E vineri seara și mașinile Poliției gonesc cu luminile aprinse pe străzile Timișoarei, un oraș altfel amorțit și cufundat în liniștea restricțiilor legate de pandemie. Undeva la marginea orașului un autobuz plin cu tineri, majoritatea băieți, își croiește agale drum spre curtea puternic luminată a Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil, care în ultimele săptămâni a devenit punctul zero pentru cei care solicită azil în România.
Vizibil extenuați și nedumeriți, tinerii coboară rând pe rând din autobuz și se aliniază în fața unui birou unde sunt procesați de angajații Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). Procedura durează ore bune, timp în care alte mașini de poliție intră și ies din curtea Centrului, unde mai aduc, rând pe rând, alți tineri aparent găsiți pe străzi sau ascunși prin clădirile abandonate din centrul orașului.
Raidul poliției, o acțiune menită să trimită un semnal la nivel național că autoritățile gestionează problema, are loc în urma unui incident deosebit de grav în care un tânăr afgan a fost înjunghiat mortal în plină stradă, cu doar câteva zile în urmă. Atacul a avut loc în zona Gării de Nord a orașului de pe Bega, iar poliția suspectează că ar fi fost vorba de o răfuială între doi tineri afgani care se cunoșteau dinainte. Până acum, patru suspecți au fost reținuți și alți doi sunt căutați de autorități.
Crima a șocat comunitatea și a devenit subiect de dezbatere națională. Pentru prima dată în România un astfel de incident violent s-a petrecut în rândul imigranților care ajung în număr din ce în ce mai mare în orașul de la granița cu Ungaria, sperând să găsească aici o portiță spre Occidentul mult râvnit.
Confruntați cu o situație nemaiîntâlnită, autoritățile au ales să-i adune pe imigranții de pe străzi, sperând că dacă aceștia devin mai puțin vizibili în spațiul public și problema va dispărea de la sine. Însă pentru mulți dintre ei locul în care au ajuns de pe străzi, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil, e mai rău ca o închisoare.
„Condițiile de aici sunt foarte rele! Foarte, foarte rele. Cei de la pază, toți care lucrează aici, sunt atât de rasiști. Vorbesc cu noi de parcă nu am fi refugiați aici. Suntem animale, suntem...nu știu… Sunt atât de rasiști!”, mărturisește, cu vocea tremurândă, Amir, un tânăr imigrant aflat în Centrul din Timișoara de câteva săptămâni.
Băiatul, al cărui nume real nu îl vom dezvălui din motive ce țin de siguranța sa, îi acuză pe angajații IGI de abuzuri verbale și fizice. Mai mult, într-o serie de întâlniri cu jurnaliștii Europa Liberă și mai multe conversații telefonice, acesta a mărturisit că el însuși a fost supus unor hărțuiri legate de orientarea sa sexuală din partea personalului centrului, angajați MAI.
„Când am ajuns aici (n.r. - în centru), polițiștii m-au întrebat, cu zâmbetul pe buze, dacă îmi plac băieții. Le-am spus că da, așa e, sunt gay. Nu știu cum să spun, felul în care m-au întrebat și s-au uitat la mine a fost unul care m-a făcut să nu mă simt deloc confortabil.”
Mulți dintre acești tineri pleacă din țările Orientului Mijlociu tocmai pentru că orientarea lor sexuală le pune viața în pericol și de cele mai multe ori echivalează cu ani grei de pușcărie sau chiar o condamnare la moarte. Vizibil emoționat, Amir continuă. „La ora 7.00 vin peste noi în cameră. «Trezirea! Ieșiți afară de aici!» , «De ce? Taci din gură! Ieși afară din cameră și taci!» Nu ai dreptul să știi de ce. În fiecare zi. La 7.00, la 6.00, la 8.00 suntem dați afară din camere. Ne verifică pe fiecare în parte, după care ne pun să ne întoarcem în camere.”
Mărturiile băiatului sunt confirmate și de alți tineri cazați în centrul pentru solicitanții de azil din Timișoara. Aceștia susțin, la rândul lor, că au fost supuși unor tratamente similare și la abuzuri fizice și verbale. „În dimineața asta (n.r. 24 aprilie) l-au bătut pe un băiat foarte tânăr, după ce au vorbit cu el. Are doar 15 ani”, mărturisește Amir.
Contactați de Europa Liberă, reprezentanții IGI neagă acuzațiile. Aceștia susțin că, la nivelul instituției lor, nu a existat niciodată o plângere din partea solicitanților de azil referitoare la rele tratamente din partea angajaților. „Am verificat dacă la nivelul centrelor din toată țara, nu numai la Timișoara, au existat plângeri din partea solicitanților de azil cu privire la comportamentul angajaților Inspectoratului General pentru Imigrări. Până la acest moment, nu a fost înregistrată nicio astfel de plângere”, a declarat Ermina Mihai, purtătorul de cuvânt al instituției.
Solicitanții e azil susțin însă că nu depun plângeri oficiale pentru că nu au încredere în sistem și astfel și-ar periclita șansele de a primi azil în România. Acest fapt a fost confirmat și de angajații mai multor organizații non-guvernamentale specializate în ajutorarea refugiaților.
„Le e frică. Pur și simplu asta e realitatea. IGI se folosește de acest tertip prin care oficial nu există plângeri ca să nu investigheze abuzurile care au loc în aceste centre unde presa nu are acces și, teoretic, solicitanții de azil nici măcar nu au voie să-și folosească telefoanele mobile”, a explicat o sursă din cadrul unui ONG național care cunoaște situația acestor oameni și care a dorit să rămână anonimă.
Europa Liberă a solicitat IGI acces în interiorul Centrului de Proceduri de Proceduri și Cazare din Timișoara. Am fost refuzați „din cauza restricțiilor ce țin de pandemie.”
Mai mulți solicitanți de azil ne-au trimis însă fotografii din interiorul centrului din Timișoara, care arată condițiile deplorabile în care trăiesc zi de zi. Băi dezafectate, toalete înfundate și dormitoare aflate într-o stare avansată de degradare și mizerie.
Sunt imagini dezolante care îi întâmpină pe solicitanții de azil fugiți din calea conflictelor și războaielor din țările lor, odată ajuns în România.
„Centrul de la Timișoara este unul dintre cele mai solicitate centre din țară. Condițiile de cazare sunt condiții standard, iar responsabilitatea legată de curățenia spațiilor de locuit e a persoanelor cazate, adică a solicitanților de azil”, susține Ermina Mihai, pentru Europa Liberă.
„Persoanele cazate primesc materiale de întreținere pentru curățenie. Periodic, IGI supraveghează să se mențină o curățenia, mai ales că solicitanții de azil pleacă frecvent din centre”, a adăugat aceasta.
Explicațiile autorităților nu justifică starea avansată de degradare a instalațiilor sanitare și a spațiilor de locuit, unde multe paturi nu mai au de mult saltele și multe dintre cele existente sunt infestate cu ploșnițe, pereții sunt murdari și cu igrasie, unele geamuri nu se închid, iar mobilierul este în stare avansată de degradare.
„Există un proiect în derulare care are ca obiectiv modernizare și igienizarea spațiilor de locuit din acest centru. După 30 de ani suntem instituția în care solicitanții de azil văd șansa lor”, a ținut să precizeze Ermina Mihai, purtător de cuvânt IGI.
De ce fug imigranții din centrele de cazare și vin la Timișoara?
Oficial, centrele de cazare pentru solicitanții de azil din România pot găzdui până la 1.200 de persoane. În România, anul trecut au solicitat azil de trei ori mai mulți oameni. Adică 6.158, conform cifrelor oficiale. O cifră record, cea mai mare înregistrată vreodată la nivel național.
„Este o creștere imensă”, susține un angajat IGI, care a dorit să-și păstreze anonimatul. „Iar anul acesta se pare că numărul record din 2020 va fi depășit. Numai până în luna aprilie am avut peste 3.000 de solicitări de azil. Și dacă am vrea să-i cazăm pe toți nu am avea unde. Deși oficial noi îi luăm de pe străzi și îi ducem în centrele de care aparțin, în realitate, faptul că ei pleacă din aceste centre a doua zi, pentru că legal au tot dreptul, ne convine. Nu am avea unde să-i cazăm dacă toți ar vrea să stea în centre”, adaugă specialistul în imigrație, care nu a dorit să fie citat cu numele.
Tocmai această posibilitate de a pleca ușor din centru îi atrage pe imigranți la Timișoara. Orașul mai este ales și pentru apropierea sa de cea mai apropiată țară Schengen - Ungaria - unde imigranții pot ajunge, clandestin, cu ajutorul unei „călăuze”. Ajunși în țara vecină pot merge apoi, fără să existe vreun risc legat de controale la vamă, în țări precum Germania, Franța sau Norvegia.
Pe lângă cei care cer azil în România, unii dintre ei la frontieră, există și o altă categorie de persoane care nu solicită azil la momentul intrării în România și care sunt, de regulă, luați în centrele de custodie publică de unde, cel mai adesea, li se face readmisie în Serbia.
Însă cei mai mulți cer azil în România și profită de această perioadă ca să treacă granița din nou ilegal spre Occident. Acolo, speră să primească azil și să se integreze mai repede în sânul unor comunități mult mai mari și mult mai bine stabilite.
Foarte mulți imigranți sunt identificați de grănicerii români pe așa-zisa „fâșie verde” cu Serbia. În octombrie anul trecut, 580 de afgani au fost identificați în timp ce încercau să treacă frontiera din Serbia în România.
„Dacă în lunile dinainte de octombrie aveam cam 50-100 de afgani care treceau frontiera ilegal, iarna asta am avut peste 500 în fiecare lună. Și numărul lor cred că va crește odată cu venirea primăverii”, susține aceeași sursă din cadrul IGI.
„Se pare că ruta migrațională s-a schimbat în octombrie, noiembrie, pentru că la granița Bosniei cu Croația s-au înregistrat o serie de abuzuri din partea grănicerilor croați și oamenii și-au dat repede seama că e aproape imposibil să mai treacă pe acolo. Așa că-și încearcă norocul prin România”, adaugă aceasta.
În tot acest joc de-a șoarecele și pisica, cei mai mulți imigranți afgani au ajuns să doarmă sub cerul liber pe străzile Timișoarei sau într-o casă abandonată din apropierea gării. Printre ruine și maldăre de gunoaie, tinerii afgani se ascund de autorități și încearcă să-și croaiscă drum spre frontieră noapte de noapte.
Printre puținii care ajung la ei sunt voluntarii unui ONG local, Asociația LOGS, care le duce oamenilor mâncare și pături și nu de puține ori îi ajută să ajungă la spitale pentru îngrijiri medicale de urgență.
„Poliția?”, întreabă Flavius fondatorul asociației. „Poliția i-a luat pe toți”, îi confirmă cei 10-12 afgani care ies de prin cotloanele ruinei la auzul vocii voluntarului. E printre puținii în care imigranții au încredere și cel care îi ajută cel mai des în aceste momente grele.
„Grupul de oameni, de imigranți care sunt pe stradă este un grup foarte vulnerabil. Ei sunt vulnerabili și la infracțiuni, nu doar la sărăcie și la faptul că nu au ce să mănânce”, e de părere Flavius Ilioni-Loga, fondator LOGS. „De asta credem că oamenii nu ar trebui să fie pe stradă. Oamenii ar trebui să undeva unde să fie protejați”, adaugă acesta, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Printre tinerii adăpostiți în casa părăsită și-a găsit un loc și Hemat, un tânăr afgan de 19 ani. „Prima dată am trecut granița în Iran, apoi în Turcia, Bulgaria, apoi Serbia și acum am ajuns în România”, mărturisește băiatul, într-o engleză fluentă, în timp ce strânge cu putere la piept caserola cu mâncare caldă primită de la voluntarii LOGS.
Hemat își duce singura masă caldă din acea zi într-o cameră cu pereții plini de igrasie. Acolo doarme de două zile, de când a ajuns la Timișoara. O va mânca abia peste 6-7 ore, când se termină postul de Ramadan. Unii dintre tineri n-au mai rezistat și au înfulecat mâncarea caldă direct pe mormanele de gunoaie, cu ochii ațintiți în permanență spre gaura prin care se poate intra în curtea casei, de frică să nu fie descoperiți de poliție în orice moment.
Hemat susține că el ar rămâne în România, dacă aici ar putea primi azil. „Vin dintr-o țară săracă și o familie la fel de săracă. De aceea nu am bani ca să stau la hostel, așa că locuiesc aici, într-o casă părăsită. Scopul meu e să ajung în Germania. Dar dacă primesc azil, aici, în România, atunci rămân. Nicio problemă”, susține acesta.
Doar că tânărul a fugit dintr-un centru de cazare și implicit a abandonat procedura de azil, așa că șansele sale să obțină protecție din partea statului român sunt nule.
România acordă anual azil unui număr extrem de mic de afgani. De cele mai multe ori autoritățile resping cererile solicitanților de azil pe motiv că nu sunt întemeiate.
Anul trecut, 2.381 de cereri de azil s-au înregistrat în România din partea cetățenilor afgani. Dintre aceștia, doar 42 au obținut o formă de protecție din partea statului român. Tinerii afgani știu foarte bine asta, de aceea cei mai mulți abandonează procedura de azil cu prima ocazie și încearcă cu orice preț să ajungă în Occident, în țări ca Franța sau Germania, unde cred că au mai multe șanse să primească azil decât în România.
România, o închisoare pentru refugiați
Odată ajunși în orașul de pe Bega, unii și după 6-7 luni de călătorie în condiții vitrege, mulți tineri afgani își dau seama că nu mai pot continua drumul din cauza controalelor stricte de la frontieră și a „călăuzelor” din ce în ce mai scumpe.
Printre ei sunt și foarte mulți minori neînsoțiți de familiile lor. Anul trecut, în România, au intrat 803 minori neînsoțiți afgani, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, conform cifrelor obținute de Europa Liberă. Iar anul acesta numărul lor va crește, consideră specialiștii și voluntarii implicați în relaționarea cu solicitanții de azil bazat pe observațiile din munca de zi cu zi. Unii dintre acești copii devin foarte ușor ținta abuzurilor sexuale și a traficanților de persoane din România, așa cum a atras atenția, într-o postare pe rețelele de socializare, Flavius Ilioni-Loga, fondator LOGS.
Cu un număr din ce în ce mai mare de solicitanți de azil pe străzile orașului, autoritățile locale au solicitat sprijin din partea celor de la București. „Această problemă a migrației cu care ne confruntăm în România și în Timișoara este o problemă națională și are nevoie de soluții naționale”, a declarat, deunăzi, într-o conferință de presă, edilul Timișoarei, Dominic Fritz.
Răspunsul a venit de la Cotroceni, sub forma unui mesaj de solidaritte la nivel declarativ: „Aştept informaţii mai detaliate de la Ministerul Afacerilor Interne, dar să ştiţi că Timișoara nu a fost niciodată lăsată singură. Nu cunosc motivele acestei evaluări făcute de primar, dar o să le aflu”, a declarat Klaus Iohannis, pe 22 aprilie, la scurt timp după incidentul violent de la Timișoara.
„Zona este de graniţă cu Serbia și Ungaria. Am avut tot timpul o presiune destul de mare de flux migratoriu. Primesc zilele acestea un raport detaliat, după care o să-l rog pe domnul ministru să facă publice datele. Dar, încă o dată, Timişoara nu va fi lăsată singură”, a adăugat președintele României.
Între timp, Primăria a oferit spații de carantinare pentru solicitanții de azil și s-a coordonat cu ONG-urile locale, pentru identificare unor soluții pe termen scurt.
Contactați de Europa Liberă, reprezentanții Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați din România (UNHCR) au recunoscut că sunt la curent și știu de situația imigranților cazați în centrele din Timișoara. „Suntem conștienți de deteriorarea condițiilor din Centrul de Cazare de la Timișoara și în urma unei vizite a reprezentanților noștri acolo am ridicat problema cu autoritățile relevante”, a declarat Gabriela Leu, purtătorul de cuvânt al organizației.
UNHCR susține că a donat o serie de materiale de curățenie pentru centrul de la Timișoara, însă nu susține direct, logistic sau financiar, inițiativele de ajutorare a imigranților aflați pe străzile Timișoarei și militează pentru găsirea de„soluții pe termen lung, coordonate cu autoritățile naționale, regionale și locale”.
La începutul lunii ianurie, ca răspuns la numărul tot mai mare de perosane care încearcă să treacă granița din Serbia în România, Agenţia Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă FRONTEX a trimis 33 de polițiști de frontieră în România. Aceștia vor executa misiuni de patrulare în cadrul unei operațiuni ce se va desfășura timp de un an pe granița cu Serbia, conform unui comunicat dat publicității de Poliția de Frontieră.
În tot acest timp, numărul imigranților care sosesc zi de zi în Timișoara continuă să crească, iar cei care sunt deja aici devin din ce în ce mai disperați de situația în care se află. Săptămâna trecută, un alt migrant a fost ucis de tren în județul Caransebeș. Tânărul afgan de 28 de ani era împreună cu mai mulți străini și cu toții așteptau, pe șine, un marfar în care să urce clandestin și să iasă ilegal din țară. Astfel de incidente tragice sunt din ce în ce mai dese, observă voluntari timișoreni.
„Eu cred că România ar trebui să-și pună o întrebare foarte simplă. De ce sunt acești oameni pe stradă? Varianta ușoară e să spunem că nu vor să rămână aici. Și aș merge mai departe și aș spune de ce nu vor să rămână aici? Și acolo cred că se ascund niște fapte și niște realități pe care ar trebui să le investigăm. Cum sunt condițiile de cazare?”, se întreabă Flavius Ilioni-Loga, fondator LOGS.
Răspunsul vine, direct și tăios, chiar din spatele gardurilor de sârmă ale centrului pentru refugiați din Timișoara: „Nu este un centru de cazare, nu este o țară”, crede Amir. „E o închisoare pentru refugiați! Orice refugiat care a stat aici simte că a fost în închisoare.”
