii martie pentru a asigura vaccinarea persoanelor din centrul rural.
- Oamenii fără adăpost vor fi vaccinați și se vor elibera adeverințe manuale. Cu spijinul autoritățăților locale se va face această catagrafie a acestor persoane.